Alice are un vis, de mic copil, să facă un documentar, un film de succes care să elucideze misterul ce planează asupra unui sat izolat din Suedia. În urma cu 60 de ani, toți cei 900 de locuitori ai satului Silvertjarn au dispărut dintr-o dată, lăsând în urmă un cadavru lapidat în piața centrală și un bebeluș de câteva zile în dispensar. Din 900 de locuitori doar doi sunt găsiți: unul mort și unul prea mic să vorbească.
Satul era complet izolat de restul comunităților. Exista un drum, dar principala legătură era un tren care ajungea aici de două ori pe săptămână. Nici măcar acum, după 60 de ani, în zonă nu există semnal (se pare că din cauza minereurilor din sol), satul a fost abandonat, este o ruină și nimeni nu a mai trecut pe aici. Aici e primul mare semn de întrebare în ceea ce privește cartea. Dispar 900 de oameni și autoritățile nici măcar nu cercetează mina sau lacul?
Principala ocupație a locuitorilor înainte de dispariție era mineritul, până când mina a fost închisă și oamenii au început să plece pentru a nu muri de foame. Cu toate acestea, 900 de oameni încă trăiau acolo și mulți aveau rude deja strămutate în alte locuri din Suedia. Bunica lui Alice este una dintre cei care au plecat, angajându-se și căsătorindu-se într-un oraș. A lăsat în urmă o mamă, un tată și o soră mai mică pe care îi vizita sporadic și cu care avea o corespondență destul de intensă. Scrisorile rămase în urma bunicii sunt singurele relatări pe care Alice le are de la oamenii aflați la fața locului înainte ca tragedia să se întâmple. După dispariție, bunica a făcut singură unele investigații încercând să afle unde și de ce au dispărut toți acești oameni fără urmă în speranță că-și vă regăsi familia. Dar nu ajunge la niciun rezultat.
Capitolele alternează între Atunci și Acum. Alice organizează o incursiune de câteva zile în sat, însoțită de patru oameni care lucrează la proiect pentru a realiza un trailer în vederea obținerii unor finanțări. În celălalt plan temporal, urmărim povestea din perspectiva străbunicii ei, Elsa. Aici apare altă întrebare: cum faci un trailer fără să filmezi? În fine…
Sunt dezamăgită de intrigă, de execuție, de personaje, de final. N-am primit explicații pentru ceea ce s-a întâmplat. Ideea era foarte bună, dar punerea în scenă a fost lamentabilă. Mi s-a servit o cauză fără să mi se ofere și argumente logice. Cum s-a putut întâmpla așa ceva? Ce anume a determinat ca lucrurile să evolueze așa cum au evoluat? Ceea ce mi se oferă este ridicol și ilogic.
Am avut o problemă majoră cu personajul principal care este foarte sensibil și instabil. A suferit o depresie puternică în timpul facultății, nu aflăm din ce cauză, dar modul ei de gândire nu a fost pe placul meu deloc. Noțiunea ei de prietenie este foarte ciudată. Pare egoistă și delăsătoare. Nu o preocupă cu adevărat oamenii cu care lucrează, cu atât mai puțin cei pe care îi numește prieteni. Singurul ei interes este realizarea filmului.
Mi-a plăcut atmosfera. Imaginea satului în ruină este terifiantă și probabil ar fi fost mai interesant dacă autoarea s-ar fi concentrat pe un horror decât pe un thriller psihologic deoarece având în vedere că ne lovim de ceva boli psihice grave și comportamente deviante modul în care sunt construite personajele este foarte slab și nu reușesc să transmită nimic. De înțeles ce motive au avut să se comporte într-un anumit fel, îți este imposibil. Aș fi preferat câteva ciuperci halucinogene și mai multe întâmplări stranii. Ar fi fost suspansul mai intens măcar.
Alte recenzii de la Camilla Sten:
