Recenzie „Puterea extraordinară a subconștientului tău” de Joseph Murphy

de | mai 24, 2019 | Dezvoltare Personală, Educație, Lecturi Motivaționale, Recenzii cărți, Spiritualitate



”Această carte își propune să explice modul în care omul trebuie să gândească, precum și imaginile benefice care trebuiesc cultivate cu perseverență în  minte, pentru a crea și transforma propriul destin.”


”Puterea extraordinară a subconștientului tău” de Joseph Murphy este o carte care ne ajută să atragem miracolele în viața noastră, cu magica putere care sălăsluiește permanent în noi. Gândurile pozitive atrag lucruri pozitive: bucurie, succese…,  pe când gândurile negative atrag lucruri negative: pesimism, boală…

Puterea stă în fiecare dintre noi… Felul în care ne raportăm la lucrurile din viața noastră, ne dă puterea să schimbăm orice dorim,  să ne creăm propriul destin, plin de culoare și pozitivism.


”Gândiți-vă numai la bine și binele se va manifesta fără nicio îndoială. Dacă veți gândi însă în mod negativ, veți culege roade pe măsură. Sunteți chiar reflectarea propriilor dumneavoastră gânduri”.


Subconștientul este partea din noi care veghează permanent asupra noastră, zi și noapte, indiferent dacă suntem sau nu conștienți de lucrul acesta. Orice problemă cu care ne confruntăm periodic, este condusă și alimentată de mintea noastră conștientă. Dacă am reuși să ne golim mintea de toate gândurile care ne bombardează în permanență, subconștientul nostru ar putea să-și facă treaba liniștit, purtându-ne spre o viață liniștită.

Frustrările sunt acele dorințe neîmplinite, iar dacă ne raportăm la dorințele noastre ca fiind imposibile, neîncercând cu adevărat să le realizăm, subconștientul nostru va prelua comanda întocmai. Frustrările adunate duc la o viață neîmplinită, la gânduri negative, la depresii și implicit la boli în organismul nostru. Boala își face loc în corpul nostru datorită lipsurilor acumulate în viața noastră.


”Puteți să afectați ritmul normal al inimii, al plămânilor ori al celorlalte organe prin gânduri anxioase și de teamă constant întreținute. Hrăniți subconștientul doar cu gânduri armonioase, de sănătate și pace, și atunci activitatea tuturor organelor va reveni la normal”.


Gândiți pozitiv. Întotdeauna. Indiferent de tipul problemei cu care vă confuntați. Vizualizați problema actuală ca pe ceva ușor de rezolvat, ceva trecător. Vizualizați de asemenea și rezolvarea ei. Rezolvarea pe care v-o doriți. Subconștientul va prelua imediat comanda și vă va oferi rezultatul dorit.

Deoarece subconștientul preia doar ce îi transmiteți, el nu face diferența între bine și rău. Ce imagine zugrăviți în mintea voastră, ce gânduri plasați în subconștient, acestea vor deveni realitate. Aveți grijă ce plantați în el, sunteți total responsabili de acest lucru.

”Puterea extraordinară a subconștientului tău” este o carte care aduce schimbări benefice asupra vieților noastre. Cartea conține tehnici de vindecare a anxietății, atacurilor de panică, de ascultare a propriului corp, pentru a ajunge să trăim constant o viață sănătoasă.

Gândurile noastre sunt cele care conduc subconștientul, acesta preluând comanda automat. De aceea este foarte important modul în care ne vizualizăm intențiile. Cu cât ideile noastre sunt îndreptate către adevăr, frumos, cu atât subconștientul le va prelua fidel, ajutându-ne să reacționăm conform ceea ce am gândit inițial.

Recomand cu încredere!

Titlu: PUTEREA EXTRAORDINARĂ A SUBCONȘTIENTULUI TĂU
Autor: Joseph Murphy
An apariție : 2010
Editura: DECENEU
Nr. Pagini: 199
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: 10 / 10
Vizualizari recenzie: 1947

Alte recenzii de la Joseph Murphy:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Fiica din Spania” de Lorena Hughes
Recenzie „Fiica din Spania” de Lorena Hughes

Fiica din Spania este un roman cu nuanțe romantice împletite cu nuanțe suave de thriller ce ne poartă pașii în cercetare, descoperire și iertare. Lorena Hughes ne arată că o pierdere nu vine niciodată fără o compensație. Dacă această compensație este pe măsura pierderii acest lucru rămâne de văzut în funcție de așteptările și de năzuințele primitorului dar, mai ales, de deschiderea sufletului acestuia față de nou și renaștere

Recenzie „Sora din umbră” de Claire Douglas
Recenzie „Sora din umbră” de Claire Douglas

Sora din umbră este un thriller plin de suspans dar, mai ales, plin de răsturnări de situație. Claire Douglas maiestuos învăluie povestea în mister, indicii și descoperiri neașteptate menite a ne demonstra că, de multe ori, adevărul este exact sub nasul nostru și doar orbirea din dragoste ne momește în a nu vedea ceea ce întotdeauna a stat sub ochii noștri.

Recenzie ”Graceless Heart” de Isabel Ibañez
Recenzie ”Graceless Heart” de Isabel Ibañez

Dragostea este cea mai periculoasă formă de magie. Ravenna Maffei este sculptoriță, însă adevăratul ei secret este magia care îi curge prin vene. În Italia secolului al XV-lea, un asemenea dar înseamnă condamnare la moarte. Pentru a-și salva fratele, Ravenna participă...

0 0 votes
Article Rating
Cristina Dobrescu a fost redactor Booknation.ro și a scris 47 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Cristina Dobrescu aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments