Recenzie „The Violets of March” de Sarah Jio

de | mart. 10, 2020 | Beletristică, Dragoste, Mister, Recenzii cărți

“The Violets of March” este un roman de dragoste, cartea de debut a autoarei americane Sarah Jio. Volumul a fost lansat inițial în anul 2011. Tot de la această scriitoare sunt și romanele “Destine înlănțuite”, “The Last Camellia”, “Morning Glory”, “Always” și “The Bungalow”.

Aveam această carte în engleză în bibliotecă de câțiva ani buni. A fost cumpărată de la un târg de carte împreună cu alte volume. Însă pe când celorlalte le-a venit timpul mai devreme, aceasta a fost citită abia în prezent. Deși are aproape 300 de pagini, nu am putut-o lăsa la o parte odată începută. Așa că mi-am petrecut ore bune din zi și din noapte descoperind cu plăcere și emoție povestea de dragoste din ea.

Și cu toate că este un roman de iubire, ceea ce citesc mai rar ce-i drept, m-a prins foarte tare. Nici nu zici că e încadrat neapărat în acest gen de literatură. Deoarece are și mister din plin, și o istorie de familie.

“The Violets of March” de Sarah Jio este o carte superbă, emoționantă, plină de taine și dragoste

Mie mi s-a părut că este în stilul scrierilor lui Kristin Hannah. Volumul de dragoste este despre o scriitoare proaspăt divorțată care merge pe o insulă a copilăriei pentru a se vindeca în casa mătușii sale. Însă acolo nu va întâlni doar doi bărbați frumoși și interesați de ea, ci și un jurnal vechi, plin de secrete.

Astfel că treptat misterele familiei sale sunt scoase la iveală pe măsură ce înaintează cu lectura. Ceea ce părea o ciornă pentru un manuscris fictiv este cât se poate de real. Însă procesul de a afla despre cine din familia ei e vorba în jurnal este îngreunat de faptul că nimeni din jurul ei nu îi face sarcina mai ușoară. Din contra, aproape toți par să țină pentru ei adevărata istorie.

În acest roman de dragoste misterul abundă, dar bărbații frumoși și ei

O femeie blondă din trecut pare să se afle în centrul poveștii vechi ce nu este doar ficțiune. Așa cum va afla curând Emily, scriitoarea ajunsă pe insulă.

“The Violets of March” de Sarah Jio este o carte frumoasă și misterioasă. Este perfectă de citit când te afli într-o stare emoțională profundă. Iar dacă nu te simți așa, vei intra cu certitudine într-o asemenea stare de îndată ce vei citi cartea.

Titlu: THE VIOLETS OF MARCH
Autor: Sarah Jio
An apariție : 2011
Editura: PLUME BOOKS
Nr. Pagini: 296
Limba: Engleză
Gen Literar: Romance
Nota recenzorului: 10 / 10
Vizualizari recenzie: 1704

Alte recenzii de la Sarah Jio:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Fiica din Spania” de Lorena Hughes
Recenzie „Fiica din Spania” de Lorena Hughes

Fiica din Spania este un roman cu nuanțe romantice împletite cu nuanțe suave de thriller ce ne poartă pașii în cercetare, descoperire și iertare. Lorena Hughes ne arată că o pierdere nu vine niciodată fără o compensație. Dacă această compensație este pe măsura pierderii acest lucru rămâne de văzut în funcție de așteptările și de năzuințele primitorului dar, mai ales, de deschiderea sufletului acestuia față de nou și renaștere

Recenzie „Sora din umbră” de Claire Douglas
Recenzie „Sora din umbră” de Claire Douglas

Sora din umbră este un thriller plin de suspans dar, mai ales, plin de răsturnări de situație. Claire Douglas maiestuos învăluie povestea în mister, indicii și descoperiri neașteptate menite a ne demonstra că, de multe ori, adevărul este exact sub nasul nostru și doar orbirea din dragoste ne momește în a nu vedea ceea ce întotdeauna a stat sub ochii noștri.

Recenzie ”Graceless Heart” de Isabel Ibañez
Recenzie ”Graceless Heart” de Isabel Ibañez

Dragostea este cea mai periculoasă formă de magie. Ravenna Maffei este sculptoriță, însă adevăratul ei secret este magia care îi curge prin vene. În Italia secolului al XV-lea, un asemenea dar înseamnă condamnare la moarte. Pentru a-și salva fratele, Ravenna participă...

0 0 votes
Article Rating
Oana Maria Stefan este redactor Booknation.ro de 7 ani, 9 luni, 17 zile și a scris până acum 439 articole. Se află pe poziția 4 din 19 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Oana Maria Stefan aici. Oana Maria Stefan are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments