Recenzie „Război în doi #1” de Mirela B. Florentina

de | iul. 29, 2018 | Beletristică, Literatură Contemporană, Literatura Universală, Recenzii cărți, Romantism

Război în doi, primul volum, semnat Mirela B. Florentina ne poartă în paşi de iubire în viaţa de adolescent. În tinereţea frivolităţii şi a naivităţii, unde sentimentele prind aripi cu repeziciune pentru a se mistui în focurile neîmplinirii, cu acelaşi avânt. Locul din timpul şi viaţa noastră când trăim cele mai mari decepţii în dragoste şi ne deschidem ochii spre lume.

-Oamenii nu apar în viaţa noastră întâmplător. Ei ne traversează calea cu un motiv…

În povestea Mirelei B. Florentina, cea care ne va fi ghid şi povestitor prin adolescenţă va purta numele de Abygail Smith, o adolescentă a cărei viziune despre viaţă se învârte în jurul şcolii. Departe de excentricele distracţii ale adolescenţei, Aby este o novice complet naivă şi în necunoştinţă de cauză. Asta până când, după multe discuţii, singura şi cea mai bună prietenă a sa, Madi, o convinge să iasă din carapace, să scoată capul dintre cărţi şi să meargă la o petrecere.

-De unde ai ştiut că sunt la liceu?

-Tu te-ai duce la liceu şi în zilele libere, Abygail!

O tentativă de viol din partea unui petrecăreţ beat, o aruncă pe Aby în braţele frumosului Dylan, salvatorul de la o experienţă neplăcută care însă nu întârzie în a-i face el însuşi o invitaţie în dormitor. Speriată şi dezgustată în egală măsură de experienţa primei sale petreceri, Abygail revine la convingerea că locul ei este printre cărţi, spre viitorul trasat de propriile vise, departe de experienţele adolescentine de care s-a ţinut la distanţă.

Soarta face însă, ca Dylan să i se interpună mereu în cale. Veşnic prezent pe prima pagină a revistelor de scandal datorită bogăţiei sale, dar şi a escapadelor amoroase, Aby nu poate nicicum înţelege de ce, nu numai că acest crai Adonis i s-a gravat în suflet şi în minte dar, mai ales, de ce el însuşi pare a se ţine scai de ea.

Oscilând de la confuzie la nervozitate, de la fascinaţie la dispreţ, între Aby şi Dylan se creează o legătură confuză ce nu poate fi numită iubire, în ciuda prezenţei sale continue în mintea lui Abygail şi a fluturilor din stomac la fiecare vedere a acestuia. Şi totuşi ceva se întâmplă între ei. Să fie doar obsesia lupului tentat de mielul ce nu a vrut a fi sacrificat sau lumina şi inocenţa lui Aby să-i fi trezit lui Dylan sentimente reale?

Război în doi ar fi putut fi o lectură foarte relaxantă şi frumoasă dacă nu ar fi existat o desfăşurare mult prea repezită a acţiunilor. Am simţit că fiecare eveniment nu este aşezat, că acţiunile sunt precipitate. De asemenea, viaţa personajelor nu este fixată. Pe de o parte, mama lui Abygail pare fiinţa ce vrea să-şi vadă copilul privind lumea, pe de altă parte pare o zgripţuroaică ce-i reproşează mereu timpul, sacrificiile şi banii investiţii în propria fiică.

Enervant este de asemenea şi continua fascinaţie a lui Abygail faţă de Dylan. Vai, ce frumos şi bogat e Dylan. Vai, ce urâtă şi şleampătă sunt eu. Nu e vorba doar de obişnuita neîncredere în propria persoană cât modul obsedant în care Aby tinde să-l ridice pe Dylan în slăvi prin punerea propriei persoane în umbră. Nu mai punem la socoteală faptul că acceptă să-l urmeze în ciuda faptului că prima lui frază a fost o invitaţie în dormitor.

Deşi mi-am rostogolit ochii de am crezut că în curând voi avea nevoie de alţii mai mari pentru a nu-mi cădea din orbite, apreciez faptul că Război în doi a fost suficient de captivantă cât să nu-mi ia un secol să o termin sau să dau bir cu fugiţii la vederea ei. Mirela B. Florentina nu scrie rău, dar scrie repezit şi nu-şi creionează spaţiul şi personajele cu suficient de multă claritate cât să nu se contrazică. Şi, mai ales, oricât de naiv şi neştiutor ai fi, spiritul de autoconservare te va împinge să fugi de eventuali atacatori, oricât de frumoşi ar fi ei. Iar Dylan, nu a părut niciun moment de încredere cât să-i acorzi prezumţia de nevinovăţie.

Şi, de obicei, tinerii dacă reuşesc să se furişeze din casă, AFARĂ, reuşesc să se furişeze şi ÎNĂUNTRU la întoarcerea din expediţii. Este un fapt ştiut. Aici iar intervine proasta creionare a serviciului mamei- tatălui şi a prezenţei confuze a acestora. Sper ca aceste neajunsuri să fie însă acoperite în volumul doi. Cum se spune în popor: repetiţia este mama învăţăturii.

Război în doi scrisă de Mirela B. Florentina este un roman pentru adolescenţi ce poate fi achiziţionat de pe site-ul Editurii Celestium.

Titlu: RĂZBOI ÎN DOI #1
Autor: Mirela B. Florentina
An apariție : 2018
Editura: CELESTIUM
Nr. Pagini: 244
Limba: Română
Gen Literar: Young adult
Nota recenzorului: 2 / 10
Vizualizari recenzie: 3324

Alte recenzii de la Mirela B. Florentina:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi
Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi

Seria "Shatter Me" ocupă un loc special în inima mea și, în continuare, consider că are nevoie de mai multă iubire și că lumea nu vorbește suficient de mult despre ea. Este o serie care da, se putea rezuma la mai puține cărți sau la o acțiune mai concisă, însă are un...

Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura
Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura

Seria "Windsor" este destul de interesantă și, deși are mai multe volume care converg în același punct – căsătorii aranjate –, fiecare poveste are un liant diferit și un protagonist care reușește să impresioneze mai mult. Volumul 3 se numește "Căsătoria nedorită” și a...

Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry
Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry

Brittainy C. Cherry este o autoare despre care nu se vorbește îndeajuns de mult. Am descoperit-o acum mulți ani și sincer, are un stil foarte frumos, foarte liric și foarte profund. Nu scrie despre subiecte comune, își alege cu atenție intrigile și ideile ei sunt...

0 0 votes
Article Rating
Diana Daniela Macovei este redactor Booknation.ro de 11 ani, 4 luni, 7 zile și a scris până acum 311 articole. Se află pe poziția 6 din 19 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Diana Daniela Macovei aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments