Roberto Bolaño s-a născut la Santiago de Chile în 1953, dar a trăit cea mai mare parte din viață în Mexic și în Spania, unde a murit la vârsta de 50 de ani. Este autorul a numeroase volume de ficțiune, nonficțiune și poezie, printre care se numără Detectivii sălbatici, O stea îndepărtată sau Nocturnă în Chile. În 2008 a primit, postum, National Book Critics Circle Award pentru monumentalul roman 2666.
Târfe asasine a fost reeditată anul acesta de Pandora M, în colecția Anansi Contemporan și este prima mea întâlnire cu proza lui Bolano. Este un volum de povestiri, de proză scurtă ce pare că a revoluționat puțin literatura spaniolă contemporană datorită viziunii originale a scriitorului. Poveștile lui au ca punct de plecare momente obișnuite, banale, fără nimic ieșit din comun din existența de zi cu zi a unor personaje și, urmărind stările emoționale ale acestora, sunt transformate în momente senzaționale ce le influențează radical viitorul.
Acum nu mai este timp să te plictisești, fericirea a dispărut undeva pe pământ și rămâne doar uimirea.
Târfe asasine cuprinde 13 povestiri cu teme variate: de la sărăcie și corupție la sexualitate și violență. Ce frapează în proza lui Bolano este amestecul de lirism și material, modul în care personajele sale reușesc să conecteze aceste două elemente, atât de diferite. Buni sau răi, simpatici sau antipatici, cu principii sau fără, personajele lui Bolano încadrează realitatea cu toate părțile ei urâte și mizerabile într-un univers poetic. Bolano nu caută să creeze un univers utopic, nu ascunde gunoiul sub preș, nu zugrăvește lumea ca pe un paradis. Este conștient de degradarea morală și materială a societății în care trăiește și o redă cu acuitate și mult simț critic, dar sub această fațadă gri ne permite să descoperim adevăratul caracter al personajelor sale.
Ucigași, nebuni sau ipocriți, aflați la marginea societății, ducând vieți dezordonate, haotice, disprețuind confortul și succesul, antiburghezi, vulnerabili, rebeli, îngenunchiați de tragedii și frustrări, personajele lui rămân totuși profund umane. Stilul lui Bolano este direct, este radical, este acid, scrie cu furie și sinceritate și înfățișează lumea într-un mod realist, fără înflorituri și fără concesii. Este posibil ca unele dintre povestiri să-ți dea o senzație de sufocare, de inevitabil care urmează să se întâmple, lumea să-ți pară mult prea întunecată și crudă, dar există câteva nuanțe de umor și compasiune care reușesc să echilibreze balanța și să aducă și puțină speranță.
Titlul cărții este dat de singura povestire ce are ca personaj principal o femeie. Este mai degrabă un monolog al acesteia ce precede crima pe care se pregătește să o comită. Celelalte povestiri sunt strâns legate de viața lui Bolano, mai ales cele care urmăresc întâmplările trăite de personajul B. și sunt transpuse într-un climat violent, discriminatoriu sau chiar pornografic. Bolano are marele talent de a te ține captiv în poveste cu promisiunea iminentă a unui moment șocant pe care îl tot aștepți până la final, dar care refuză să se întâmple. Pentru unii ar putea fi frustrant sau dezamăgitor acest lucru, pentru mine a fost interesant.
Mi-a plăcut fiecare povestire în parte, fiecare a avut acel ceva care incită curiozitatea, dar am, bineînțeles, trei preferate:
Buba – poveste ce urmărește succesul unor tineri fotbaliști, obținut cu ajutorul unor ritualuri oculte practicate de unul dintre ei.
Prefigurarea lui Lalo Cura, cu un titlu ce, ajutându-se de un joc de cuvinte, te poate duce cu gândul la nebunie, are ca personaj central un copil născut în urma unei relații ratate dintre o actriță de filme porno și un preot apostat.
Întoarcerea – poveste spusă din perspectiva unei fantome. O fantomă care, realizând că viața lui pe pământ s-a sfârșit, se vede obligat să privească cum îi este folosit trupul de un necrofil.
Vă recomand cu încredere proza lui Bolano dacă vă atrag realismul magic și povestirile bizare.
Alte recenzii de la Roberto Bolano:
