O nouă poveste din arenă. Jocurile Foamei revin, însă noi călătorim cu 24 de ani în urmă…
După ani și ani, Suzanne Collins revine cu o nouă poveste! Și nu cu orice poveste! Cu toții îl cunoaștem pe Haymitch Abernathy, mentorul sarcastic, distrus de trecut, cel care a călăuzit pașii lui Katniss și Peeta în inima întunecată a Jocurilor Foamei. Dar înainte de toate acestea, a fost doar un băiat din Districtul 12, prins într-o luptă care avea să-i răpească totul. Povestea lui, ascunsă în umbra glumelor acide și a sticlei de alcool, este una pe care rar ne-am oprit să o înțelegem cu adevărat.
Cum a ajuns un câștigător al Jocurilor să devină prizonierul propriei traume? Ce se întâmplă când victoria nu aduce glorie, ci doar suferință? Povestea lui Haymitch începe cu 24 de ani înaintea jocurilor lui Peeta și Katniss, într-o zi ce ar fi trebuit să fie despre bucurie, ziua lui de naștere. Însă în Districtul 12, extragerea pentru Jocurile Foamei eclipsează orice altă semnificație, iar în acel an, tot ce-și dorea Haymitch era o zi liniștită alături de Lenore Dove, fata care i-a furat inima.
Dar nu era un an obișnuit. Ca pedeapsă cruntă pentru tulburările din districte, Capitoliul decide să dubleze tributurile. Și, cumva, soarta îl trage în vârtejul ei pe Haymitch. Trei copii din Districtul 12 sunt aruncați în arenă. Trei imagini ale morții. Trei vieți ce vor fi distruse pentru spectacol.
În urmă cu câteva ore avea doar o dorință, acum, Haymitch e doar un pion pe tabla Capitoliului. Știe că, indiferent cât de abil sau norocos va fi, nu va ieși cu adevărat viu din acea arenă. Nu pentru că va fi ucis, ci pentru că Snow nu iartă. Un tribut care îndrăznește să-l sfideze nu poate fi lăsat în viață fără consecințe. Iar Haymitch, fără să-și propună, devine o amenințare. Ajuns în arenă, înconjurat, Haymitch descoperă că moartea nu e întotdeauna cel mai rău lucru care ți se poate întâmpla. Pentru că adevărata suferință îl așteaptă dincolo de lupte, acolo unde visurile nu mai au loc, iar iubirea devine doar o amintire sfâșiată de regim. Poate că Răsăritul în ziua extragerii a fost cea mai întunecată priveliște văzută de Haymitch.
Opinia mea despre nuvela lui Haymitch
Trebuie să recunosc, Jocurile Foamei m-au cucerit iremediabil. A fost prima serie pe care am cumpărat-o când aveam 12 ani, ca să o țin în bibliotecă și ca să îmi încep colecția. Am citit-o acum ani de zile, dar emoția a rămas. Când a apărut Balada lui Snow, am fost entuziasmată. Dar când am aflat că urmează povestea lui Haymitch, inima mi-a tresărit. Îl iubisem din prima clipă și voiam, aveam nevoie, să-i cunosc trecutul.
Atât povestea lui Snow, cât și aceasta mi-au plăcut, dar niciuna nu a atins intensitatea emoțională a trilogiei originale. Totuși, „Răsăritul în ziua extragerii” s-a apropiat cel mai mult. Are o atmosferă sumbră, dar captivantă, o arenă plină de haos și un final care rupe sufletul în bucăți. Și totuși, acel final este cel care mi-a plăcut cel mai mult.
Pentru că Haymitch, cu toate defectele lui, a fost cheia supraviețuirii lui Katniss și Peeta. Și această carte ne arată de ce. Ne arată cât de mult i-a iubit, chiar dacă i-au fost furate atât de multe. Am apreciat perspectiva aceasta mai matură, mai întunecată, acolo unde un câștig al Jocurilor a fost, de fapt, cea mai mare pierdere. Nu e o lectură fericită, dar e un must-read pentru fani!
Nu pot decât să vă încurajez să redescoperiți lumea Jocurilor Foamei. Dați o fugă pe Libris și luați seria. Citiți trilogia, recitiți-o, trăiți-o din nou, și abia apoi cufundați-vă în povestea lui Haymitch. Pentru că el merită. Pentru că Suzanne Collins reușește din nou să scrie o carte dureroasă și frumoasă, în care soarele răsare în sfârșit, nu peste o arenă, ci peste un suflet care a așteptat prea mult timp un strop de lumină. Lecturi magice vă doresc!
ACUM GĂSEȘTI CARTEA PE Libris
Alte recenzii de la Suzanne Collins:
