Recenzie ”Regatul ceții și al furiei” de Sarah J. Maas

de | feb. 27, 2021 | Recenzii cărți

Acum că Feyre este prinsă între doi Mari Lorzi, totul devine riscant pentru ea și pentru inima ei, tocmai pentru că trei inimi se află la mijloc. Când unul o doboară, celălalt este acolo să o ridice, iar viitorul ei se schimbă brusc sub alegerile celui care cândva o iubise.

Acum că natura lui Feyre a suferit o schimbare, toți cei care au participat la schimbarea ei se pot întoarce împotriva ei, numai că Marele Lord care are grijă de ea acum se ocupă cu antrenarea scuturilor ei mentale și cu controlul puterilor ei.

Legătura dintre ei devine mai puternică și mai profundă cu fiecare zi petrecută împreună în Velaris, în cel mai drag loc pentru Rhys, acolo unde răul nu a putut să pătrundă niciodată. Acolo unde Feyre nu ar putea fi niciodată găsită.

Când apare amenințarea regelui din Hybern asupra lor, ei trebuie să se pregătească pentru un nou război, iar noua ei familie este pregătită pentru orice va trebui să înfrunte. Cassian, Azriel, Amren, Mor, toți au devenit familia pe care nu a avut-o niciodată, iar acum trebuie să lupte ca un întreg.

Însă când familia ei umană este pusă în joc, Feyre știe că va trebuie să riște ceea ce iubește pentru a apăra lumea spiridușilor. Drumul lor este presărat cu durere, suferință și cu întâmplări care îi vor schimba pentru totdeauna. Relația ei cu Rhys care a devenit mai profundă decât orice este gata să fie distrusă, totul poate fi zdrobit și iremediabil. De aceea lupta deabia cum începe.

Planul pe care îl au Rhys și Feyre este gata să se întoarcă împotriva inamicilor lor într-un mod sfâșietor, dar ce se întâmplă dacă pașii lor sunt calculați greșit și toți sunt gata să se piardă pe un drum mult prea abrupt al violenței și al luptei pentru putere?

De departe mult mai minunat, complex și dinamic decât primul volum, acesta mi-a frânt sufletul și m-a lăsat cu o mulțime de incertitudini, de întrebări și de dorințe de a afla totul imediat. Nu îmi amintesc când a fost ultima oară când am citit la foc automat o serie la fel cum am făcut cu Acotar.

Rhysand mi-a furat inima, de fapt a furat-o de la Tamlin căruia i-a aparținut prima dată și m-a făcut să îl iubesc cu fiecare decizie și fiecare lucru pe care l-a făcut. Acțiunea a fost uluitor de dinamică și plină de întorsături de situație care mi-au mai furat câte o lacrimă până la finalul minunat care însă nu reprezintă adevăratul final, căci ultimul volum este cel de care eu am fost speriată și la care merită cu vârf și îndesat să ajungeți!

 

Titlu: REGATUL CEȚII ȘI AL FURIEI
Autor: Sarah J. Maas
An apariție : 2017
Editura: RAO
Nr. Pagini: 699
Limba: Română
Gen Literar: Fictiune
Nota recenzorului: 10 / 10
Vizualizari recenzie: 853

Alte recenzii de la Sarah J. Maas:

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie ”Pasagerul” de Cormac McCarthy
Recenzie ”Pasagerul” de Cormac McCarthy

Cu toată bravada mea și cu toate că mă bat cu pumnul în piept că nu mă las influențată, n-am avut încotro și m-am aliniat și eu printre entuziaștii cititori ai lui McCarthy, stârnită de isteria din online la apariția pe piața românească a dipticului romanesc Pasagerul...

Recenzie ”Grădinile Finzi-Contini” de Giorgio Bassani
Recenzie ”Grădinile Finzi-Contini” de Giorgio Bassani

Grădinile Finzi-Contini este considerat deja un clasic al literaturii italiene, o poveste de dragoste (o dragoste adolescentină, cu fluturi în stomac, cu treceri repetitive de la clipe abisale pline de lacrimi amare la clipe de extaz absolut udate cu stropi de...

0 0 votes
Article Rating
Ruxandra Dinu este redactor Booknation.ro de 4 ani, 2 luni, 15 zile și a scris până acum 326 articole. Se află pe poziția 5 din 15 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Ruxandra Dinu aici. Ruxandra Dinu are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
Salutare, dragilor! Sunt o mare visătoare, arta este o parte din mine încă de când eram un copil și fără ea, probabil nu aș vedea viața atât de colorată. Iubesc cărțile și lumea magică în care mă transpun acestea, iubesc să scriu poezii și încerc să mă ghidez cât mai mult după acel drag ”Carpe diem!”.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Inline Feedbacks
View all comments