„− Vrei să îţi spun un secret mare de tot? mi-a spus ea.
− Ce secret?
S-a aplecat să îmi şoptească la ureche.
− Mama mi-a spus că NKVD-iştii se duc în iad.”
Dar până când aceştia vor ajunge în iad, victimele lor vor fi nevoite să trăiască în iadul creat de regimul lui Stalin prin intermediul poliţiei secrete sovietice, NKVD.
Ruta Sepetys, autoarea tulburătorului roman Printre tonuri cenuşii, expune mărturia emoţionantă şi cutremurătoare a unei adolescente lituaniene – Lina, condamnată să trăiască departe de locurile sale natale, înfruntând zi de zi, ani în şir, nu numai nedreptăţile, umilinţele şi atrocităţile ofiţerilor sovietici asupra sa şi a celorlalţi prizonieri, dar şi iadul Siberiei îngheţate.
„Nu erau decât două variante posibile în Siberia. Succesul însemna supravieţuirea. Eşecul însemna moartea. Eu alesesem viaţa. Voiam să supravieţuiesc.”
Într-o noapte de vara, 1941, Lina este forţată să îşi părăsească locuinţa şi ţara împreună cu mama şi fratele său mai mic pentru a porni, alături de alţi mii de oameni înghesuiţi în vagoane pentru vite, într-o lungă şi anevoioasă călătorie spre lagărele de muncă din Altai, apoi în Siberia.
Tatăl ei, rector universitar, este despărţit de familia sa şi trimis într-o închisoare neştiută de Lina. Totuşi, aceasta încearcă să îl găseasca şi să-i transmită ştiri despre ea trimiţând scrisori şi desene cu ajutorul oamenilor cu care se intersectează pe drum. Scrisori de la care nu va primi niciodată un răspuns.
Cu ce a greşit pentru a i se lua libertatea şi dreptul la o viaţă normală? Pur şi simplu, s-a întâmplat să se nască în secolul nepotrivit. Un secol măcinat de două războaie mondiale, un secol al exterminării în masă a milioane de oameni; iar în volumul de faţă, este vorba de un secol în care Ţările Baltice sunt devastate de ruşi, iar oameni aparţinând elitei intelectuale deportaţi în îndepărtata Siberie şi condamnaţi la muncă şi tortură silnică.
Romanul se doreşte a fi un mesaj şi un strigăt transmis de autoare, de origine lituaniană, în memoria oamenilor care nu au trăit războiul propriu-zis, ci ale celor care au fost victimele politicii de epurare sub regimul stalinst. Ororile din lagăre au lăsat o urmă adâncă în memoriile celor deportaţi, dar şi în istorie.
„Dragă prietene,
Înscrisurile şi desenele pe care le ţii în mână au fost îngropate în anul 1954, după ce m-am întors din Siberia împreună cu fratele meu, unde am fost ţinuţi prizonieri timp de doisprezece ani. Sunt mii de oameni asemenea nouă, majoritatea morţi. Cei rămaşi în viaţă nu pot vorbi. Deşi nu am comis nicio fărădelege, suntem consideraţi criminali de război. Chiar şi acum, dacă am vorbi despre ororile prin care am trecut, nu am face altceva decât să ne condamnăm singuri la moarte. Aşa că ne-am pus toată încrederea în tine, cel care vei descoperi această capsulă a amintirilor, în viitor.”
Alte recenzii de la Ruta Sepetys:
