Recenzie „Ramona și tata #4”

de | sept. 26, 2022 | Recenzii cărți

Cred că am mai menționat că îmi place seria Ramona și îmi plac și cărțile educative, adică râdem, glumim, dar rămânem și cu o idee, două. Eu am citit împreună cu fiica mea toate cărțile din seria Ramona traduse în limba română, și una netradusă încă. Știam că sunt mai multe în serie, dar nu le știam pe toate, și a fost o surpriză plăcută să descopăr într-o librărie „Ramona și tata”, apărută în 2022.

„Tata” a fost un personaj destul de episodic în celelalte cărți, cum poate că erau uneori tații din vremurile respective (prima carte a apărut în 1955, iar cea cu tata a apărut în 1977). Dar viața ia o turnură neașteptată, și tatăl Ramonei își pierde slujba. Totul se schimbă în viața familiei, de la faptul că părinții sunt mult mai stresați și cheltuielile sunt reduse la minim, până la faptul că mama Ramonei trebuie să își schimbe slujba cu jumătate de normă cu una cu normă întreagă, iar tata trebuie să se ocupe de mese, de curățenie și de responsabilizarea copiilor.

Eu nu am mai văzut abordat în vreo carte pentru copii acest subiect al problemelor financiare, cu excepția, desigur, a situațiilor extreme din cărțile clasice pentru copii, de genul „Singur pe lume” sau „Fetița cu chibrituri”. Copiii care citesc aceste cărți nu sunt la limita sărăciei (deși este bine de știut, pentru ei, că asemenea copii există), dar nici nu au toți viața lipsită de griji din cărțile moderne pentru copii, cu vacanțe la mare și case mari cu etaj, cu pisici de rasă și părinți care au tot timpul energie să se joace cu ei.

De altfel, am citit la un moment că Beverly Cleary, la momentul respectiv bibliotecară, a început să scrie atunci când un băiețel a întrebat-o unde sunt cărțile despre copiii ca el.

Fiecare dintre membrii familiei Quimby trebuie să renunțe la ceva, copiii la o parte dintre jucăriile de pe lista pentru Moș Crăciun, pisica familiei la marca de mâncare preferată, care este prea scumpă pentru bugetul familiei, mama la timpul liber, tatăl la…țigări. Acesta este alt subiect pe care nu l-am mai întâlnit în cărțile pentru copii, fumatul, și grijile pe care copiii și le fac cu privire la obiceiul acesta, de care toți adulții încearcă să îi ferească, dar de care nu se feresc, la rândul lor.

Relația Ramonei cu tatăl ei șchiopătează la început, pentru că nu sunt obișnuiți să petreacă atât de mult timp împreună (și pentru că mâncarea tatălui nu este la fel de bună ca a mamei), dar cei doi învață din mers să se poarte unul cu celălalt, să se adapteze la noul stil de viață, evoluează, și, desigur, privesc cu speranță spre viitor.

Titlu: RAMONA ȘI TATA #4
Autor: Beverly Cleary
An apariție : 2022
Editura: ARTHUR
Nr. Pagini: 152
Limba: Română
Gen Literar: Carti pentru copii
Nota recenzorului: 8 / 10
Vizualizari recenzie: 4840

Alte recenzii de la Beverly Cleary:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi
Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi

Seria "Shatter Me" ocupă un loc special în inima mea și, în continuare, consider că are nevoie de mai multă iubire și că lumea nu vorbește suficient de mult despre ea. Este o serie care da, se putea rezuma la mai puține cărți sau la o acțiune mai concisă, însă are un...

Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura
Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura

Seria "Windsor" este destul de interesantă și, deși are mai multe volume care converg în același punct – căsătorii aranjate –, fiecare poveste are un liant diferit și un protagonist care reușește să impresioneze mai mult. Volumul 3 se numește "Căsătoria nedorită” și a...

Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry
Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry

Brittainy C. Cherry este o autoare despre care nu se vorbește îndeajuns de mult. Am descoperit-o acum mulți ani și sincer, are un stil foarte frumos, foarte liric și foarte profund. Nu scrie despre subiecte comune, își alege cu atenție intrigile și ideile ei sunt...

0 0 votes
Article Rating
Mihaela-Dana Stoica a fost redactor Booknation.ro și a scris 37 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Mihaela-Dana Stoica aici.
Subscribe
Notify of
guest

2 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
solenoid

Care este cea mai frumoasa carte din colectia Ramona?

Mihaela Stoica

„Pacostea de Ramona” mi s-a părut cea mai amuzantă. „Tata și Ramona” cea mai sensibilă. Nu aș putea să spun care e cea mai frumoasă. Sunt toate frumoase, mai ales în context. Dacă te prind personajele și atmosfera, trebuie citite toate din serie, și cu fiecare carte și perspectivă nouă, ți se va părea mai frumoasă și precedenta