„Rătăcitori prin Lisabona” este un roman de Philippe Besson ce m-a atras prin titlu, dar și prin descrierea făcută pe verso. Am crezut că voi descoperi în paginile sale o descriere a Lisabonei, frumoasa capitală a Portugaliei. Nu am greșit când am crezut așa. Însă nu Lisabona este în centrul atenției aici. Orașul doar servește de fundal perfect pentru povestea protagoniștilor.
„Rătăcitori prin Lisabona” este o carte frumoasă și înduioșătoare despre pierdere, suferință și speranță
Fiindcă are un număr mic de pagini(192), volumul se citește repede și te prinde la fel de repede și natural. Aș putea spune de asemenea că e vorba de un roman psihologic, deoarece temele preponderente din el sunt profunde și des întâlnite în viața noastră, a tuturor.
Doi străini, un bărbat și o femeie, se întâlnesc într-un hotel din Lisabona. Și în curând vor deveni mai mult decât străini deoarece starea de spirit și condiția lor îi va uni. În plus, amândoi sunt francezi și departe de casă, ajunși în Portugalia pentru a se reculege de pe urma dezamăgirilor vieții.
Câteodată un străin poate deveni pentru tine mai mult decât un membru al familiei, reușind să-ți ridice moralul mai mult decât un prieten vechi. Acesta este cazul și aici. Mai pe scurt, Mathieu o observă pe Helene la hotelul la care sunt cazați amândoi în Lisabona. Ei nu se cunosc și nici nu s-ar fi putut cunoaște vreodată în circumstanțe obișnuite.
Pentru că suferința și melancolia se citește pe chipurile amândurora, ei își dau seama că au ceva în comun
Așa că încep să își facă confidențe și să își asculte unul altuia povestea. Ce are pe suflet Helene este mult mai tragic decât supărarea lui Mathieu. Dar, așa cum spune și protagonista, când vine vorba de pierdere, toate situațiile sunt egale, fie că e vorba de o despărțire, fie că e vorba de un deces.
Așa că cei doi francezi se simt din ce în ce mai apropiați. Se simt foarte bine unul în compania celuilalt. În siguranță și fără teama de a fi judecați în vreun fel pentru alegerile lor. Întrebarea de pe buzele amândurora este „Cum se poate înfrunta dispariția persoanei iubite?„.
Împreună, devenind din ce în ce mai deschiși și sinceri, fără prejudecăți, Helene și Mathieu se întâlnesc des în hotel. Apoi pe străzile din Lisabona, unde rătăcesc la întâmplare lăsându-se conduși de dezvăluiri și măcinări proprii.
Mi-a plăcut foarte mult romanul „Rătăcitori prin Lisabona”
Te face să reconsideri tot ce credeai și te ajută să încerci să treci peste pierdere mult mai ușor alături de un prieten sau un străin decât dacă ai fi singur. Într-o situație ca cea a protagoniștilor, îți repeți mereu că cel dispărut nu a plecat cu adevărat. Că nu e reală situația și că va reveni la tine într-o zi dacă ai suficientă răbdare.
Știi că e penibil și nerealist să gândești așa, dar disperarea și jalea te duc mereu la aceeași gândire. Nu vrei să abandonezi, crezând totodată că abandonul înseamnă și uitarea celui dispărut. Dar la fel ca în viața reală, și din romanul acesta psihologic afli că nu e așa. Nu înseamnă că nu îi mai iubești pe cei ce nu mai sunt lângă tine. Nu înseamnă că nu suferi pentru pierderea lor. Nu e ca și cum nu ți s-a rupt o bucată din inimă odată cu dispariția lor în neant.
Însă viața ta merge în continuare înainte cu și fără ei. Tu poate că nu mai ești la fel, dar încă trăiești și mai ai șansa la fericire, la iubire, la prietenie și clipe frumoase. Trebuie doar să găsești acei oameni care să fie alături de tine în asta și să te facă să trăiești în prezent. Recomand cu tot dragul cartea aceasta delicată și sinceră.
Alte recenzii de la Philippe Besson:
