Deja mitizatul scriitor chilian Roberto Bolano ajuns, din păcate, extrem de citit abia după moartea sa, survenită în anul 2003, oferă posterității sufocanta capodoperă a muncii sale asidue, aflată într-o permanentă căutare de sine și nu numai, prin intermediul romanului ”2666”, publicat, bineînțeles, postum.
În mod indubitabil ”2666” este un veritabil buildingroman construit cu truda și migala unui clar vizionar erudit, posesor al unei sclipitoare arhitecturi mentale.
Atent la amănunte și la îmbinări, maestru al metaforelor incitante și al descrierilor detaliate, scriitorul chilian se dovedește a fi un giuvaergiu al simțirilor lăuntrice, dar mai ales un zugrav lipsit de scrupule care știe să evidențieze atât calitățile cât și defectele personajelor prinse între coperțile cărții sale.
În faza inițială romanul ”2666” a fost conceput ca o succesiune de cărți, cu legătură între ele bineînțeles, însă, după moartea sa, anumite raționamente și concluzii ale rudelor și nu numai, au decis ca totul să apară într-o formă compactă și unitară, lucru care nu i-a știrbit acestei capodopere omogenitatea și valoarea.
Cele cinci părți ale cărții: Partea lui Amalfitano, Partea lui Fate, Partea crimelor și Partea lui Archimboldi, curg în penetrante cuvinte asemănătoare măreției pârâului țâșnit din creierii munților semeți care știe că la sfârșit o să devină o parte din măreța oceanului.
Într-un amestec de simplu și complex, apocaliptic și ancestral, actul literar al lui Bolano umple o anumită perioadă de aparentă stagnare din literatura sud-americană.
Imprevizibil și totuși abordabil, neînțeles și totuși asumat, chilianul despletește ferestrele unei lumi care deja începe să se obișnuiască cu încâlcitul păienjeniș al unui abracadabrism oscilatoriu din vremurile unei literaturi care flirtează cu redundanța ți truismul într-o imundă mimare a artei.
Astfel, prin intermediul romanului ”2666”, care are un oarecare iz testimoniar, Roberto Bolano croiește punțile de legătură dintre poezia lăuntricului și foamea de concret.
Latinismul vulcanic al autorului așează cărămizile noului templu cu o neostenită vigoare, crestând cu frenezie universuri și fărâme mereu cu aceeași unitate de măsură, nedorind să facă vreun rabat de la munca aparent sisifică la care s-a înhămat, pentru că el este o parte din ea și ea reprezintă o parte din el.
O halucinantă și extrem de necesară carte, pe care vă sfătuiesc să nu o ratați!
Lectură plăcută!
