Recenzie „Romanul adolescentului miop” de Mircea Eliade

Metaroman – Roman în roman, pentru adolescenți și nu doar. Unul despre și pentru suflet, frământat, când abia descoperă ce înseamnă sentimentele, bucătăria lor, stângaci, dar cu speranțe, învață să le manevreze, în perioada în care nu mai are sufleuri (părinții).

Tânăr, cu inițiativa de a scrie un roman care ar putea să îl scape de corigență, trece prin tentative eșuate de a găsi subiectul perfect pentru a concepe unul de succes. Îl disperă digresiunile constante, pe care de altfel, uneori, singur și le creează, intermitențe lipsite de gust.

Fără să-și dea seama, Eliade, scriind jurnalul, intuitiv și-a îndeplinit visul adolescentin, unul reflexiv, despre asemănarea timpului, un secol mai târziu, avem aceleași trăiri, sentimente neschimbate. Rămân cu senzația că, totuși nu suntem atât de diferiți până la urmă.

Pregătiți fotoliul, ceaiul căci veți ajunge în intimitatea și sinceritatea autorului, desculți pășind alături de el într-o adolescență în care am pipăit cu toții, făcând cunoștință cu propriile emoții, nefericiți, stânjeniți, disperați să ni se spună „Bravo, ai reușit!”.

Miopi, la propriu sau la figurat, toți am fost.

Purtați sau nu ochelari, romanul o să îl lecturați scufundați în amintirile propriilor lupte, unde dragonul întruchipat de examene și școală o să fie pietrificat de iubiri și filosofii, una dintre care am avut-o și eu în acea perioadă- să fii tu sau să te asemeni cuiva?!

Nici nu mai înțelegeam acum rostul hotărârilor mele de a-mi găsi sufletul. Dacă sufletul meu nu e unul, ci o infinitate, cum l-aș recunoaște pe cel adevărat?

Vă spun din start, nu este o lectură simplistă sau ușoară, Mircea Eliade se pricepe la construcția unor propoziții doldora cu sens și filosofie. El este Arhitectul răzvrătit de sistem și, ca orișicare om, încearcă să găsească o cale mult mai ușoară pentru a izbuti, a fi cineva în lumea asta, și fără de noi, mult prea mare.

Lecturi cu caracter vă doresc!