Este prima mea întâlnire cu Iv cel Naiv, de care nu auzisem până n-am pus mâna pe această carte, proaspăt publicată de Editura Trei, dar căutându-l online, pare a fi destul de apreciat de un anume segment de cititori. Cine este Iv cel Naiv n-aș putea să vă spun și prefer să îi respect anonimatul. Dar, citindu-i cărțile, poți afla câte ceva despre omul din spatele pseudonimului, despre imaginația copilăroasă, stilul metaforic și fantezia ironică.
Să nu ne facem de râs în fața furnicilor este un young-adult cu tente detectivistice, cu multe repere literare, științifice și curiozități din toate domeniile, ce poate captiva prin exprimarea metaforică, prin simbolistică și stil șugubăț. Personajul principal este probabil atracția și punctul forte al poveștii, deoarece acel ceva ce aștepți să se producă sau să se materializeze de la început până la sfârșit, pare a uita să se producă și te lasă cu un semn de întrebare. Cel puțin eu am rămas legat de relația părinți-copil. Mi-aș fi dorit o schimbare, o explicație, un boom, o rezolvare amiabilă a acestui „îngheț” generat de stresul și rutina cotidianului.
Amanda are 12 ani, își poartă părul în două codițe împletite și are 189 de pistrui numărați. Dar Amanda, corpul și mintea ei sunt în plin proces de creștere și maturizare. Așa că n-o să fiți surprinși să aflați că la final cei 189 de pistrui se vor înmulți, beneficiind de ajutorul soarelui dintr-o vacanță de vară. Din fericire, nu este singura schimbare notabilă prin care trece Amanda. Adolescența îi bate la ușă, schimbările hormonale o surprind în fiecare zi, iar curiozitatea ei nativă îi umple capul de întrebări pe care le dezbate plină de agilitate și seriozitate cu crăpătura din tavanul dormitorului, Santandré, singurul prieten care chiar știe s-o asculte.
Eroina noastră este mult prea isteață și acidă în observații, este ironică și sarcastică, are o imaginație debordantă, iar toate aceste lucruri cumulate nu o ajută să fie prea populară sau socială. Cu toate acestea, suntem martorii primei prietenii legate, ai primilor fluturi în stomac, ai primei dezamăgiri și a multor altor aventuri și mistere pe care Amanda, înarmată cu tehnica și logica infailibilă a distinsului ei mentor, Poirot, se străduiește să le dezlege.
Dar principala ei problemă pentru a se simți integrată și acceptată este relația cu propriii părinți. Și cea mai importantă întrebare legată de ei, care n-o prea lasă să adoarmă este: oare chiar sunt ei părinții ei biologici? Nu cumva e adoptată? Sau alien-purtată? Sau parașutată? Sau răpită? Dacă a fost încurcată la maternitate cu alt copil? Oare și-a trăit copilăria în familia greșită? E posibil ca ea să fie singura care să vadă diferențele majore și ireconciliabile dintre ea și cei care se dau părinții ei??!! Amanda e convinsă că dacă va dezlega acest mister, toate probleme din viața ei se vor rezolva.
Dar pentru asta e nevoie de muncă de teren, mult scormonit, concentrare și dedicare totală. V-ați pregătit lupa și mănușile? Dar zâmbetul?
PS Vă rog, să nu vă faceți de râs în fața unor furnici!
