Când vine vorba de cărțile Anei Mănescu, ochii mei se declară incapabili să citească vreun cuvânt. Nu cred că ai cum să citești cărțile (z)Anei decât cu sufletul. Trebuie să te scurgi din tine și să devii unul cu fiecare literă așternută pe hârtie.
Stresul dintre orgasme, al treilea copil al minții autoarei, mi-a lăsat un gol imens în stomac, și ăsta cred că e adevăratul efect al unei cărți sublime. Romanul Anei critică cu duritate lumea în care trăim, în niciun caz subtil. Stresul dintre orgasme creionează ideea unei evoluări personale, nu cred că poate fi numit bildungsorman, dar reușește să reliefeze o personalitate ascendentă și evolutivă.
Protagonistul romanului, Robert, se împarte între un job pe care îl detestă, muzica, pe care o simte încă din încheieturile mâinilor, și cele două femei care îi colorează visele, Iana și Candy. Seducătoare, inteligente, și diferite, viața lui Robert pendulează constant între tinere, lăsându-se captiv în farmecele lor feminine.
Robert lucrează ca în domeniul vânzărilor, job pe care i l-a insuflat tatăl său. Prin prisma serviciului care nu-i este nicidecum pe plac, Robert face un prim pas către societatea contemporană în care minciuna domnește.
Noaptea era, în schimb, a tensiunii și a insomniei: drogul, femeia, desăvârșirea și întunericul din ele. Iar undeva între toate astea existam eu.
Pe Candy și Iana le iubește cu sufletul, cu trupul, cu fiecare părticică din el, găsindu-și alinarea în trăirile celor două. De aici totul trece la un alt nivel, complicându-se drastic. Se naște un mic triunghi amoros. Sau pătrat, dat fiind că adevărata dragoste a lui Robert este doar muzica. Linia dintre dragoste și ură, bine și rău, credință și păcat se subțiază încet-încet, iar Robert pendulează între două femei și două personalități, născute din dezamăgiri, tristețe, depresii și necazuri.
Ana ne spune, din nou, că nu suntem singuri și că totul e perfect normal. Dragostea. Visarea. Dezamăgirea. Teama. E ca și cum toate aceste stări devin parte din tine și înveți să te accepți. Cred că am ajuns dependentă de cărțile Anei, tânjind după fiecare sentiment și ideea că cineva mă înțelege și am luptat pe același front, avem poate alte răni, dar totuși am luptat pe același front. Și eu sunt stresată, noi toți suntem. Ana ne amintește asta. Toți sunt diferiți, dar la fel, fiind legați cu catarame de fier unii de alți de către stresul ăsta, care bântuie fiecare clipă a existenței noastre.
Stresul din metrou, dintre clienţi, dintre trimestre, dintre biroul tău şi cel al lui taică-tu. Stresul care te doboară când închizi vioara-n husă. Stresul că nimeni nu crede în tine şi stresul că mai ales tu nu o faci.
Stresul dintre orgasme e o antiteză perfectă, într-o oscilare continuă. Totul vibrează la limita dintre ce va fi și ce a fost, la granița dintre adevăr și minciună. Și la sfârșit te întrebi: a fost cartea asta adevărată ori am trăit eu o viață în minciună?
Dacă aș încerca să explic legătura dintre titlul cărții și conținut, aș dezvălui o parte mult, mult prea importantă a Stresului, fără de care acesta ar pierde o scânteie din Big Bang-ul pe care-l conține.
Ana Mănescu reușește să concentreze în Stresul dintre orgasme erupția vulcanului unor sentimente, idei, dorințe ascunse și adevăruri decorate cu minciunile unei societăți moderne. Ana dovedește din nou că este o zână a cuvântului, care se dizolvă în el și trăiește prin puterea acestuia.
Stresul dintre orgasme întărește faptul că existența umană este relativă prin efemeritatea umanului, a sentimentului, a faptei. Stresul dintre orgasme nu e o carte obișnuită, pentru că oamenii uită cărțile obișnuite;
Stresul dintre orgasme este una dintre cărțile care fac diferența, este una din cărțile care va fi în viitorul literaturii românești nu un ecou, ci o voce.
Alte recenzii de la Ana Mănescu:
