Recenzie ”Toată furia mea” de Sabaa Tahir

de | dec. 3, 2024 | Recenzii cărți

,,Toată furia mea”, pe scurt, tot ce a însemnat această carte și ce m-a făcut să simt

„Toată furia mea” este o poveste intensă despre viața a doi tineri pakistanezi, Salahudin și Noor. Totul începe când Noor, la doar șase ani, fără să știe o boabă de engleză, este așezată lângă Salahudin în clasă, doar pentru că ambii erau „cafenii” – termenul folosit de colegi pentru a-i eticheta.

Unii ar putea spune că rasismul i-a adus împreună, dar, dacă ar fi să mă întrebați, aș zice că a fost destinul. De-a lungul anilor, Noor și Salahudin au devenit cei mai buni prieteni, iar această prietenie s-a transformat într-o iubire. Totuși, ceva a intervenit, iar acum relația lor este la limită. Legătură fragilă  dintre ei este singurul fir care îi mai ține pe linia de plutire.

Mama lui Salahudin, cunoscută pentru Noor drept tușica Misbah, observă suferința celor doi copii și încearcă să repare ceva ce pare ireparabil. Deși e mama lui Sal, pentru Noor, Misbah a fost mai mult: o figură maternă, o prietenă, un adăpost. Cum să numești pe cineva care devine familia pe care nu ai avut-o niciodată?

Noor a crescut între două lumi: pe de o parte, cu unchiul Riaz, care a crescut-o după ce și-a pierdut toată familia în Pakistan, și, pe de altă parte, cu Misbah și unchiul Toufiq, cei care i-au oferit iubire și un cămin, așa cum trebuie el să arate când există iubire. Această dualitate este doar una dintre multele surse de durere care fac povestea atât de greu de parcurs.

Este nevoie de o singură lovitură a destinului pentru ca Salahudin și Noor să-și piardă speranța. Din copii inocenți, văzuți de Misbah ca simboluri ale purității, ajung să fie consumați de întunericul unei vieți marcate de violență, dependență, abuz și pierdere. Atunci când figurile lor părintești dispar una câte una, Noor și Salahudin rămân singuri, agățându-se de o ultimă speranță…

Opinia mea despre cartea scrisă de Sabaa Tahir

Am scris această recenzie cu lacrimile în ochi. De mult nu am mai simțit nevoia să aștern gândurile imediat după ce am încheiat o lectură. „Toată furia mea” este o poveste care te sfâșie treptat, te face să simți furie, durere și, uneori revoltă și frustrare.

Dintre toate personajele ce s-au perindat în această carte, Misbah a fost personajul meu preferat, o lumină într-un univers întunecat. Această carte nu îți frânge inima în mod obilnuit, ci o macină încet. Cu fiecare capitol, Sabaa Tahir îți ia câte o fărâmă din suflet, iar până la final simți că ai pierdut ceva din tine. Povestea lui Salahudin și Noor este unică. Am plâns pentru fiecare dintre ei – pentru Salahudin, Noor, Misbah, Toufiq și m-am rugat ca finalul să fie unul fericit.

Probabil că am fost atât de intrigată și din cauza întregii povești construite în jurul rasismului și a pierderii. Cert este că toată această carte te intrigă. „Toată furia mea” nu este doar o carte, ci o călătorie emoțională. Este genul de poveste pe care o păstrezi în inimă, șriind că de acum o vei recomanda de nenumărate ori, pentru că merită fiecare pagină.

Sper că v-am convins să îi oferiți o șansă, așa că transmite-ți-i moșului să dea o fugă pe Libris.ro ca să vă aducă această poveste minunată! Lecturi magice vă doresc!

ACUM GĂSEȘTI CARTEA PE Libris

Titlu: Toată Furia Mea
Autor: Sabaa Tahir
Traducător: Maria Magdalena Costea & Mihai-Dan Pavelescu
An apariție : 2024
Editura: YOUNGART
Nr. Pagini: 430
Limba: Română
Gen Literar: Fictiune
Nota recenzorului: 10 / 10
Vizualizari recenzie: 10641

Alte recenzii de la Sabaa Tahir:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi
Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi

Seria "Shatter Me" ocupă un loc special în inima mea și, în continuare, consider că are nevoie de mai multă iubire și că lumea nu vorbește suficient de mult despre ea. Este o serie care da, se putea rezuma la mai puține cărți sau la o acțiune mai concisă, însă are un...

Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura
Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura

Seria "Windsor" este destul de interesantă și, deși are mai multe volume care converg în același punct – căsătorii aranjate –, fiecare poveste are un liant diferit și un protagonist care reușește să impresioneze mai mult. Volumul 3 se numește "Căsătoria nedorită” și a...

Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry
Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry

Brittainy C. Cherry este o autoare despre care nu se vorbește îndeajuns de mult. Am descoperit-o acum mulți ani și sincer, are un stil foarte frumos, foarte liric și foarte profund. Nu scrie despre subiecte comune, își alege cu atenție intrigile și ideile ei sunt...

5 1 vote
Article Rating
Ruxandra Dinu este redactor Booknation.ro de 6 ani, 7 luni, 3 zile și a scris până acum 410 articole. Se află pe poziția 5 din 19 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Ruxandra Dinu aici. Ruxandra Dinu are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
Salutare, dragilor! Sunt o mare visătoare, arta este o parte din mine încă de când eram un copil și fără ea, probabil nu aș vedea viața atât de colorată. Iubesc cărțile și lumea magică în care mă transpun acestea, iubesc să scriu poezii și încerc să mă ghidez cât mai mult după acel drag ”Carpe diem!”.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments