În zilele noastre, Silvina Ocampo este redescoperită și este socotită una dintre cele mai mari scriitoare de limbă spaniolă din secolul XX. Ea este o scriitoare argentiniană și opera sa aparține curentului literar numit suprarealism. În operele sale autoarea construiește o lume ireală, fantastică. Romanul Promisiunea a fost publicat postum în 2010. Silvina Ocampo a lucrat la acest roman, cu întreruperi, din 1960 până în 1989.
Povestea din Promisiunea este despre o pasageră de pe vaporul Anacreon cu destinația Cape Town. Femeia alunecă de pe punte când se apleacă peste bord după o broșă. Aflată în primejdie de moarte, își impune ca tactică de supraviețuire o ordine în gânduri. Naufragiata își ocupă mintea construind o serie de portrete ale oamenilor pe care i-a cunoscut.
La fel ca Șeherezada din O mie și Una de Nopti, femeia spune poveste după poveste pentru a rămâne în viață. Astfel, facem cunoștință cu personaje pline de mister. De exemplu, doctorul Leandro, plictisit de viața pe care o duce; sau Gabriela, fiica Irenei, geloasă pe mama sa; sau cele două fete, Lily și Liliana, care iubesc același bărbat. Poveștile și legăturile țesute între ele mi-au captivat.
În Promisiunea sunt tratate teme ca dragostea, sexul sau gelozia. Silvina Ocampo scoate cititorul din zona lui de confort oferindu-i realitatea necosmetizată, evidențiind realități crude și chiar aspectele ei brutale. M-a surprins felul în care autoarea caracterizează un bărbat care nu mai iubeste:
Când un bărbat nu iubește, devine neîndemanatic la îmbrățișări. Brațele și picioarele îi sunt de prisos, se umple de oase, de coate, de genunchi;
sau cum definește umilința geloziei:
Umilința geloziei este să nu poți alege obiectul care o inspiră.
Romanul Promisiunea de Silvinei Ocampo trebuie citit pe îndelete. În roman găsim fraze care se repetă în diferite contexte și asistăm la o pendulare între trecut și prezent, între vis și realitate. Parcă printre rânduri, autoarea spune cititorului: totul are un sens dar trebuie să-l cauți.
