Despre operele lui Dostoievski s-a scris mult, complexitatea personajelor sale a ridicat multe teme de discuție de-a lungul vremii. Pasionat de teologie, filosofie și psihologie – după cum se prezenta într-un interviu, Mihai Salvan ne propune un periplu printre frământările principalelor personaje din marile romane dostoievskiene.
În introducere, se face legătura între literatură și credință, trecând în revistă câteva elemente de referință despre semnificația spovedaniei. Spovesania este o Sfântă Taină a Bisericii, o cale în care se restabilește comunicarea între omul care se simte vinovat – cu Isus sau cu semenii săi, prin intermediul unui preot duhovnic. Prin mărturisire, vina se disipă și odată cu ea sufletul apăsat de vinovăție începe un proces de purificare și vindecare.
Cel ce se se spovedește se recâștigă pe sine, mintea și inima lui redevin bune însoțitoare una alteia.
În capitolele care urmează Mihai Salvan ne poartă în lumea personajelor cărora le-a dat viață Dostoievski. I-a selectat pe Raskolnikov (frământat de crimele pe care le-a înfăptuit în slujba binelui), Stavoghin (bântuit de fantasma fetiței pe care a siluit-o), Kirillov (care îl pune pe Dumnezeu sub semnul întrebării și întoarce pe toate părțile ideea sinuciderii), Versilov (un plictisit alienat, la care are loc dedublarea identității – înstrăinat de sine, de semeni și de Dumnezeu), Mâșkin (la care regăsim puritatea, iubirea și smerenia – ilustrează călătoria către sine a copilului orfan care a avut în fragedă pruncie mari probleme de sănătate, inclusiv mintală), Ivan Karamazov (copleșit de vina de a fi autorul moral al crimei împotriva tatălui său) și în final, pe starețul Zosima, care face o pledoarie pentru iubire, arătând că dragostea este cea care ne învață cum să trăim, însă mai întâi trebuie să știm cum să ne facem iubiți și cum să iubim, fiindcă nu este deloc ușor acest lucru.
Am fost impresionată de modul în care, în capitolul al doilea, autorul a disecat sentimentele și fantasmele lui Stavoghin, personajulul din Demonii. Mihai Salvan a arătat că de fapt agresorul este subjugat de teamă, fiind la rândul său o victimă. Stavoghin fuge de viață, de sine și de ceilalți.
În spovedanie stă ieșirea omului dintr-o astfel de sclavie, în destăinuirea vinilor, a răului făptuit sau nutrit în sine. Şi e necesară o dezvăluire cuprinzătoare, care să le aducă înaintea tribunalului cu sediu tot în sine pe toate cele săvârşite ori proiectate, cu intenție sau în lipsa ei, fiindu-și sau fără să-şi fie prezent.
Cartea se învârte în jurul ideii de Dumnezeu, de rațiune și sentimente – care au adesea direcții contrare: de viață și moarte, de bine și rău, de scepticism și credință. O temă recurentă o reprezintă sinuciderea.Am regăsit, de asemenea, ideile de libertate, de teamă, de vinovăție, de răzbunare, de remușcare, de suferință, de smerenie, de rătăcire și mântuire.
Raskolnikov, Kirillov sau Ivan Karamazov sunt (sin)ucigaşi ce iubesc viața. La fel şi Versilov, care își dă seama, în același timp, că din partea unuia ca el trăirea aceasta e semn al decăderii, al puținătății.
Demnă de luat în considerare mi s-a părut poziția duhovnicului care ascultă spovedaniile fără să judece, care nu arată dezgust sau superioritate, ci ascultând, se așează pe aceeași treaptă cu nelegiuiții, încercând să îi ghideze spre libertate.
Călugărul ignoră binevoitor ironiile, aprecierile insinuante ale (supra) omului de lume, dându-și seama că, spre a-i apropia libertatea, este obligat ca în prealabil să îngăduie expresiile sclaviei. Pentru ca într-un suflet voinţa şi puterea de a iubi să înlocuiască răceala, indiferența, e necesar ca mai întâi aceasta din urmă să-şi arate răsfrângerile; pentru a-i obține vindecarea, bolnavul trebuie, ca atitudine începătoare, acceptat aşa cum e.
Consider că Spovedania lui Dostoievski de Mihai Salvan are mare profunzime și poate fi apreciată chiar și de către cei care nu au citit cărțile lui Dostoievski. Va fi prețuită de cei care doresc să se familiarizeze cu operele autorului rus sau de către cei care sunt dornici să se îmbogățească cu idei despre spiritualitate.
Alte recenzii de la Mihai Salvan :
