Recenzie „Povestea slujitoarei” de Margaret Atwood

de | feb. 28, 2019 | Beletristică, Recenzii cărți, Science Fiction & Fantasy

povestea slujitoarei de margaret atwoodCartea “Povestea slujitoarei” de Margaret Atwood este una dintre cărțile mele preferate. Mi-am dorit demult să o citesc. Și când a ajuns în sfârșit în posesia mea, am savurat-o așa cum am facut și cu serialul.

Povestea romanului “Povestea slujitoarei” este distopică, dar atât de realistă încât îți dă fiori pe șira spinării

Te face să te gândești mai bine la cum ar fi dacă această lume chiar ar exista. Și dacă ai fi tu în locul lui June sau Offred, așa cum este botezată de noua familie.

Așadar, Offred este o slujitoare în Republica Gilead, un stat totalitar religios care se află pe locul fostelor State Unite, cum erau cunoscute când totul era încă bine. Ea este plasată în casa Comandantului Fred Waterford. De fapt, noul ei nume, Offred, este derivat din numele stăpânului casei și al ei totodată. Offred înseamnă a lui Fred în limba engleză.

Ea are o singură funcție importantă. Aceea de a aduce un urmaș stăpânilor casei. De a naște un copil și a avea succes acolo unde soția comandantului a dat greș. Ceea ce te frapează la această carte distopică este, pe lângă lumea autoritară nou creată, neputința femeii în societate. În Gilead nici măcar soțiile comandanților nu au voie să citească, să scrie sau să dea dovadă de activitate intelectuală.

Doar bărbații sunt cei care dețin puterea și pot spune ceva

Pe lângă aceste slujitoare, sclave sexuale mai bine zis, există și câte o Martha în fiecare casă, adică bucătăresele care întrețin și casa de altfel. Iar cea mai înaltă funcție pe care o au femeile totuși în noua republică este de ‘mătuși’. Acestea sunt niște femei severe, răutăcioase și bătrâne de cele mai multe ori. Ele trebuie să le educe pe rebele și să le transforme în cele mai umile slujitoare pentru stăpânii lor.

Dar chiar și așa, nici ele nu au foarte multe de zis și nu pot sau nu vor să schimbe situația. Mai bine zis ultima variantă. Aceste femei au pus puse în respectivele funcții deoarece și-au dorit dintotdeauna ca Statele Unite să devină un loc îngrădit, în care fiecare își are locul său bine definit. Dar marele motiv pentru care s-a ajuns în această situație a fost neputința tot mai mare a populației americane de a aduce pe lume copii. Pe scurt, natalitatea foarte scăzută.

În romanul SF cu tente de thriller “Povestea slujitoarei” de Margaret Atwood, ni se prezintă mai pe larg povestea unei femei

Este vorba de June, cu noul său nume Offred. Deși funcția ei de slujitoare este de a procrea, ea se revolt în gând pentru toată situația. Și de parcă nu ar fi de ajuns ce are de îndurat, June mai are și o fiică proprie și un soț. Aceștia au fost luați de lângă ea, atunci când au încercat să fugă cu toții de noul regim. Femeia nu știe nimic despre ce s-a întâmplat cu familia ei, dar citind cartea vei afla mai multe și despre asta.

În plus, legat de rolul ei, dacă Offred refuză sau se revoltă împotriva sclaviei sexuale la care este supusă pentru a popula noua lume, va fi spânzurată. Iar exemple de asemenea proscriși sunt afișate în fiecare zi la zid pentru a face impresie rebelilor. Cu toate acestea, nici un stat represiv nu va putea șterge speranța și dorința de mai bine.

Drept pentru care, în timp ce June își aduce aminte de fosta viață în flashbackuri, trebuie totodată să înoate prin lumea teribilă din prezent. De asemenea, ea va ajunge să se folosească de puterea ei de femeie pentru a seduce, a ruga și a reuși să fie protejată.

Această carte distopică a lui Margaret Atwood descrie o viziune futuristă a evenimentelor ce pot avea loc pe Pământ. Și tocmai acest gând te îngrozește. Recomand scrierea aceasta fantastică și pentru poveste, dar și ca subiect de reflecție.

Titlu: POVESTEA SLUJITOAREI
Autor: Margaret Atwood
An apariție : 2017
Editura: PALADIN
Nr. Pagini: 408
Limba: Română
Gen Literar: Science Fiction
Nota recenzorului: 10 / 10
Vizualizari recenzie: 762

Alte recenzii de la Margaret Atwood:

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie ”Animal pe moarte” de Philip Roth
Recenzie ”Animal pe moarte” de Philip Roth

Romanul "Animal pe moarte" de Philip Roth realizează o meditație profundă asupra iubirii, morții și trecerii timpului, străbătută de un fir narativ complex și captivant. Romanul explorează relația dintre un profesor universitar în vârstă, David Kepesh, și o tânără...

Recenzie “Problema Spinoza” de Irvin D. Yalom
Recenzie “Problema Spinoza” de Irvin D. Yalom

  Psihologul și psihanalistul Irvin D. Yalom, autor al mai multor lucrări de psihoterapie, a delectat publicul larg și cu câteva romane, între care și “Problema Spinoza”. Acest volum dezvoltă în paralel două planuri, la distanța de câteva secole, care se...

Recenzie ”Ispita bodyguardului” de Jennifer L. Armentrout
Recenzie ”Ispita bodyguardului” de Jennifer L. Armentrout

,,El o poate proteja de oricine, însă nu și de el însuși” Povestea din Ispita bodyguardului explorează aventura tumultoasă a unei jurnaliste, Alana Gore, și a bodyguardului ei, Chandler Gamble, într-o călătorie presărată cu provocări și atracție. Confruntată cu o...

0 0 votes
Article Rating
Oana Maria Stefan este redactor Booknation.ro de 5 ani, 5 luni, 25 zile și a scris până acum 432 articole. Se află pe poziția 4 din 15 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Oana Maria Stefan aici. Oana Maria Stefan are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Inline Feedbacks
View all comments