Recenzie ”Regatul aripilor și al pieirii” de Sarah J. Maas

de | feb. 27, 2021 | Recenzii cărți

Întoarsă lângă cel mai mare dușman al ei, Feyre trebuie să pretindă că toată dragostea și întâmplările de care a avut parte în Velaris au fost o minciună. Dacă pe el îl poate minți, Lucien este greu de dus de nas, însă Feyre încearcă din răsputeri să afle cât mai multe lucruri pe care să le transmită celui pe care îl iubește de fapt.

Nimic nu este simplu, însă cu interese comune, legați de aceleași visuri și de aceleași dorințe, ilyrienii trebuie să dezvăluie Velarisul și să se alieze cu Marii Lorzi ai regatelor din Prythian împotriva Hybernului. Acum trebuie ca toți Marii Lorzi să accepte și să lupte împotriva principalului dușman care amenință să îi zdrobească. Surorile ei, familia ei, toți trebuie să lupte într-un război din care e posibil să nu se mai întoarcă vreodată.

Obligați să se întâlnească cu cu toți Marii Lorzi, cu cei care cândva păreau a fi inamicii lor, cu Tamlin, cu regii care le pot împiedica învingerea, Rhys și Feyre riscă totul. Lumea umană și cea a spiridușilor nu mai poate exista divizată, iar ei muncesc din greu să rezolve asta.

Finalul poveștii lor vine cu o mulțime de pierderi și de lovituri care le vor îngenunchea inimile și care vor rupe o bucată din ei pentru totdeauna. Care va fi finalul a doi spiriduși care se iubesc, finalul acelei lumi mai bune pe care nimeni nu a cunoscut-o până acum?  Sfârșitul este aproape și oare va deveni el un nou început, sau îi va distruge pe toți?

Călătoria mea s-a sfârșit cu lacrimi, cu zâmbete și cu o inimă frântă care s-a întregit, dar care a rămas cu semne și cu certitudinea că această serie va rămâne mereu alături de ea. Deși credeam că al doilea volum a fost preferatul meu, Sarah a mai făcut o ultimă mutare și mi-a dovedit ce talent uriaș și minunat poate avea.

Relațiile dintre personaje și felul în care au evoluat m-au impresionat și mi-au smuls multe lacrimi și nu regret nimic! Sper ca mulți dintre voi să porniți în această călătorie alături de Feyre, căci nici nu vă imaginați câte lucruri superbe vă așteaptă!

 ,,-Pentru oamenii care se uită la stele și își pun dorințe, Rhys!  Își luă paharul și mă privi atât de pătrunzător încât m-am întrebat de ce mă obosisem să roșesc în fața lui Tarquin. Ciocni paharul de al meu.

   -Pentru stelele care ascultă și pentru visurile care devin realitate”

 

Titlu: REGATUL ARIPILOR ȘI AL PIEIRII
Autor: Sarah J. Maas
An apariție : 2019
Editura: RAO
Nr. Pagini: 778
Limba: Română
Gen Literar: Fictiune
Nota recenzorului: 10 / 10
Vizualizari recenzie: 1457

Alte recenzii de la Sarah J. Maas:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie ”Enigma” de RuNyx
Recenzie ”Enigma” de RuNyx

Bine ai venit la Universitatea Mortimer! Există secrete pe care trebuie să le deslușească. Iar el are nevoie să le păstreze. Moartea pare să fi făcut parte din viața lui Salem Salazar încă de la început, urmărind-o asemenea unei umbre de care nu poate scăpa. După...

Recenzie „Arena Apostaților” de Florin Anghel Vedeanu
Recenzie „Arena Apostaților” de Florin Anghel Vedeanu

  Cu bucurie am aflat că anul acesta Florin Anghel Vedeanu a lansat un nou roman, „Arena Apostaților” la editura Hoffman, așa că, m-am grăbit să îl parcurg. În acest roman autorul explorează realitatea dură a lumii contemporane prin ochii unui orfan și atinge...

Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi
Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi

Seria "Shatter Me" ocupă un loc special în inima mea și, în continuare, consider că are nevoie de mai multă iubire și că lumea nu vorbește suficient de mult despre ea. Este o serie care da, se putea rezuma la mai puține cărți sau la o acțiune mai concisă, însă are un...

0 0 votes
Article Rating
Ruxandra Dinu este redactor Booknation.ro de 6 ani, 8 luni, 6 zile și a scris până acum 411 articole. Se află pe poziția 5 din 19 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Ruxandra Dinu aici. Ruxandra Dinu are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
❝ Salutare, dragilor! Sunt o mare visătoare, arta este o parte din mine încă de când eram un copil și fără ea, probabil nu aș vedea viața atât de colorată. Iubesc cărțile și lumea magică în care mă transpun acestea, iubesc să scriu poezii și încerc să mă ghidez cât mai mult după acel drag ”Carpe diem!”. ❞
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments