Recenzie ”Și-am privit cu toții spre cer…” de Tommy Wallach

de | iul. 31, 2020 | Beletristică, Ficțiune, Ficțiune pentru Adolescenți, Literatură Contemporană, Recenzii cărți

Cea mai frumoasă perioadă din viața unui om este adolescența, respectiv anii de liceu.

Cel mai bun jucător e baschet, Peter, se teme de acest lucru. Eliza numără orele până când va scăpa de Seattle, orașul său natal și de reputația sa. Anita, este o fată cu o viață aparent perfectă și nu știe dacă se merită sau nu să-și abandoneze visele pentru a merge la o universitate. Pe când, Andy consideră că viitorul trebuie să aștepte și să nu se mai agite oamenii în privința alegerii facultății.

Un asteroid se îndreaptă cu viteză direct spre planeta Pământ și există o mică posibilitate ca viața să fie ștearsă. În timp ce toată lumea așteaptă să vadă ce s-a întâmplat, oamenii sunt nevoiți să se gândească cum își vor petrece ultimele clipe din viață.

”Și-am privit cu toții spre cer” este un roman ce a creat multe controverse la vremea sa. Este o carte la care eu am plâns, tristă, care te face să vezi că nu trecutul sau viitorul contează, ci prezentul, ziua de azi și nu ceea ce va fi mâine sau ceea ce a fost ieri.

Cartea reprezintă o poveste sinceră despre realitate pe care o poți citi oricând. Poate că pentru noi etichetele puse de oameni contează acum, însă citind această carte veți înțelege o dată cu cei patru tineri că în momentul când moartea este la un pas distanță de tine, ele nu mai contează.

”Oamenii de știință spun că va sosi în două luni. Ne-au oferit două luni pentru a renunța la stereotipuri. Două luni pentru a ne transforma în ceea ce va dăinui și după sfârșitul lumii.”

Titlu: ȘI-AM PRIVIT CU TOȚII SPRE CER...
Autor: Tommy Wallach
An apariție : 2016
Editura: EPICA
Nr. Pagini: 400
Limba: Română
Gen Literar: Literatura contemporana
Nota recenzorului: 10 / 10
Vizualizari recenzie: 1399

Alte recenzii de la Tommy Wallach:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie “Următorul val” de Mustafa Suleyman și Michael Bhaskar
Recenzie “Următorul val” de Mustafa Suleyman și Michael Bhaskar

Lumea pare să evolueze cu o viteză mai mare decât cea a luminii. Cu o viteză pe care omul nu o poate măsura, cu o viteză pentru care omul se ferește parcă să o numească. Este viteza tehnologiei, a inteligenței artificiale și a algoritmilor! Știm! Știm asta pentru că...

Recenzie “Micul mincinos” de Mitch Albom
Recenzie “Micul mincinos” de Mitch Albom

Aceasta este o carte despre evrei, despre inumanul Auschwitz, despre teroare și exterminare.  Este o carte dureroasă, intensă și greu de digerat.  Ce o face diferită și specială față de toate celelalte povești din această perioadă dramatică? Felul în care ficțiunea...

Recenzie ”Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell
Recenzie ”Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell

Povestea celebră despre faimoasa Scarlet O'Hara: Totul începe în sudul Statelor Unite, în timpul Războiului Civil American, într-o epocă dominată de diferențe sociale, rasism și sclavie. Este o lume veche, construită pe aparențe și reguli stricte, care urmează să fie...

0 0 votes
Article Rating
Maria-Magdalena Năstase a fost redactor Booknation.ro și a scris 75 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Maria-Magdalena Năstase aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments