Recent am avut o colaborare cu cei de la Books Express și mi-au oferit cartea Sălbaticele (Wilder Girls în engleză). Era pe lista mea de cărți de citit de când a apărut în străinătate și, să fiu sinceră, m-a atras coperta. Este minunată și atrăgătoare, iar culorile și texturile utilizate formează un întreg frumos.
Când am citit sinopsisul, am făcut imediat legături cu vremurile în care trăim astăzi și pandemia de Coronavirus. Premisa cărții mi-a dat de înțeles că urmează să citesc ceva original, care mă va ține în suspans pe tot parcursul romanului. Ei bine, chiar așa a fost.
A trecut un an și jumătate de carantină la Școala de fete Raxter, de când a apărut Toxul. Întâi au murit una după alta profesoarele. Trupurile elevelor s-au transformat în ceva ciudat și străin. Izolate de restul lumii și lăsate să se descurce singure pe insula pe care se află școala, fetele nu îndrăznesc să iasă dincolo de gard, unde Toxul a transformat pădurile în locuri sălbatice și periculoase.
Când Byatt dispare, Hetty va face orice ca s-o găsească: va sfida carantina și va înfrunta ororile de dincolo de gardul școlii.
Dar în lume află că povestea este mult mai complicată decât și-ar fi putut imagina.
Vreau să mă întorc puțin la copertă. Este extraordinară prin ilustrarea desfigurării feței lui Hetty, o reprezentare explicită a schimbărilor exterioare (efectele virusului, mutațiile ciudate ale trupurilor fetelor) și interioare (dezumanizare treptată, disperarea de supraviețuire într-un mediu ostil) prin care personajele din carte trec. Florile care cresc dinăuntru sugerează schimbarea drastică a naturii care suferă și ea din cauza Toxului.
Întorcându-mă la carte, pot spune că Sălbaticele de Rory Power a fost o surpriză neașteptată, dar plăcută. Fiind un roman de debut, scârțâie pe alocuri, dar per total este o carte bună. Abordează o temă de actualitate pe care autoarea a dus-o în extrema absurdului și a horror-ului.
Stilul de scriere al autoarei este poetic, dar în același timp la fel de sălbatic ca și natura acaparată de virus: haotică și fascinantă. Te ține ancorat în poveste de la prima pagină până la ultima.
Am avut impresia că vizionez un film bun așternut pe hârtie, cu o atmosferă de groază și suspans ce crește gradual, prinzându-mă în mrejele sale.
Am așteptat și am încercat să rămânem în viață – împreună în spatele gardului, în siguranță, departe de sălbăticia pădurii, departe de animalele tot mai flămânde și ciudate -, dar fetele continuau să cadă pe capete. Crizele care lăsau trupurile prea slăbite ca să mai poată respira, o agresivitate ca o febră, care le întărâta pe fete una împotriva celeilalte.
Școala de fete Raxter devine un spațiu atemporal în care timpul a încetat să treacă și fiecare zi pare la fel. Autoarea nu se sfiește să descrie ororile cauzate de virus și nu puține scene sunt cele care conțin body horror. Fetele din această școală încep să-și piardă speranța, să se bată pe resursele limitate de mâncare și să devină sălbatice în adevăratul sens al cuvântului. Izolarea de familie și lume, ororile Toxului și traiul precar contribuie la agresivitatea și dezumanizarea treptată a fetelor. Fiecare persoană este pe cont propriu și își dorește cu disperare să supraviețuiască.
Personajele principale sunt Hetty, Byatt și Reese. Pentru Hetty, Byatt este ca o soră, jumătatea care îi completează eul. Atunci când Byatt dispare, Hetty este dispusă să încalce carantina și să se pună în pericol numai pentru a o salva. În același timp, Hetty nutrește sentimente puternice pentru Reese, o fată distantă și rece. Așadar, avem și o povestioară de dragoste, care mi s-a părut drăguță, dar care a apărut mult prea repede. Mă bucur, însă, că autoarea nu a pus partea de romance pe prim plan. Îmi place reprezentarea LGBTQ+ din această carte, consider că a fost realizată bine.
Sunt două elemente care nu mi-au plăcut foarte mult la această carte: golurile din acțiune și sfârșitul. Am foarte multe întrebări legate de ce s-a întâmplat în carte: ce este mai exact Toxul și cum s-a dezvoltat? De ce a acaparat doar insula Raxter? De ce doar persoanele de sex feminin sunt afectate? Oare autoritățile știu mai multe decât vor să dezvăluie?
Finalul cărții este unul deschis, care cere o continuare a cărții. Eu chiar sper ca autoarea să continue această poveste, sunt multe întrebări care nu au primit încă răspuns. Povestea este interesantă și chiar merită să fie lungită, să aflu originea Toxului și ce se va întâmpla cu cele trei fete.
Așa suntem toate aici. Bolnave, ciudate, fără să știm de ce. Din noi cresc chestii, unele bucăți dispar, altele se desprind și apoi ne întărim sau ne înmuiem.
Sălbaticele este o carte grafică și totodată fascinantă, haotică și ciudată. Este genul de carte care îți face pielea de găină și nu te lasă să o pui jos. Este atipică și originală, care abordează un subiect de actualitate și care combină frumosul cu grotescul.
Alte recenzii de la Rory Power:
