Recenzie „Răfuiala” de Yrsa Sigurdardottir

de | iul. 25, 2022 | noaff, Recenzii cărți

Să nu cumva să aveți impresia că am șomat! Exclus!! Am fost extrem de ocupată cu o serie care mi-a luat tot timpul liber și chiar și multe ore de somn, pentru că după un asemenea Thriller, este cam dificil să dormi. Îmi place extrem de mult literatura scandinavă și chiar dacă stilul autorilor este unul foarte brutal și realist, strâng din dinți și citesc în continuare fascinată.

După Camilla Lackberg, Yrsa Sigurdardottir este favorita mea, datorită poveștilor ei cu o abordare specifică zonei în care s-a născut. Are un stil hipnotizant și extrem de dur, dar mie îmi place și îi voi citi cu drag toate cărțile, pentru că am impresia că reușește să evolueze cu fiecare lectură. Corecție – am impresia că evoluăm împreună, pentru că lecturile ei sunt chiar o încercare și orice poveste dusă până la capăt este o mini victorie.

Răfuiala” de Yrsa Sigurdardottir este volumul doi din seria dedicată Freyja și Huldar, un Thriller electrizant și extrem de marcant. Atenție, nu este pentru cei slabi de înger sau care consideră că nu pot avea un somn liniștitor după ce lecturează câteva pagini. Tocmai aici este farmecul literaturii scandinave – îți fură somnul și îți imprimă anumite scene în memorie, fiind imposibil să le uiți foarte curând.

Într-o capsulă a timpului pe care, cu zece ani în urmă, au îngropat-o niște elevi în curtea școlii lor, e descoperită o scrisoare înfiorătoare ce prezice moartea a șase persoane, menționate doar cu inițialele numelor. Dar, dacă așa cum pare la prima vedere, a fost scrisă de o elevă de treisprezece ani, nu se poate să fie o amenințare reală…
Pentru a înțelege motivațiile fetei care a scris mesajul, detectivul Huldar apelează la psihologul Freyja, dar, în scurtă vreme, cei doi se trezesc în mijlocul unui nou caz șocant.

Găsirea scrisorii coincide cu un șir de evenimente macabre: în grădina unei case sunt descoperite bucăți dintr-un cadavru, iar apoi proprietarul casei este ucis. Inițialele acestuia — BT — se regăsesc în lista celor șase persoane din scrisoare. Huldar și Freyja trebuie să identifice cât mai repede cine a scris mesajul din capsula timpului și cine este criminalul înainte ca următoarele ținte să fie omorâte.

Nu vreau să vorbesc foarte mult despre intrigă, pentru că este dificil să nu dai detalii, însă vreau să pun accent pe magia Yrsei și pe latura psihologică. Este clar, atunci când vorbim despre un duo polițist/psiholog, este clar că vom avea parte de conținut de calitate și de specialitate. Însă nu mă așteptam să fie atât de profund și atât de profesionist relatat. Se vede modul în care aceasta s-a documentat și cum a pus accent pe latura pshihologică, pe trauma infantilă și pe consecințele acesteia în timp.

Este un autor care reusese să previzioneze foarte mult latura aceasta psihologică și să ne arate cum evoluează un copil cu probleme. Reconstituie pașii acestuia, un fel de Then and Now și vedem evoluția sa și consecințele netratării traumei din etapa infantilă. Pentru mine aceste detalii au fost WOW și am rămas cu gândul la ele și la modul în care societatea nu reușește să își ajute copiii cu probleme. Mulțumesc Libris.ro pentru carte.

În plus, personajele sale sunt extrem de frumos conturate, cu probleme în viața privată și profesională, cu multe greșeli la activ, dar aceasta le portretizează real și relatable. Nu sunt personaje de la care cititorii să aibă aspirații sau să dorească să devină ca ele, sunt oameni normali cu probleme și cu temeri, care se pun în situații excepționale pentru a rezolva un caz tulburător.

Dacă nici până acum nu v-am convins, mai am 2 recenzii pentru această serie și sper ca până la final să îmi ating scopul, asta dacă nu am făcut-o până acum.

Vezi Top 100 cărți ale anului 2022
Titlu: Răfuiala
Autor: Yrsa Sigurdardottir
An apariție : 2019
Editura: TREI
Nr. Pagini: 488
Limba: Română
Gen Literar: Crime, Thriller, Mistery
Nota recenzorului: 7 / 10
Vizualizari recenzie: 12533

Alte recenzii de la Yrsa Sigurdardottir:

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie ”Perfecți” de Cecelia Ahern

Recenzie ”Perfecți” de Cecelia Ahern

Celestine North, perfectă printre Defecți... Celestine North este acum fugară, dar toată lumea o privește ca pe o eroină. Celestine este cea mai Defectă și cea mai însemnată persoană din toată țara, dar e un exemplu. Nimeni nu a făcut ce a reușit ea să facă față de...

Recenzie ”Defecți” de Cecelia Ahern

Recenzie ”Defecți” de Cecelia Ahern

Defecți într-o lume Defectă Celestine North este o tânără care trăiește într-o țară defectă și crudă. În lumea lor, greșelile, păcatele, minciunile și închipuitele trădări aduse statului sunt pedepsite crunt. Ghilda este cea care dă sentințele, iar din Ghildă face...

Recenzie „Pericol la petrecere!”

Recenzie „Pericol la petrecere!”

La insistențele fiicei, care a văzut-o într-o librărie, am cumpărat și altă carte din seria Pericol. Ei i-a plăcut foarte mult, mie mi s-a părut mai slabă decât prima parte. Îmi place culoarea locală (stilul oltenesc de a vorbi al unor personaje, referirile la Therme,...

0 0 votes
Article Rating
Ramona Alexandra Popescu este redactor Booknation.ro de 2069 zile și a scris până acum 481 articole. Se află pe poziția 2 din 54 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Ramona Alexandra Popescu aici. Ramona Alexandra Popescu are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
Cititul este pasiunea mea si nu m-as vedea facand altceva. Orice carte reprezinta pentru mine un prilej de relaxare si nu exista un loc mai bun in care as vrea sa fiu.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Inline Feedbacks
View all comments