Dați linistea, vă rog, mai tare!!
În plină eră a comunicațiilor în masă, a promovării beneficiilor socializării, a upgradării din ce în ce mai performante a mijloacelor de comunicație, a interacțiunii umane prin cuvânt, Iulian Tănase scrie o carte despre tăcere (no, ce să zic? îți trebuie ceva curaj) și după ce o scrie, o publică și este reeditată, îi mai toarnă (ca să zic așa) și două surori (Teoria fricii și Teoria singurătății). În era asta a noastră în care rețelele de socializare sunt parte din noi, în care simțim nevoia stringentă de a comunica despre orice lucru mărunt și nesemnificativ, în care liniștea este o curiozitate și un paradox care anunță catastrofa, în care ne dorim cu înverșunare să fim auziți, Iulian Tănase alege să fie purtătorul de cuvânt al tăcerii.
Se poate tăcea tot ce e omenește posibil…
Ne gândim că tăcerea apare în lipsa cuvântului, dar deși cei doi termeni se situează la poli diferiți nu se exclud, ci din contră, sunt complementari. Mintea umană este locul de întâlnire dintre gând și obiect, un loc aglomerat, zgomotos și obositor care are nevoie de contemplație și meditație pentru a-și ordona piesele. Are nevoie de momente de respiro, de tăcere, pentru a asculta freamătul (limbajul) lumii. În timp ce beția de cuvinte provoacă oboseală, tăcerea promite odihna absolută. Tăcerile propuse de Tănase se opun comunicării abundente folosite în această epocă modernă; sunt o formă de purificare a minții, o încătușare a zgomotului ca soluție la restaurarea valorii cuvântului. Deoarece am ajuns în situația în care cuvântul nu mai reușește să ne explice lumea, care devine din ce în ce mai greu de înțeles. Avem nevoie din când în când de un reset care să redea cuvântului puterea de a transmite mesaje clare. Viteza cu care se mișcă această lume contemporană ne-a răpit momentele de analiză, nu avem timp să asimilăm un evenimet, o stare, o emoție deoarece în momentul imediat următor producerii acestuia ne confruntăm cu ceva nou…Liniștea noastră se sparge în mii și mii de cioburi care cad cu zgomot și ne tulbură mintea. Tăcerea are farmecul ei în același mod în care un cântec are farmecul său.
Se poate tăcea la intersecția a două strigăte…
Cuvântul (așa susțin psihologii) reprezintă primul pas pentru rezolvarea tuturor problemelor noastre. Prin comunicare orice rană, traumă, suferință poate fi vindecată. Și concluzia acestei teorii ar fi că tăcerea este un abis în care ne-am putea rătăci și pierde mințile, când de fapt ea este meditație, contemplație, distanțare de haosul lumii în care trăim.
Zgomotul este coordonată nelipsită a lumii noastre. Exist pentru că vorbesc, exist pentru că te aud au devenit mai importante decât ceea ce vorbesc și ceea ce ascult. Cuvintele și-au pierdut efectul. Este bineînțeles cu neputință să nu vorbești, Tănase nu discreditează forța vorbirii sau a transparenței limbajului, doar ne reamintește că nu este nevoie să punem în cuvinte ceea ce este evident și poate fi observat în tăcere și cu ochiul liber (privitul este o altă încântare derivată din tăcere). Trebuie să reînvățam să tăcem pentru a nu deveni o societate flecară.
Se poate tăcea din priviri…
Nu ucideți cuvântul golindu-l de sens. Profitați de tăcere pentru a transmite mesaje puternice. Cuvintele fac lumea comunicabilă, îi permit să fie înțeleasă și explicată. Gândirea fără limbaj este inteligibilă, dar asta nu înseamnă că tăcerea trebuie umplută. Ea este plină deja. Orice cuvânt este precedat de tăcere. Tăcerea freamătă de cuvinte, nemărginirea ei este țesută cu fire de vorbă. Tăcerea este o stare: pentru unii de fericire, pentru alții de panică. Unii o îmbrățișează cu dor ca pe un prieten drag, alții se apără de ea ca de un dușman.
Pentru tine ce reprezintă tăcerea? Pericol sau ascunzătoare? Confort sau amenințare?
Sunt multe moduri în care poți tăcea și la fel de multe în care poți interpreta tăcerea: de la diplomație, distanțare, aroganță, modestie, sfială, decență, înțelepciune, dezinteres, dispreț, până la prostie și așa mai departe. Nu degeaba românul spune că tăcerea este de aur.
Se poate tăcea printre rânduri…
Aceasta nu este o recenzie la Teoria tăcerii pentru că nu este o carte de povestit, ci de citit. Acestea sunt doar câteva gânduri ce mi s-au plimbat prin minte citind modelele de tăcere propuse de autor. Vă recomand o plimbare printre tăcerile lui Tănase cu urechile deschise… și pe mutește, firește!
Alte recenzii de la Iulian Tănase:
