Recenzie „Pumnalul viselor” de Robert Jordan

de | ian. 9, 2023 | Beletristică, Fantezie, Recenzii cărți, Science Fiction & Fantasy

Pumnalul viselor de Robert Jordan„Pumnalul viselor” este cea de-a 11-a carte din seria „Roata Timpului” scrisă de Robert Jordan. Nu auzisem de această saga, dar se pare că ar fi foarte populară în rândul iubitorilor de fantasy. 

Eu am primit-o de la Editura Rao. Trebuie să menționez că fiind cel de-al 11-lea volum dintr-o serie de cărți din care nu am mai citit nimic, mi-a venit destul de greu să înțeleg povestea și să mă acomodez cu personajele și cu istoria lor. De aceea vouă vă recomand să luați seria de la început și să citiți la rând cărțile pe care poate că le veți și îndrăgi.

În plus, am înțeles că de curând s-a realizat o ecranizare al acestui fantasy sub forma unui serial original Prime Video. Poate că așa povestea va fi mai ușor de urmărit și chiar ajungând la un volum mai îndepărtat din saga fără să fi citit altceva înainte, vă va simplifica înțelegerea lecturii.

„Pumnalul viselor”, în ediția de la Editura Rao, cuprinde 1072 de pagini și este o carte fantastică, referitor la gen

Experiența mea cu această lectură nu este una prea încurajatoare. Dat fiind faptul că nu cunoșteam nimic despre serie, mi-a venit destul de greu să parcurg acest volum. Este super voluminos și complex, are multe personaje(ce spun multe, nenumărate), și o acțiune complicată, extinsă pe timpuri diferite și pe locuri variate de acțiune.

Roata Timpului se învârte și Epoci diferite vin și pleacă, amintirile devenind adevărate legende și mituri chiar și pentru cele mai în vârstă personaje. Răul se luptă cu binele iar oameni și ființe supranaturale se aliază sau se războiesc pentru a câștiga supremația.

Morți vii sunt văzuți la lumina zilei, decese neașteptate au loc iar toate aceste semne par să prevestească o realitate instabilă

Ultima Bătălie este iminentă iar Rand al’Thor, Dragonul Renăscut, împreună cu aliații lui de peste tot din lume, trebuie să-l confrunte pe Cel Întunecat, fiind ultima speranță a omenirii.

Vânturile timpurilor devin furtuni iar lucrurile despre care toată lumea crede că sunt stabilite pentru totdeauna se schimbă în fața ochilor într-o clipită. Chiar și Turnul Alb este amenințat și nu mai reprezintă siguranță nici măcar pentru cei care pe care ar trebui să-i adăpostească și să-i apere.

Așadar Rand, Perrin, Mat, Egwene, Elayne, Tuon, Faile și alte personaje mai importante trebuie să ia în piept aceste furtuni și amenințări pentru a-l împiedica pe Cel Întunecat să pună stăpânire pe lumea lor.

Eu recunosc că acest volum mi-a dat bătăi de cap și m-am forțat mai mult să-l termin, dar asta pentru că nu am citit seria de la început. Chiar și așa, începând povestea abia de la cel de-al 11-lea volum, tot am descoperit o lume fantastică, cu personaje puternice și curajoase, gata să înfrunte primejdia pentru a face ca binele să iasă victorios. Probabil că iubitorii genului fantasy și adult fantasy vor fi încântați să descopere o așa saga.

Titlu: PUMNALUL VISELOR
Autor: Robert Jordan
An apariție : 2022
Editura: RAO
Nr. Pagini: 1072
Limba: Română
Gen Literar: Fantasy
Nota recenzorului: 8 / 10
Vizualizari recenzie: 2644

Alte recenzii de la Robert Jordan:

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie “Femei pe rug” de Kiran Millwood Hargrave
Recenzie “Femei pe rug” de Kiran Millwood Hargrave

Pe insula din nord-estul Norvegiei vine o furtună puternică și tot mersul firesc al lucrurilor se prăbușește. După ce patruzeci de bărbați dispar pentru totdeauna în apele nemiloase ale mării, Vardø devine o așezare a “amazoanelor”. Abia când se strâng toate în...

Recenzie ”Pasagerul” de Cormac McCarthy
Recenzie ”Pasagerul” de Cormac McCarthy

Cu toată bravada mea și cu toate că mă bat cu pumnul în piept că nu mă las influențată, n-am avut încotro și m-am aliniat și eu printre entuziaștii cititori ai lui McCarthy, stârnită de isteria din online la apariția pe piața românească a dipticului romanesc Pasagerul...

Recenzie ”Grădinile Finzi-Contini” de Giorgio Bassani
Recenzie ”Grădinile Finzi-Contini” de Giorgio Bassani

Grădinile Finzi-Contini este considerat deja un clasic al literaturii italiene, o poveste de dragoste (o dragoste adolescentină, cu fluturi în stomac, cu treceri repetitive de la clipe abisale pline de lacrimi amare la clipe de extaz absolut udate cu stropi de...

0 0 votes
Article Rating
Oana Maria Stefan este redactor Booknation.ro de 5 ani, 6 luni, 14 zile și a scris până acum 434 articole. Se află pe poziția 4 din 15 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Oana Maria Stefan aici. Oana Maria Stefan are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Inline Feedbacks
View all comments