João Paulo Cuenca este un scriitor brazilian care este considerat un autor promițător din generația sa. În 2012, revista literară engleză Granta l-a numit drept unul dintre cei mai buni 20 de scriitori brazilieni sub 40 de ani.
”Singurul final fericit pentru o poveste de dragoste e un accident” este un roman care vrea să iasă din tiparele literaturii braziliene cunoscute și să surprindă prin elementele sale fascinante și ciudate care ne amintesc de Murakami.
J.P. Cuenca își construiește povestea în Japonia, într-un cartier din Tokyo modern în care tehnologia și instinctele primare ale omului se împletesc și înfrâng și ultima urmă de puritate. Am putea crede că într-un astfel de loc anonimatul și intimitatea sunt ușor de obținut, dar asta e cea mai mare minciună.
Atsuo Okuda, un poet al cărui succes a răsunat în tinerețe, are un hobby ciudat. Spionează fiecare colțișor și află fiecare secret care se ascunde în această metropolă, dar e cu ochii mai ales pe fiul său, Shunsuke care își schimbă identitatea de fiecare dată când cucerește o femeie prin barurile Cartierului Roșu. Elementul care schimbă cursul normal al lucrurilor e Iulana, o străină sosită dintr-un oraș românesc aflat pe malul Mării Negre, care-i dă viața peste cap lui Shunsuke. Lucru care nu-i scapă desigur tatălui său care pune la cale un plan complet diabolic.
Încercarea autorului de a surprinde cititorul și de a veni cu o lucrare neobișnuită e foarte vizibilă, din punctul meu de vedere, chiar brutală. Ideea și subiectul cărții sunt originale și interesante, dar nu sunt suficient de dezvoltate. Eu aș fi dorit mai mult, deși sigur vor fi cititori care vor aprecia romanul așa cum este el.
Personajele care participă la acțiune sunt controversate și pline de mister. Au mințile întunecate de traumele din trecut și locul în care trăiesc în prezent nu-i face decât să comită mai multe fapte murdare. Există și un ”suflet” pur în poveste, dar și acela e pervertit într-un timp foarte scurt.
”Este amuzant cum începe subversiunea, se gândește Suguro. Banii câștigați în afara legii vin însoțiți de impulsul de a fi cheltuiți în activități depravate precum opera sau cantoul sau tânărul profesor italian, infinite puneri în scenă, în doi, după Madama Butterfly.”
Ideea unei astfel de societății, în care omul e supravegheat fără să aibă habar, e absolut înfricoșătoare și totuși pare să aibă rădăcini reale. Lipsa de moralitate pare cel mai bine conturată în romanele clasice, cu toate acestea, Cuenca reușește să o introducă realist și în romanul său modern.
Îmi place modul în care a fost construită această carte și simetriile pe care le-am remarcat, dar pentru mine această lectură nu a fost perfectă. Mi-a stârnit apetitul, dar nu mi l-a satisfăcut. Nu simt că mi-am pierdut timpul cu ea pentru că a fost o noutate pentru mine și am citit-o foarte repede, având un număr de pagini mic.
Eu o recomand celor care vor să încerce un stil nou și să-și petreacă seara în compania unor personaje pe care nici la final nu ești sigur că le cunoști.




