Recenzie ”Strălucind mai mult decât niciodată ” de Aimée

de | nov. 6, 2018 | Recenzii cărți

Strălucind mai mult decât niciodată” este un jurnal care însumează o multutidine de sentimente, emoții și suferințe care au ca scop evoluția de sine.

Aimée  are un dar aparte, acela de a se juca cu toate cuvintele folosite, creându-și propria lume în care își dă frâu liber stărilor ce o cuprind. Inițial, avem parte de un monolog, iar pe măsură ce lectura avansează, începem să înțelegem nu doar gândurile ce nu îi dau pace, dar și sentimentele contradictorii ce o cuprind.

M. este tiparul protagonistei neîncrezătoare. Visează la o iubire ca în povești și se lasă pradă emoțiilor, ajungând să spere la un viitor care nu ar fi pentru ea. Jurnalul nu este consemnat în mici fragmente care relatează acțiunile ei, ci este axat în special pe ideile și trăirile ce îi macină fiecare zi.

Închisă într-un spațiu al dorințelor interzise, intră în scenă și alt personaj feminin menit să îi distragă puțin atenția de la bărbatul ce i-a acaparat inima. Ea va încerca s-o facă să privească obiectiv situația în care se află, dar totul e în zadar, căci M. nu va reuși să se lase influențată.

Iluziile ce i-au devenit propria realitate nu îi dau voie să privească și altă perspectivă.

Sensibilitatea cu care este scrisă va marca și cea mai înghețată inimă. Cuvintele pe care le folosește sunt pline de emoții și conturează perfect stările în care se află. ”Te pierd în uitare… căci tu, tu n-ai stiut niciodată că te-am găsit cândva ca să te pierd! ”, ” Ca niște fantome din trecut pierdute în noapte văd urmele pașilor noștri, rătăcind în timp. În timpul care a trecut așa ciudat, grăbit!

Deși acțiunea nu este amplă, ceea ce m-a fascinat a fost modul de a scrie. Ideile sunt venite din interiorul sufletului. Se vede că suferința, iubirea, increderea, dezamăgire sunt trăiri pe care le-a simțit pe propria piele. Nu e nimic imaginar, ci o experiență care a maturizat-o, o lecție pe care a indurat-o cu greu pentru a deveni femeia puternică din ziua de azi.

Sfârșitul este unul plin de învățături, în care protagonista învață ce înseamnă aprecierea de sine, iar în momentul în care își va deschide ochii, va realiza că toată această iubire a fost o creație a subconstientului.

Recomand această carte tuturor persoanelor sensibile și dornice spre o evoluție personală.

Titlu: STRĂLUCIND MAI MULT DECÂT NICIODATĂ
Autor: Aimée
An apariție : 2018
Editura: GRINTA
Nr. Pagini: 193
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: 10 / 10
Vizualizari recenzie: 1914

Alte recenzii de la Aimée:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Fiica din Spania” de Lorena Hughes
Recenzie „Fiica din Spania” de Lorena Hughes

Fiica din Spania este un roman cu nuanțe romantice împletite cu nuanțe suave de thriller ce ne poartă pașii în cercetare, descoperire și iertare. Lorena Hughes ne arată că o pierdere nu vine niciodată fără o compensație. Dacă această compensație este pe măsura pierderii acest lucru rămâne de văzut în funcție de așteptările și de năzuințele primitorului dar, mai ales, de deschiderea sufletului acestuia față de nou și renaștere

Recenzie „Sora din umbră” de Claire Douglas
Recenzie „Sora din umbră” de Claire Douglas

Sora din umbră este un thriller plin de suspans dar, mai ales, plin de răsturnări de situație. Claire Douglas maiestuos învăluie povestea în mister, indicii și descoperiri neașteptate menite a ne demonstra că, de multe ori, adevărul este exact sub nasul nostru și doar orbirea din dragoste ne momește în a nu vedea ceea ce întotdeauna a stat sub ochii noștri.

Recenzie ”Graceless Heart” de Isabel Ibañez
Recenzie ”Graceless Heart” de Isabel Ibañez

Dragostea este cea mai periculoasă formă de magie. Ravenna Maffei este sculptoriță, însă adevăratul ei secret este magia care îi curge prin vene. În Italia secolului al XV-lea, un asemenea dar înseamnă condamnare la moarte. Pentru a-și salva fratele, Ravenna participă...

0 0 votes
Article Rating
Cristina Zegheru a fost redactor Booknation.ro și a scris 91 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Cristina Zegheru aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments