Recenzie “Trei ani în labirint” de Jay Hosking

Titlu: Trei Ani în Labirint
Autor: Jay Hosking
An apariție : 2018
Editura: RAO
Nr. Pagini: 304
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Recenzie de Diana Daniela Macovei
Publicată la 16.05.2018
Nota recenzorului: n/a
Recenzie “Trei ani în labirint” de Jay Hosking
5 (100%) 3 votes

Trei ani în labirint nu este numai o căutare a propriului sine prin timpul obiectiv şi subiectiv ci o încercare zadarnică în a te aduna fără a avea un liant ce poate îmbina frânturile. Asistăm la decăderea psihică a lui Grace ce duce spre o neînţelegere atât cu propria familie cât şi cu partenerul de viaţă. O urmărim apucând-o pe un drum fără întoarcere fără a putea fi capabili să o oprim cumva. Iubirea noastră nu numai că-i insuficientă însă nu ştim să o direcţionăm spre a face bine, spre a proteja şi insufla celui drag forţa de a rămâne întreg, de a rămâne el însuşi.

Poate că Grace mi-a eclipsat toate realizările majore, dar ea era modelul meu, dovada că familia noastră era capabilă de măreţie, chiar dacă era o familie cu probleme. Plecarea ei din viaţa mea a fost dureroasă, dar asta nu mi-a diminuat deloc loialitatea faţă de ea, nici nu a făcut să dispară amintirea că eu fusesem colegul ei de suferinţă de-a lungul celor mai dificili ani ai copilăriei noastre.

În acelaşi timp suntem cei ce nu-şi deschid niciodată sufletul în faţa celorlalţi, mediocrii dintr-un grup de genii, oamenii ce se complac în a exista pur şi simplu în tagma “celor mari”. Realizăm pierderile suferite când deja problemele sunt cu mult mai grave decât soluţiile salvatoare. Pornim bezmetici întru salvarea celorlalţi ajungând să descoperim o altfel de realitate. Una care a fost strivită cu mult înainte de a mai fi posibilă căutarea de soluţii şi mai ales salvarea.

Fii bărbat! Curaj, Pericol! Implică-te în ceva şi nu îţi mai plânge atâta de milă. Poţi face o alegere. Nu o lăsa să-ţi scape din nou printre degete.

Trei ani în labirint nu este o poveste de acţiune, ci o poveste statică, psihologică care te zgândăreşte în a ajunge la final şi a cuprinde cu mintea tot ceea ce te înconjoară.

-Există un motiv pentru care s-au păstrat de-a lungul evoluţiei, ştii? a zis John fără să mă privească. Apoi a adăugat: Furia. Agresiunea. Sunt folositoare. Mâinile mele tremură acum, deasupra unor obiecte lipsite de viaţă, dar e un târg cinstit. Violenţa este extrema logică a comunicării, singurul limbaj pe care oamenii nu îl vor ignora, singurul limbaj pe care îl înţelege oricine.

Am simţit o Grace în derivă, furată de dorinţa ei obsesivă de a găsi sensul lumii, al universului, al lumilor paralele. “Privind-o în acţiune” eu însămi n-aş fi ştiut cum să o ajut să renunţe la drumul nebuniei ales. În acelaşi timp, nu pot nega că l-am văzut şi pe John drept o influenţă nocivă. Practic îi alimenta lui Grace obsesia. Fiecare aveau acelaşi plan de acţiune pe care îl abordau din unghiuri diferite.

-Aş vrea să ai dreptate, a zis ea. Cuvintele ei erau împleticite, cleioase. Dar, obiectiv vorbind, există ambele. Subiectiv, nu putem experimenta mai mult decât un singur “acum”- o mică secţiune transversală a timpului, precum aici şi acum. Simţim timpul mişcându-se înainte pentru că avem acces la trecut, dar e acolo.

Fratele mai mic a lui Grace se trezeşte brusc în plasa unei conspiraţii temporale. Dorinţa sa de a fi cât mai aproape de sora mult iubită se materializează într-o pierdere acută şi o distanţare dincolo de timp. Naratorul acestui SF al realităţii distorsionate, fratele lui Grace, alături de micul cobai, şobolanul Buddy, se vor lăsa furaţi de teorii speculative, pornind într-o căutare fără capăt de linie a unui John şi a unei Grace, dispăruţi în eter.

Îți place cartea până acum? Vezi și lista cărților scrise de Jay Hosking.

Înţeleg că, dacă pot prin ştiinţă să cuprind fenomenele şi să le enumăr, nu înseamnă că pot să înţeleg realitatea.

Jay Hosking te provoacă la deschidere şi gândire. Te învăluie în teorii şi ajungi mai ameţit decât protagonistul. Pe alocuri faci conexiuni şi asemănări cu filme SF-iste pe care le-ai văzut de-a lungul timpului. Spre final, te crezi cu un pas înaintea poveştii doar fiindcă anticipezi compensarea universului când vine vorba de “salturi în timp”. În cea mai mare parte însă, eşti ca un om de ştiinţă în căutarea atât a lui Grace prin spaţiu cât şi un făuritor al poveştii sale de viaţă, din copilărie până la geniul ştiinţific în delir.

-Am terminat cu toate astea. Fiecare a ales cum a vrut. Iar acum trebuie să trăim cu aceste alegeri.

Trei ani în labirint te poartă pe nesimţite prin povestea sa, te captivează şi te provoacă să-i înţelegi esenţa şi mesajul. Unui împătimit al subiectelor SF li se va părea o excursie cunoscută cu nuanţe de noutate. Noi, ceilalţi, care doar cochetăm, vom face un adevărat tur de forţă în cuprinderea acelei teorii menite să ne ridice atât de multe întrebări cu privire la univers şi lumile sale. Dar, mai ales, ne vom lăsa purtaţi în drama unei familii care şi-a pierdut unitatea şi personalitatea.

Iar timpul era unul pe care nu puteam nici să-l schimb şi nici să-l controlez, ci pur şi simplu să-l duc cu mine: trei ani din viaţa mea pe care îi ridic de multe ori în lumină şi îi analizez.

Acest volum captivant al ramurei SF este disponibil pe site-ul Editurii RAO şi în librăriile partenere.

ACUM GĂSEȘTI TREI ANI ÎN LABIRINT PE:

► CARTEPEDIA.RO► LIBRIS.RO► ELEFANT.RO► CARTURESTI.RO
Dacă îți plac articolele noastre, încurajează-ne cu un share :)
BOOKNATION.RO ÎȚI FACE PLINUL DE CĂRȚI!
Am dat drumul la un concurs inedit în care poți câștiga 7 super cărți 📖! Dă click pe butonul de mai jos pentru a te înscrie și pentru a descoperi cărțile! 👍

PARTICIPĂ LA CONCURS

POST A COMMENT.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.