Recenzie „Sărbătoarea neînsemnătății” de Milan Kundera

de | sept. 22, 2015 | Beletristică, Recenzii cărți

Sărbătoarea neînsemnătății de Milan Kundera Am înțeles de mult că nu mai e posibil să răsturnăm lumea asta, nici s-o remodelăm, nici să-i oprim nenorocita goană înainte. Nu era decât un singur mod posibil de a-i rezista: să n-o iei în serios. (pag.88)

Milan Kundera (n.1aprilie 1929 la Brno, Cehoslovacia) este unul dintre cele trei nume pe care mi-am propus să le cunosc mai bine după o vizită în Praga, anul trecut.

Scriitorul francez de origine cehă, stabilit în Franța din 1975 a scris poezie, nuvelă, eseu, fie în cehă, fie în limba franceză; a debutat ca romancier în anul 1967 cu Gluma. Cea mai cunoscută dintre cărțile sale,  Insuportabila ușurătate a ființei (1984) este, în mod curios, cea pe care autorul o apreciază drept cea mai proastă lucrare a sa.

În Sărbătoarea neînsemnătății se întâlnesc pentru a dansa într-o curioasă armonie teorii, glume, acțiuni inexplicabile, jocuri, evenimente absurde sau dramatice; intersectând prezentul cu trecutul, „Istoria mare” cu cele mărunte, ale fiecărui individ, autorul construiește un roman atipic, ale cărui esențe stau deghizate subtil, cum altfel, decât în straiele neînsemnătății.

O carte de dimensiuni reduse, fără pagini de acțiune galopantă sau capitole întregi de înflăcărare a iubirii. O lectură care îți pune la încercare răbdarea, imaginația, simțul umorului, inteligența, latura meditativă și, nu în ultimul rând, disponibilitatea de a ieși din zona de confort.

Un rezumat școlăresc al subiectului este irelevant. Un individ meditează la sursele seducției feminine, unul inventează o boală gravă, un altul vorbește cu o poză; vreo doi inventează cuvinte într-o limbă străină, iar printre toate acestea se amestecă nume precum Kant, Schopenhauer, Stalin. Doar citind poți decide.

Textul alternează nuanțe din cele mai diverse; de la banal la meditație, de la amuzament la dramatic, de la știintific la ficțiune și absurd. Personajele sunt prilejul găsit pentru a comunica despre preocupările făuritorului lor, nefiind spațiu, nici vreme pentru mari portrete.

Când vine vorba despre „noi cunoștințe”, atârnă covârșitor prima impresie; după numai o lectură îmi notez liniile generale ale scriiturii, care decid dacă mai merg și la alte „întâlniri”.

În cazul lui Kundera, câștigă dorința de a mai citi cel puțin una dintre cărțile sale, ca să pot întregi imaginea și decide verdictul. Opinia până acum este pro.

Nu aș recomanda parcurgerea cărții oriunde, fiindcă te poți trezi că, închizând coperta de final, nu ai rămas cu mare lucru, după ce esențele ți se vor fi scurs printre degete.

Titlu: SĂRBĂTOAREA NEÎNSEMNĂTĂȚII
Autor: Milan Kundera
An apariție : 2014
Editura: HUMANITAS
Nr. Pagini: 126
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 1980

Alte recenzii de la Milan Kundera:

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Punk 57” de Penelope Douglas
Recenzie „Punk 57” de Penelope Douglas

Așteptam de mult o carte scrisă de Penelope Douglas, dar care să fie diferită de seria ei de renume "Devil's Night", pentru că aveam nevoie de ceva mai soft și mai ales, ROMANTIC. "Punk 57" este o poveste pe care am citit-o acum mulți ani, dar pe care am recitit-o...

Recenzie ”Ceva în apă” de Catherine Steadman
Recenzie ”Ceva în apă” de Catherine Steadman

Titlul cărții „Ceva în apă” de Catherine Steadman este promițător și te îndeamnă la investigații mai aprofundate. Sugerează o poveste plină de mister și tensiune. Și chiar de asta dai. Cartea urmărește povestea unui cuplu de tineri însurăței care se bucură de luna lor...

0 0 votes
Article Rating
Adelina Sănduleac a fost redactor Booknation.ro și a scris 100 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Adelina Sănduleac aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Inline Feedbacks
View all comments