Recenzie: ”Secretele comunicării” de Larry King

de | ian. 13, 2020 | Recenzii cărți

Rețele comunicării este o carte care ”vorbește” de la sine. Autorul reușește în cele 156 de pagini să transmită cititorului principiile de bază pentru a transforma o persoană ”timidă” într-una care nu s-ar sfii să țină un discurs despre o temă pe care nici măcar nu o cunoaște.
Larry King ne destăinuie punctele sale forte, adoptând o poziție prietenească față de cititor, de parcă și-ar povesti amintirile din copilărie celui mai bun prieten, la o cană de ceai. Se observă din primele rânduri atitudinea și sinceritatea. Fără cuvinte ”pompoase”, autorul își exprimă ideile într-un stil lejer, fără a-și minimaliza totuși reușitele.
Acesta consideră că onestitatea, atitudinea potrivită, interesul față de interlocutor și dorința de a ne expune deschis gândurile (punctând sinceritatea față de propria persoană) sunt elementele de bază ale unei conversații.
Dacă dezvoltăm fiecare subpunct, realizăm că informațiile primite capătă sens.
Teama de a vorbi în public, teama de exprimare, teama de afirmare stau la baza apariției sentimentului de abandon (la nivel social) și al complexului de inferioritate (nu sunt suficient de bun/ cine sunt eu pentru a contrazice pe cineva). Dacă reluăm fiecare element specificat de autor, realizăm că nu avem nevoie nici mai mult, nici mai puțin, decât să urmăm pașii propuși.
Pe lângă noțiunile teoretice, se punctează și sfaturile practice (vorbitul în fața oglinzii/ vorbitul cu câinele/pisica/pasărea de casă/peștișorul din acvariu). Bineînțeles, fără a fi interpretat greșit sfatul primit, autorul dorește să puncteze ”perseverența”. Deși consideră ”vorbitul” ca un talent, nu minimalizează importanța exercițiilor, a muncii, a depășirii obstacolelor ce i-au apărut în calea de-a lungul anilor.
În momentul în care citim rând cu rând, avem tendința să ne punem în situațiile respective, văzându-ne deja în fața oamenilor care ne fixează cu privirea. Sfaturile par de domeniul trecutului, iar temerile pun stăpânire pe rațiune. Ei bine, în acele clipe, autorul reușește să ne scoată din atmosfera tensionată ”am descoperit că cel mai bun lucru care învinge timiditatea este să-ți amintești vechea zicală că persoana cu care vorbești tocmai își pune pantalonii băgând, pe rând, fiecare picior”. Cu o așa imagine proiectată, cum ai mai putea să fii serios, gândindu-te la discursul pe care oricum nu ți-l mai aminteai?:))
Sfaturile primite, acelea de a evita întrebările generale (cu răspuns monosilabic), de a folosi prima regulă dintr-o conversație (și aceea de a asculta cu atenție interlocutorul), de a observa limbajul trupului, de a menține contactul vizual sunt printre cele mai ușor de aplicat. Timid sau nu, fiecare va reuși să le realizeze, așa-i?
După ce reușiți să intrați într-o conversație, trebuie și să ieșiți nu? Autorul vă oferă o opțiune și pentru această problemă.
Fără a mai intra în detalii, menționez și parcurgerea ”teoretică” a unui discurs în care subiectul principal ești tu, dragă cititorule.:)
Un lucru pe care l-am învățat și eu: nu există persoană cu care să nu poți conversa dacă adopți atitudinea potrivită”.

Titlu: SECRETELE COMUNICĂRII
Autor: Larry King
An apariție : 1994
Editura: AMALTEA
Nr. Pagini: 156
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: 9 / 10
Vizualizari recenzie: 2339

Alte recenzii de la Larry King :

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie “Următorul val” de Mustafa Suleyman și Michael Bhaskar
Recenzie “Următorul val” de Mustafa Suleyman și Michael Bhaskar

Lumea pare să evolueze cu o viteză mai mare decât cea a luminii. Cu o viteză pe care omul nu o poate măsura, cu o viteză pentru care omul se ferește parcă să o numească. Este viteza tehnologiei, a inteligenței artificiale și a algoritmilor! Știm! Știm asta pentru că...

Recenzie “Micul mincinos” de Mitch Albom
Recenzie “Micul mincinos” de Mitch Albom

Aceasta este o carte despre evrei, despre inumanul Auschwitz, despre teroare și exterminare.  Este o carte dureroasă, intensă și greu de digerat.  Ce o face diferită și specială față de toate celelalte povești din această perioadă dramatică? Felul în care ficțiunea...

Recenzie ”Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell
Recenzie ”Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell

Povestea celebră despre faimoasa Scarlet O'Hara: Totul începe în sudul Statelor Unite, în timpul Războiului Civil American, într-o epocă dominată de diferențe sociale, rasism și sclavie. Este o lume veche, construită pe aparențe și reguli stricte, care urmează să fie...

0 0 votes
Article Rating
Cristina Zegheru a fost redactor Booknation.ro și a scris 91 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Cristina Zegheru aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments