Recenzie „Regii timpului” de Laura Nureldin

de | nov. 8, 2015 | Dragoste, Recenzii cărți

regii timpuluiLaura Nureldin se recomandă modest ca fiind „povestașă”. Prea modest, aș spune eu, întrucât, în opinia mea, a realizat un roman demn de titlul de capodoperă.  Am parcurs Regii timpului într-o singură zi, iar când s-a terminat am simțit exact dezamăgirea aceea pe care o ai când realizezi că nu există zâne. Aș fi vrut să rămân veșnic în lumea creionată de Laura.

Regii timpului îi are în prim-plan pe Xerxes și Mora. Xerxes, da, acel Xerxes, conducătorul Persiei Antice și Mora, o tânără pasionată de ceea ce face, pentru care dragostea nu înseamnă mai mult decât un simplu cuvânt. Alex, amicul Morei, creează un soi de mașină a timpului cu ajutorul căreia Mora ajunge în Persia Antică și de acolo lucrurile o iau razna, Mora ajungând, vrând-nevrând, chiar soția conducătorului. Dacă la început cei doi au convenit ca angajamentul să fie unul „de fațadă”, lucrurile s-ar putea să devieze pe parcurs.

Acțiunea este incredibilă. De foarte mult timp nu am mai citit o carte care să mă țină cu sufletul la gură de la început până la sfârșit, pentru că majoritatea autorilor pierd firul epic pe parcurs. Laura Nureldin a reușit, însă, să păstreze suspansul într-un mod constant și e extrem de dificil să îți pierzi interesul pentru un astfel de roman.

Ideea propriu-zisă a romanului m-a cucerit încă din titlu, autoarea abordând astfel un subiect mai mult decât inedit. Laura Nureldin a combinat, ca un magician al cuvintelor, tema călătoriei în timp, noțiunile istorice și, firește, povestea amoroasă. Mi s-a părut deopotrivă interesant modul în care, în Regii timpului, acțiunea se desfășoară alternativ, când în prezent, când acum în urmă cu 2500 de ani.

„Nu poți să mori acum. Nu așa se termină povestea noastră, dacă se va termina vreodată.”

Nu știu dacă aș putea încadra Regii timpului într-o categorie anume. Regii timpului e o carte de dragoste, cu și despre istorie, ușor fantasy, dar aș adăuga că eu am regăsit în ea și un fir psihologic. Modul în care Mora învață să trăiască într-o altă epocă, după alte reguli și principii, dar și modul în care Regele Persiei reușește să înțeleagă lumea modernă reliefează importanța comunicării în cuplu și rolul semnificativ pe care îl au atât înțelegerea, cât și adaptabilitatea în oricare situație.

Titlu: REGII TIMPULUI
Autor: Laura Nureldin
An apariție : 2015
Editura: HERG BENET
Nr. Pagini: 272
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 2478

Alte recenzii de la Laura Nureldin:

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Glonțul care a ratat ținta” de Richard Osman
Recenzie „Glonțul care a ratat ținta” de Richard Osman

Nimic nu se compară cu acel sentiment de disperare pe care îl ai atunci când îți place ceea ce citești și continui o anumită serie. Așa am pățit eu cu seria lui Richard Osman, un englez care a reușit să mă facă să cred din nou în potențialul celor din UK pentru scris...

0 0 votes
Article Rating
Arianna Suduc a fost redactor Booknation.ro și a scris 176 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Arianna Suduc aici. Arianna Suduc are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
îmi place să dau cuvintele mele lumii dimineața. iubitoare de cafea cărți ceai pisici toamnă și frumos.
Subscribe
Notify of
guest

3 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments

Sună interesant! Fără îndoială, intră în lista mea de „must read”. Mulţumesc! 🙂

Dana

Deja am trecut-o la Wishlist !

Dana

Am comandat-o aseara, astept cu nerabdare sa o citesc !