Prima întâlnire cu Cărtărescu, dar promit să nu fie și ultima, care mi-a prilejuit ocazia de a-l cunoaște pe Theodoros și a lui lume nebună, plină de povești, legende, mituri, aspirații, visuri de putere și ambiție nemărginită. O carte cât o lume, o lume ce se clatină pe marginea abisului din care nimeni nu scapă cu mințile întregi. Eu, una, sigur nu.
Theodoros e un proiect îndelung curtat de autor, este o idee pe care a rumegat-o, a cosmetizat-o și-a perfecționat-o timp de mulți ani înainte să-și calce pe inimă și să dea drumul odorului atât de iubit să fie cunoscut, citit, iubit, adulat sau hulit de lumea pretențioasă și capricioasă a cititorului de rând. Dar acest proces ce i-a răpit atât timp pare că a găsit rețeta succesului, poate prin slovă, poate prin antologia de basme, mituri și legende, poate prin nebunia ascendentă, poate prin vertijul călătoriei nebune de pe un meleag pe altul în căutarea preamăririi, mântuirii și a fericirii. Sau poate fiecare dintre aceste motive pune umărul pentru a face din această carte o bijuterie literară pe care o savurezi îndelung ca pe o acadea.
Am plăcut-o atât de tare și m-a fascinat în așa măsură încât am fost și la o discuție publică organizată la Ploiești, pe care Cărtărescu a avut-o cu Cochinescu, o discuție ca între prieteni, despre oameni și cărți în care s-a povestit puțin și despre scrierea, mesajul și temele acestei povești. Cărtărescu m-a surprins plăcut, mi s-a părut timid, chiar timorat puțin în fața publicului, dar deschis și sociabil, cu har de povestitor, cu un aer de adolescent rușinos, în ciuda vârstei, dar cu sclipiri ștrengărești în ochi.
Deși foarte modest și reținut în autolaude, a fost evident cât este de mulțumit și mândru de această carte pe care a visat mult timp s-o scrie ca pe o Evanghelie românească (fără pretenții) și pe care a gătit-o în veșmânt popular și neaoș și-a sulemenit-o cu arhetipuri populare, legende, basme și mituri de la Adam și Eva până la John Lennon.
Întreaga carte este o declarație de dragoste a autorului pentru limba romană și pentru literatura universală. Sunt pagini întregi pline de povești admirabile și fermecătoare din tot felul de lumi, reale sau imaginare și tot felul de tărâmuri, unul mai misterios decât altul. Bineînțeles că nicio poveste nu întrece în sensibilitate și emoție poveștile și descrierile Valahiei. Este o simfonie de figuri de stil și de metafore complicate toate scrise într-un limbaj perfect adaptat epocii descrise ce abundă în arhaisme și regionalisme drept pentru care am citit cu dicționarul lângă mine, lipit de coapsă. Am citit această carte ca pe un basm, deoarece asta este, este o poveste despre lupta dintre bine și rău. Așa cum Harap Alb sau Prâslea cel Voinic au luptat cu Zmeul și Omul Spân, tot așa Theodoros, deși este un antierou, a luptat pentru cele trei mari visuri ale sale. Poate că Theodoros nu reușește să-și înfrângă propriii demoni, dar cu toate acestea călătoria alături de el a meritat tot timpul și în ciuda atrocităților comise, a nebuniei dezvoltate, a tuturor păcatelor săvârșite, la final parcă îți dorești să obțină iertarea.
Este o poveste în care Cărtărescu a pus atât suflet cât și multă muncă. Este o carte atent documentată, plină de detalii istorice reale împletite într-un mod excepțional cu mult realism magic într-un fel foarte atent gândit pentru a nu denatura adevărul istoric. Cărtărescu a construit un univers literar vast care te îndeamnă să te documentezi în profunzime, să cauți detalii despre diferite referințe, mituri și legende. În afară de povestea de bază, de aventurile pe care le trăiește Theodoros și de modul în care este spusă povestea, de slova asta plină de dulceață care-ți încântă papilele literare, este captivantă și ideea centrală a cărții. Ideea de viață dusă cu scopul de mântuire, de obținere a absolutului și a nemuririi. Navigând prin oceanul plin de mister și primejdii al vieții, Tudorică face o călătorie inițiatică în căutarea celor trei aspirații esențiale ale sale: iubirea, împărăția și mântuirea. Este despre plasarea lui Theodoros și a ambițiilor sale în mijlocul lumii în care a fost azvârlit de soartă și cu ajutorul eroilor săi și a acțiunilor acestora dezbate teme profunde, artistice, literare, istorice, culturale, religioase.
Slăbiciunile mele au fost capitolele în care e povestită copilăria de la Ghergani, frumoasa povestea de iubire dintre Solomon și Makeda (adevărata poveste de dragoste dintre fiul lui David și înaintașa casei regale etiopiene) și scrisorile lui Tudorică către Sofiana, mama sa, scrise cu atâta adorație și cu atâta nevoie de a fi înțeles și iertat de aceasta încât a renunțat la sinceritatea lui frustă și a apelat la un adevăr rotunjit la colțuri și smirgheluit bine care să nu zgârie inima adorată către care mergeau misivele.
Este o carte cu o acțiune complexă, un roman dens, atmosferic ce trebuie consumat în doze mici și cu dicționarul și google-ul aproape, un roman ce se cere a fi recitit, poate nu numai o dată.
Firul vieții lui Theodoros este contorizat de arhangheli, forță omniscientă și omnipotentă care are rol doar de observator fără a interveni decât atunci când pericolul este major și fără a da de bănuit că ceva supranatural și-a băgat coada. Aceste entități nu sunt absolute, n-au rol suprem ci fac la rândul lor parte dintr-o ierarhie. Ei sînt cei care scriu destinul lui Theodoros, însemnînd la catastih faptele palicarului nostru vreme de cincizeci de ani în goana lui nebună prin miticul tărâm al Valahiei, prin legendarul arhipeleah elin și prin neagra și tatuata Etiopie, cea cu o mie de țâțe și o mie de lacrimi. Este cartea care va servi ca probă la Judecata de Apoi, dar oare Theodoros va fi cel judecat? Sau judecata se va ține pentru altceva?
Cărtărescu reușește o îmbinare magică între cel mai riguros realism și fantasticul cel mai îndrăzneț deoarece multe dintre faptele istorice reale pe care le folosește sunt atât de ciudate încât e greu de crezut că s-au întâmplat: povestea lui Joshua Abraham Norton, Împăratul Statelor Unite, de exemplu, sau a girafei Zarafa, sau incredibila poveste a cuceririi Algeriei de către francezi, sau bătălia cea mai bizară din istoria lumii, cea de la Debre Tabor. Evenimente care, deși reale, par halucinante și incredibile. Scrierea este în spirală, Cărtărescu revenind de multe ori la câteva teme și puncte majore de interes.
Theodoros este un roman de aventuri, picaresc, de călătorii, istoric, cu pirați și războinici neînfricați, dar nu numai atât. Inspirându-se din basmele și miturile românești, din Biblie și din Kebra Nagast, din speculațiile ezoterice incluzînd Zoharul, doctrinele gnostice, apocrifele biblice și multe altele, Cărtărescu vede romanul său ca pe un organism viu dotat cu toate organele necesare vieții, care se zbate să respire și să supraviețuiască.
Tudorică s-a născut în iarna lui 1818 la curțile Ghiculeștilor din Ghergani, pruncul lui Gligorie Ișlicarul și al Sofianei, amândoi slujitori la Curtea boierească aflată sub stăpânirea lui Scarlat Ghica, Tachi pentru apropiați. Turc, harap, chirghiz? Aș! Românaș sadea sau arbănaș? Rumân neaoș chiar de la un timp.
Tudorică părăsește leagănul copilăriei după ce a fost ucenic și la Jianu Iancu și chiar zapciu o perioadă, lasă tot în urmă și pleacă să găsească Chivotul Sfânt urmărind îndeaproape prin tot arhipelagul grecesc indiciul SAVAOTH, Domnul Oștirilor, căci doar acesta este drumul drept către mântuire. Pleacă cu ceata lui de haiduci și ajunge să fie știut de frică și venerat în egală măsură de greci. Băiatul Ișlicarului din necunoscuta Valahie, haiduc de codru în ceata lui Jianu, pirat temut în arhipeleagul elen, mincinos fiu al vânzătoarei de kosso din Kwara, tâlhar și ucigaș în preacreștina Etiopie, fiul fărădelegii și al pierzaniei, potrivnicul ce se înalță mai sus decât Dumnezeu, se ridică, ales de ursita sa, pe tronul împărăției cu binecuvântarea îngerilor și a oamenilor.
Călătoria lui inițiatică îl obligă să îmbrace o mie de chipuri pentru a supraviețui: uneori de bestie, altădată crin cu mireasmă dumnezeiască, care a călcat în picioare toate poruncile lui Moise, dar care încă mai are copilărie și uimire în ochi, cu miezul inimii fraged, dar păstrat în coajă aspră de lemn.
Toate gândurile, dorurile, faptele, amintirile, mâniile și visurile sunt consemnate în catastihul cu file din pielea lui ținut cu strășnicie de arhangheli. Cele trei mari visuri ale sale: dragostea Stamatinei, împărăția Etiopiei și mântuirea sufletului se împletesc de-a pururi în aceste file pentru că Tudorică nu înțelege că în viață nu poți avea chiar totul și poți muri de inimă rea și urât înainte de a avea ce ți-ai dorit.
Cei șapte ani de pribegie prin Arhipeleag l-au schimbat, vânturile i-au întunecat trăsăturile, sarea mării i-a înăsprit chipul, soarele orbitor i-a uscat lacrimile, i-au adus faimă și averi nemăsurate, în timp ce în minte îi răsunau amenințător cuvintele Mântuitorului: și ce ar folosi unui om să câștige toată lumea, dacă și-ar pierde sufletul?
Cu cât a răscolit pământul mai tare după cele trei visuri, cu atât mai mult s-au îndepărtat ele de el și cu atât mai mult și-a pierdut calea, rămânând doar cu trufia și nebunia că le va avea odată și odată pe toate trei. Dar voința nu-i decât nălucirea diavolului și doar credința vine de la D-zeu. Iar inima lui e frântă deja de când Stamatina s-a aruncat în brațele Zburătorului lăsându-l mort de poftă și de dor de care nici măcar Porumbița n-a reușit să-I vindece.
Dar ce este omul în nesfârșirea lumii, ce înseamnă suflarea lui de o clipă în oceanul nemărginit al vremii? Totul e deșertăciune…nu este nimic nou sub soare.
Sper că v-am convins să-l cunoașteți pe Tudor măcar ca să vă învețe cu ce se mănâncă liubovul.
ACUM GĂSEȘTI CARTEA PE Cartepedia
Alte recenzii de la Mircea Cărtărescu:
