Recenzie „Prieten imaginar” de Stephen Chbosky

de | oct. 31, 2020 | Recenzii cărți

Cred că aceasta este una dintre cele mai intense și pline de suspans cărți pe care le-am citit de multă vreme încoace.

Cartea promite multe încă din descriere:

Hotărâtă să-i ofere o viață mai bună fiului său, Christopher, Kate Reese fuge în toiul nopţii din casa pe care o împarte cu iubitul ei abuziv. Cei doi se refugiază în comunitatea foarte unită din Mill Grove, un orăşel izolat din Pennsylvania.
La început, pare locul perfect pentru a lua viaţa de la capăt. Dar, nu după mult timp, Christopher dispare. Vreme de şase zile chinuitoare, nu e de găsit pe nicăieri. În cele din urmă, Christopher iese din pădurea de la marginea oraşului. E teafăr, dar schimbat. Acum îi răsună în minte o voce care îi cere să construiască o căsuţă într-un copac anume — altminteri, mama lui şi toţi cei din orăşel nu vor mai fi niciodată la fel…

M-a atras stilul autorului și m-a menținut pe tot parcursul cărții curioasă (ceea ce nu este puțin, având în vedere că are 797 de pagini). Este cea mai lungă carte pe care am citit-o vreodată și cu ocazia citirii ei, am putut descoperi spre surprinderea mea că sunt mare fană romane horror.

Acțiunea începe încă din primele pagini cu o dispariție despre care nu aflii prea multe detalii. Faptul acesta m-a făcut să vreau să o citesc și mai mult. Îmi place cum este realizată construcția lui Christopher – protagonistul, chiar dacă este un copil, îmi place că latura lui psihologică te lasă să bănuiești ce se ascunde în spatele gândurilor sale.

Părerea mea este că această carte poate atrage și persoane care nu sunt neapărat fane horror, pentru că pe lângă acest gen în carte regăsim suspans, mister și totodată un aer de thriller psihologic.

O carte absolut genială, se vede că fiecare capitol este lucrat cu grijă și pentru asta îi mulțumesc autorului care oferă o adevărată experiență cinematografică prin această capodoperă! Nu este de mirare că această carte a fost scrisă în 9 ani!

Se vede cât de bine este structurată acțiunea și porțiile de suspans sunt oferite treptat, ceea ce m-a captivat. Recomand cu mare drag și prima carte a autorului pe care eu una am citit-o pe la 16 ani când eram în liceu „Jurnalul unui adolescent timid” și despre care urmează să las o recenzie.

Unul dintre citatele care m-a impresionat și pe care aș vrea să îl menționez aici:

-Mami? Zise. Unde se duc de Crăciun oamenii care nu au familie?

-Depinde. Unii se duc la prieteni în vizită. Alții la biserică.

Mi-a plăcut așa mult acest citat, ați asociat vreodată mersul la biserică cu un om care nu are familie și care de sărbători nu are o altă „personă” cu care să se conecteze și în care să regăsească o anumită căldură?

Prin urmare, aș vrea să vă rog să aveți răbdare cu această carte până la ultima pagină, deoarece merită din plin!

„Un roman captivant şi tulburător, infuzat cu acea empatie profundă care face ca scrisul lui Chbosky să fie atât de special.” – John Green

„O capodoperă!” – Emma Watson

“Romanul horror al lui Chbosky este atât de original, încât n-are termen de comparaţie. Cei nouă ani cât a durat scrierea lui se văd în suspansul impecabil construit, în ritmul alert şi în intriga ingenioasă. Prieten imaginar îi va răsplăti din plin pe cei care vor îndrăzni să-l citească.” – Time

„O poveste horror care îl va face mândru pe Stephen King.” – Kirkus Reviews

ACUM GĂSEȘTI CARTEA PE Cartepedia

Titlu: PRIETEN IMAGINAR
Autor: Stephen Chbosky
An apariție : 2020
Editura: TREI
Nr. Pagini: 797
Limba: Română
Gen Literar: Crime, Thriller, Mistery
Nota recenzorului: 10 / 10
Vizualizari recenzie: 2128

Alte recenzii de la Stephen Chbosky:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Tot ce-am ascuns” de Loreth Anne White
Recenzie „Tot ce-am ascuns” de Loreth Anne White

Tot ce-am ascuns este o altă poveste ce are în prim plan bulling-ul dintre copii, un fenomen fast răspândit care tot ia amploare și soluțiile nu par să apară. Loreth Anne White trage un alt semnal de alarmă cu privire la ferocitatea copiilor care mânați de supărările...

Recenzie ”La răscruce de vânturi” de Emily Brontë
Recenzie ”La răscruce de vânturi” de Emily Brontë

La răscruce de vânturi este una dintre cele mai cunoscute povești clasice. Totul începe cu Heathcliff și Catherine, povestea de dragoste principală din roman, care duce la toată drama ce stă la baza romanului, în decorul de la Wuthering Heights și Thrushcross Grange....

Recenzie „Wildest Dreams” de L.J.Shen
Recenzie „Wildest Dreams” de L.J.Shen

L.J.Shen este o autoare care nu se potrivește oricui. Este un fel de Rina Kent, doar că o variantă mult mai soft, deși are potențial MARE să îi ajungă din urmă. Îi analizez stilul de mulți ani și este destul de complex, adică uneori are povești OK, care merg mult spre...

0 0 votes
Article Rating
Diana a fost redactor Booknation.ro și a scris 49 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Diana aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments