Am citit câteva cărți de Cecelia Ahern și mi-au plăcut foarte mult. Nu contează că unele au fost mai simple în acțiune, m-a încântat întotdeauna mesajul din spatele acțiunii. Se vede cu ochiul liber că această autoare se folosește de personajele sale pentru a ne transmite un mesaj de impact și din fiecare carte consider că am reușit să învăț ceva folositor.

„ROAR” are un tilul impunător, care parcă instigă la răzvrătire. Este o carte care se citește foarte repede, nu are un număr mare de pagini și fiind vorba de proză scurtă, nu ai nevoie de mult pentru a te afunda în acțiune. Care este cuvântul ce definește această carte? Feminismul. Abundă în înțelesuri și mi-a plăcut foarte mult modul în care Cecelia a ales să ne arate realitatea înconjurătoare. Cartea conține 30 de povești de proză scurtă, fiecare cu o situație atipică în care femeia are nevoie să se facă auzită. O și face, însă fiecare în felul ei. Este extrem de admirabil modul în care fiecare face acest lucru iar linia poveștilor este în mare parte aceeași. Cert este că personajele principale sunt într-un moment de cumpănă și toate simt nevoia să urle, să se plângă sau să se emancipeze, arătând tuturor ca sunt o forță a naturii demnă de luat în considerare.

Situațiile sunt diferite: un personaj nu are parte de afecțiunea pe care simte că o merită, altul nu a reușit să devină mamă, altul dorește să exceleze în job dar nu poate de  toți bărbații cu care se luptă pentru supremație etc. DAR, Ceceliei îi place și supranaturalul și prin urmare îl introduce de fiecare dată când are ocazia. Așa au luat naștere și poveștile cu femeile fantastice, care sfidează gravitația sau legile fizice pe care le cunoaștem toți. Știu, este ceva neobișnuit pentru ea, dar sunt foarte ușor de urmărit și de tras concluzii. Se vede cu ochiul liber că are o pasiune pentru ficțiunea de acest tip și probabil își dorește să aducă un plus de motivație femeii prin conturarea termenului de feminism. Pentru majoritatea cititorilor, plasarea într-o anumită actiune a mesajului îl face mult mai ușor de înteles.

O carte interesantă născută din dorința de a sublinia importanța femeii în societate și de a sparge unele bariere impuse deja și foarte greu de depășit. 🙂

 

Se încarcă ofertele din librării…

Despre redactorul articolului

Ramona Alexandra PopescuRedactor Booknation.ro9 ani, 9 luni, 5 zile673 articolelocul 2/12Toate articoleleBlog

Mă numesc Ramona şi îmi place să citesc, considerându-l cel mai frumos mod de a mă relaxa. Iubesc să scriu recenzii mai ales la poveştile de dragoste şi cele poliţiste, exprimându-mi ideile atât pe site-ul Booknation.ro cât şi pe blogul meu. Cel mai mare vis este să ajung într-o zi să cunosc autorii pe care îi admir.Booknation.ro pentru mine a venit ca o portiţă neaşteptată spre o echipă fantastică, ce îmi susţine iniţiativele şi mă impulsionează să vin cu idei frumoase şi creative. Pe lângă acest lucru, aici pot să vorbesc cu o comunitate numeroasă, cu care am aceleaşi pasiuni și care îmi poate înțelege dragostea pentru citit.

0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted