Cu timpul, comunismul va rămâne tot mai departe, în urmă. Dar câte generații irosite! (pag.210)
Lucian Boia pare să fie destul de controversat prin mediul cultural românesc, dacă este să ne luăm după unele articole online. Istoricul, (născ.1 febr 1944, București) care în mai bine de 40 de ani de activitate a publicat numeroase titluri – în limba română și franceză – este menționat ca fiind lipsit de obiectivitate sau dintre acei “răsfățați” ai perioadei comuniste.
Personal, parcurgând cartea, nu am întâlnit acele derapaje de subiectivism, așa încât mă văd nevoită să invalidez acele opinii. Ba, dacă este să fiu directă, aș numi tocmai acesta unul dintre atuurile cărții, anume obiectivitatea, trimiterile către imaginea de ansamblu și permanenta preocupare pentru ambele fețe ale monedei , care mi-au transmis ideea de echilibru și sinceritate.
Strania istorie a comunismului românesc, fiind primul titlu Boia pe care îl citesc, avea să mă introducă desigur, mai întâi, în stilul scriitoricesc al autorului: un mix de informație, exemplu concret, pshihologia individului și un strop de farmec literar– amuzament sau ironie. Coperta, bine aleasă.
Concidenta (sau nu?), istoria comunismului românesc avea să-mi cadă în mâini tocmai zilele astea…astfel că, întorcând filele cărții am avut, pe alocuri, o rece senzație de deja-vu.
Istoria comunismului românesc primește, în viziunea scriitorului Boia și “prenumele” de stranie, ca să sublinieze, poate, nefastele întoarceri ale istoriei și ale destinelor umane; neobservate, ignorate, sau chiar ironizate, anumite idei, evenimente, curente ajung să subjuge individul, națiunea, scriind pagini dramatice.
Comunismul în România. O idee cât un grăunte de praf în România anilor “40, numărând abia în jur de 1000 de mebri, adică ultimul dintre partidele comuniste ale Europei, ca număr de membri.
Constituit în mare parte din minoritari ( maghiari, evrei, ruși, moldoveni, bulgari, ucraineni s.a.) , le promitea utopia supremă: “o lume fără discriminări de niciun fel”. Dar vai, cât de sinistră glumă a destinului (sau cât de perfidă ipocrizie a sistemului), să promita asta evreilor…
În aproximativ 3 ani, regimul își schimbă dramatic și radical fața, așa încât, din aproape inexistentă pe harta comunismelor europene, ajunge cea mai bună fiică a patriei-mamă Rusia, un satelit modelat atât de bine și de amănunțit, încât aproape își depășește “maestrul”.
În fața unei asemenea răsturnări de situație – și cu niște urmări pe care aveam să le simți cu toții de atunci, generații de-a rândul – nu ne putem abține ( și nu trebuie )să nu ne întrebăm: Cum s-a ajuns acolo? Unde s-a greșit? Putea evita România, societate majoritar rurală, adesea apasată de sărăcie, dezastrul care avea să urmeze?
Și, de fapt, a fost ( și încă este ), chiar un dezastru? Pentru că, aproape fiecare dintre noi a auzit sau cunoaște pe cineva care încă oftează nostalgic după vremurile acelea.
Admițând, așa cum este și firesc, observația că istoricul Boia nu are toate răspunsurile sau adevărul absolut – și nici nu cred că își propune – veți găsi, citindu-i cartea, destule clarificări despre comunismul din țara noastră, cât să înțelegeți mai bine lumea din jur, societatea actuală românească.
Personal, am reținut în mod special un factor anume : incultura, și nu ca pe o revelație adusă de parcurgerea cărții, ci mai degrabă o suprapunere cu propriile observații despre lume.
Lipsa educației atârnă covărșitor în capacitatea indivizilor de a se apăra în fața unor dezechilibre majore. Pe tărâmul îngust al manipulării, singura șansă rămâne poate, după cum spunea Gabriel Liiceanu, gândirea cu mintea proprie; pentru a discerne însă între utopie și curaj, e nevoie de o temelie culturală bine înrădăcinată.
Citiți! Citiți Strania istorie…! Citiți Lucian Boia!
NOTĂ: 8 /10
Alte recenzii de la Lucian Boia:
