Casa cu ușa de aur este partea a doua din trilogia Lupanarul, iar despre prima parte v-am povestit aici, unde v-am făcut cunoștință cu personajele principale pe care le vom regăsi și în a doua parte. Amara în această a doua carte și-a câștigat statutul de femeie liberă și a scăpat din cloaca infectă unde Felix o exploata, abuza și teroriza. Statutul ei social este diferit, libertatea de mișcare și gândire, deși îngrădită de nobilul ei iubit și patron, o poartă la alt nivel de acțiune. Face nenumărate greșeli, influențată de empatie și setea de răzbunare, dar și din dorința de a-și asigura siguranța zilei de mâine și confortul. Unele dintre deciziile luate mi-au dat senzația de la bun început că îi vor aduce fără discuție probleme ceea ce s-a și adeverit până la urmă. Mi s-a părut de multe ori arogantă și lipsită de inimă, dar și naivă și iresponsabilă în alte dăți. Având în vedere experiența ei anterioară, atât cea din perioada sclaviei, dar și cea de adolescentă liberă și fată de medic, unele dintre greșelile făcute sunt de neînțeles.
Într-adevăr opțiunile ei sunt destul de limitate și riscul eșecului este un lucru de care trebuie să țină cont obligatoriu la orice mișcare făcută, dar, în ciuda acestor lucruri, are momente când se poartă ca un copil răsfățat care își dorește o acadea. Viața pe care o duce datorită relației de concubinaj cu Rufus care i-a pus la dispoziție o casă confortabilă și un nivel de trai destul de satisfăcător, este diferită total de cea dusă în lupanar. Din peisaj a dispărut violența fizică, dar în aer plutesc constant altfel de amenințări și pericole. Totul depinde de cum va reuși să-și impună prezența constantă în viața noului ei patron. Toată viața și tot confortul ei depind de afecțiunea lui. Dar cu cât îl cunoaște mai bine pe acest om, realizează cât de greșit l-a judecat și cât de diferit este de fapt de omul pe care îl întâlnea când trăia în bordel.
Bordelul și vechii dușmani și prieteni n-au dispărut din viața ei. Vechile traume provocate de experiențele violente din Bârlogul Lupilor încă o bântuie noaptea. Amara trebuie să lupte cu viclenie și fără milă pentru a-și schimba norocul. Dar Felix este perfid și șiret și deschis să folosească orice mijloace pentru propriul câștig material.
Casa cu ușa de aur urmărește maturizarea și creșterea Amarei de la sclava de bordel la o curtezană inteligentă și rafinată cu relații trainice, dar și prețul pe care aceasta este nevoită să-l plătească de câte ori mai urcă o treaptă pe scara socială. Educația primită în casa tatălui își spune cuvântul și o ajută să-și ducă planurile la sfârșit cu succes. Totuși, este o carte căreia îi lipsește ritmul care se accelerează abia în ultimele pagini și nu ajută deloc pentru a clarifica sau a da veridicitate evenimentelor, iar personajele, pe cât de colorate și surprinzătoare au fost în prima parte, devin terne, plictisitoare și chiar dezamăgitoare. Iubirea interzisă mi s-a părut neinspirată și fără sens. N-am înțeles de ce autoarea a ales să meargă în această direcție. Din păcate, cea de-a doua parte a trilogiei nu se ridică la nivelul primei cărți, dar aștept erupția Vezuviului din ‘97 și intrigile și jocurile de interese și putere din capitala Imperiului.
Cu toate aceste mici lipsuri, o să le enumar din nou și pe cele mi-au placut în ambele părți. Mi-a plăcut ideea de bază a cărții, accentul pus pe solidaritatea dintre femei, pe prietenia lor, pe nevoia de afecțiune și empatie, pe hotărârea lor de a nu renunța la umanitate în ciuda, sau poate tocmai din cauza modului în care sunt tratate și umilite de meseria pe care o practică, obligate s-o practice din cauza statutului de sclave sau de curtezane. Mi-a plăcut forța și curajul cu care se încăpățânează să meargă mai departe în ciuda vieții degradante și a tratamentului dezonorant. Am empatizat atât cu mândria, ambiția și speranța unora și în egală măsură cu durerea, trauma și capitularea altora.





