Prima dată ea moare. Sau este omorâtă.
Cade de pe stâncă. Sau este împinsă.
Fuge de ea însăși, de vocile din capul ei. Sau este urmărită.
E ciudat și nu se înțelege cine ce cum.
Cert este că ea cade de pe stâncă, își strivește corpul și moare. Apoi întuneric total!
Lily Bradley are o ședință. Ea este psihoterapeut. Și-a amenajat cabinetul în casa personală în așa fel încât pacienții să aibă o intrare și o ieșire separate, să nu se întâlnească niciodată între ei și nici ei cu membrii familiei sale.
În timpul ședinței, ea îl vede prin geam pe Tom, soțul ei, care intră în casă, după sesiunea lui obișnuită de alergat. Își dă repede seama că ceva nu este în ordine când el nu intră pe la intrarea familiei ci pe ușa din spate. Pare să fie agitat și se comportă ciudat.
Lily nu mai poate să se concentreze la pacienta din fața ei. Se uită cu un ochi la ea și cu unul la soțul său. Are un presentiment neplăcut. Ca și cum tot ce a mocnit până acum tocmai a început să ardă.
După întunericul de pe stâncă, faptele încep să se lumineze. Și se luminează. Și se luminează. Din ce în ce mai puternic până devin orbitoare și iar nu mai înțelegem nimic. E prea multă lumină parcă. Prea multă informație.
Atât Lily cât și Tom Bradley ascund un secret. O parte din el a început deja să fie descoperit chiar din noaptea trecută. Amândoi știu că o dată pornit mecanismul, nimic nu îl mai poate opri. Și nu este un secret nici obișnuit și nici ușor de păstrat.
Apoi mai sunt și copiii lor: Phoebe de doisprezece ani și Mattew de opt care complică și mai tare lucrurile. Mattew vrea să devină detectiv așa că face poze din camera lui de la mansardă, tuturor suspecților. Indiferent de momentul zilei sau de împrejurări, el pozează. Focalizat, centrat, prinzând chiar punctele care nu trebuiau expuse.
Phoebe nu e o fată chiar populară, e mai degrabă “ciudata” decât “vedeta” și este surprinsă și încântată când Joe o abordează. Sunt la aceeași școală dar el e mult mai mare decât ea, are șaisprezece ani. El e tipul cel nou, arată bine și ca să vezi tocmai s-a mutat pe aceeași stradă. Tot ca să vezi, mama lui pare să fie victima căzută de pe stâncă. Cea care a fost găsită de tatăl ei, Tom.
Cam multe coincidențe nu vi se pare?
Are rost să mai menționez și că în localitățile din zonă au fost comise niște crime asemănătoare? Și că se caută un criminal în serie deosebit de periculos? Se pare că are…
Se pare că are rost și să vă zic că secretul lui Tom și al lui Lily are tot legătură cu niște crime. Odioase și sinistre.
Aaa și încă ceva: de toate aceste crime și investigații se ocupă Rulandi Duval (Rue), o detectivă de culoare care se luptă să își dovedească competența împotriva prejudecăților colegilor dar și a comunității care îi judecă absența reacțiunii față de un soț infidel.
Ia ghiciți cine este “aventura” domnului Duval!
Dar nu vă grăbiți să dați verdicte pentru că pariul este foarte incert. Sunt șanse foarte mari să îl pierdeți, indiferent pe cine “aruncați zarul”.
Toate încâlcelile astea care afundă misterul pagină cu pagină, rând cu rând, bulversează, șochează și năucesc. Trăirile suspecților, victimelor, anchetatorilor sunt atât de intense încât pare că le poți simții realmente vibrațiile, lipsa lor de aer și panica.
Un thriller foarte reușit, foarte real, foarte intens. Uman și diabolic deopotrivă!
Privirea lui Rue se oprește asupra încheieturii fiului ei. Simte cum i se strânge inima.[…]
– La ce oră a venit acasă tatăl tău?
Eb se oprește din mestecat.
– De ce?
– Ei…mă întrebam.
El mijește ochii.
– Nu știu mamă. Eram în camera mea. O privește ciudat. Mamă dacă este vorba despre…
– Nu este.
Dar este. […]
– Mamă…
– Ce?
– Aș face orice pentru tine, mamă, știi asta, da?
După o pauză adaugă: Vreau să fii fericită.
O sfredelește cu privirea. Iar Rue nu-l poate întreba despre șiragul cu biluțe portocalii și verzi care i-a dispărut de la încheietura mâinii. Pur și simplu nu poate.
Încă nu. Nu acum. Este sigură că totul va fi bine și apoi nu va fi nevoită să-l întrebe niciodată.”
[…]
Sala de autopsie este rece. […]
Cadavrul este întins dezbrăcat pe masa din oțel inoxidabil. […]
Fareed întinde mâna după forceps. Începe să extragă șiragul rupt de biluțe portocalii și verzi prins între degetele moartei.
Rue înghite în sec. Privirea i s-a lipit de șiragul de mărgele.
Fareed lasă biluțele să cadă una câte una într-un mic recipient din metal de lângă el. Aterizează cu un sunet ascuțit. În mintea ei răsună nefiresc de tare.[…]
Bâzâitul se intensifică în capul lui Rue. Simte că pielea îi ia foc.[…]
Senzația de claustrofobie strânge ca într-un pumn gâtul lui Rue. Se gândește la Eb. Nu mai poate respira și simte că e pe cale să leșine.
Alte recenzii de la Loreth Anne White:
