Igor Bergler a devenit unul dintre cei mai puternici scriitori contemporani.
Și sigur se va auzi despre el mult timp de acum înainte.
Deși prezintă niște povești vechi de când lumea, viziunea în care le transpune este cât se poate de actuală.
Ba mai mult, ne arată o posibilă față a viitorului.
Când v-ați uitat la un film SF, ați avut vreodată senzația că dincolo de ficțiune este chiar realitatea generațiilor viitoare pe care o vedem în film? Pixel cu pixel, secvență cu secvență?
Exact asta face și Testamentul lui Abraham!
Pornește dintr-un punct, care la început pare neinteligibil, apoi pe măsură ce ne îndepărtăm de el și începe să se vadă tot mai mult imaginea din care face parte, ne tot cresc emoțiile și cresc și cresc, ca ritmurile tobelor din arenă. Iar când se conturează tot tabloul cu imaginea de ansamblu, surpriza este năucitoare!
Pe cât de imposibilă tot pe atât și de posibilă.
Charles Baker, faimosul profesor de la Princeton, este informat că asistentul său, George Marshall, a fost ucis cu sânge rece din cauze necunoscute.
Enigma se dezlănțuie și toți cei implicați într-o oarecare măsură își încep investigațiile pe cont propriu.
La prima impresie pare că George a descoperit un secret crucial care poate răsturna toată istoria umanității (tipic berglier) și anticipând-u-și sfârșitul el a lăsat indicii, deloc întâmplătoare, la mai multe persoane, în mai multe locuri, cu mai multe semnificații.
Punctul comun al tuturor acestora este viața lui Abraham.
Abraham Lincoln, președintele Statelor Unite care a rămas în istorie pentru abolirea sclaviei este denaturat, devalorizat și toate aspectele lui remarcabile sunt întoarse pe dos, murdărite și respinse.
Cum adică: unul dintre personajele cele mai puternice ale lumii, pe ale cărui principii le învață copiii noștri și le vor învăța și copiii copiilor noștri, este…o minciună?
Trebuie căutate dovezi. Ceva care să clarifice cine a fost de fapt Abraham. Cele mai credibile sunt desigur cele scrise. E nevoie de ceva scris. Ceva vechi dar autentic. Ceva…cum ar fii niște cărți originale, păstrate în forma lor inițială. Niște cărți adevărate. Ca cele din Biblioteca din Alexandria.
Faimoasă Bibliotecă din Alexandria!
Cea care este un mit.
Sau nu?
Rădăcinile arborelui genealogic al personajelor, ale lui Abraham și chiar ale lui Baker însuși, sunt puse sub semnul întrebării.
Creaturi din alte lumi, orașe dispărute, construcții secrete ascunse vederii, sunt prezentate cu multe semne de exclamare.
Multitudinea de variante posibile și imposibile ale enigmelor care generează alte și alte enigme, ca o Matroska nesfârșită, se marchează cu puncte de suspensie.
Virgule după virgule ce enumeră lanțul kilometric al ipotezelor lui “dacă”, “poate”, “atunci”, “înseamnă că”.
Așadar o punctuație extrem de bogată care explodează în (con)textul unei povești clasice dar unice.
La fel ca o operă muzicală intensă care necesită lovituri puternice de clape, expresii încleștate ale interpretului și respirația reținută a publicului, cartea se folosește de puterea cuvintelor și a semnelor ca să transmită mesajul suprem: de ce intuiția, senzația și percepția sunt în contradicție cu ceea ce cunoaștem deja ca fiind “adevărul”?
Știi că e alb dar îl simți ca negru. Știi că corect dar îl percepi ca greșit. Cunoști adevărul dar intuiești minciuna din mijlocul lui.
Cărțile! Cărțile te ajută să legi piesă lângă piesă și îți înțelegi valorile, pasiunile și țelurile.
Trebuie doar să le deschizi (porțile) și să le primești în viața ta.
“Dacă rolul literaturii este să reflecte bogăția lumii, textele moderne, în uriașa lor majoritate, sunt făcute să îi reprezintă doar pe autorii lor. Este un exhibiționism nesfârșit, în care fiecare individ își caută momentul de glorie facilă. […] Acum toată lumea știe să facă de toate. E moartea profesionalismului în orice! A sosit ora amatorului absolut.[…]
Exact în asta suntem. În inflamarea eului individului needucat, necrescut, mediocru dar care a căpătat putere. Toată lumea emite dar nimeni nu mai ascultă. […] În loc să folosim noile media pentru a căuta informația, cultura adevărată, chiar și știrile reale, noi vrem să fim informația, cultura și știrile.[…]
[…]tot mai puțină lume citește, din ce în ce mai puțin. Mă refer, în special, la cărți. Studii serioase arată că cel puțin 25 la sută dintre cetățenii țărilor civilizate nu pot numi nici măcar un singur autor. Oricare ar fi el. 35 la sută dintre ei nu au citit nici măcar o carte în viața lor. 40 la sută nu sunt în stare să înțeleagă un text simplu. Nu reușesc să îi pătrundă sensul. Dar toți ăștia se exprimă. Unii chiar scriu texte. 50 la sută citesc o carte pe an. Nu e greu să ne dăm seama cam ce fel de cărți sunt alea.[…]
Cred că Borges vrea să spună că se apropie cu pași repezi moartea unei civilizații create cu mii de ani în urmă. Pentru că la început a fost cuvântul. Nu bârfa, nu zgomotul, nu părerea despre orice.
Cu cât te pricepi mai puțin, cu atât ești mai convins de ceea ce spui și ești mai zgomotos. Limbajul sărăcește. Se transformă, devine populat doar de 0 și 1.” p.489-499
Îmi tot repet că Igor Bergler este deosebit de talentat cum poate să îmbine istoria scrisă și rescrisă, tocită, epuizată, cu elemente de suspans, îndoială, surpriză și inovație.
Dar totuși, oricât de intense ar fii toate aceste bulversări pe care ni le provoacă, până la urmă el nu creează decât ficțiune.
Nu?
Adică da, totul este foarte bine documentat, pornește de la fapte reale universal cunoscute dar totul este doar ficțiune, ficțiune pură.
Așa-i?
Ziceam că este un scriitor puternic: are forța să te ia cu totul și să te ducă în povestea lui. Iar o dată ajuns acolo îți va fi imposibil să fii un simplu observator.
Tot ceea ce trăiesc personajele lui vei simți pe pielea ta. La propriu.
O să îți bubuie inima în piept când vei fi în real pericol, o să devii nostalgic și empatic când amintirile copilăriei îți vor fi răscolite și te vei simți invincibil atunci când o armată aleargă după tine.
Dar să nu uităm că totuși e numai și numai ficțiune. Nu-i așa?
N u – i a ș a?
???
Nu de alta dar … dacă nu-i așa, atunci Oamenii, Viața și Universul, nu sunt nimic din tot ceea ce noi am crezut până acum că sunt!
Alte recenzii de la Igor Bergler:
