Astăzi mai încerc încă o dată să vă conving să citiți Trilogia The Winternight în cazul în care ați ocolit-o sau evitat-o până în acest moment. Am citit prima parte în urmă cu vreo trei ani și mi-a plăcut tare mult, dar abia anul acesta am ajuns să continui seria și nu-mi pare rău deloc. Din contră, cred că la un moment dat o voi reciti din pură plăcere literară și fără alt motiv.
Prima parte, Ursul și privighetoarea (aici v-am povestit mai multe despre ea) ne introduce lin în rutina satului rusesc medieval, pe moșia tatălui Vasiei, un nobil din nordul Rusiei, stăpân de pământuri și cu mulți supuși. Născută urâtă și pricăjită, orfană de mamă, vegheată de bătrâna doică Dunia, Vasilisa crește sălbatică și de nestăpânit prin pădurile tatălui său, visând la libertatea de care se bucură frații ei mai mari, compătimind soarta surorii, promisă și măritată după voia tatălui departe de casa, iubind animalele și comunicând cu spiritele, până când noua mamă vitregă, Anna Ivanova, venită de la Moscova, va încerca s-o strunească și să-i înfrângă sălbăticia.
Este un basm de iarnă, care ascunde sub un luciu nou și original poveștile copilăriei, este un drum inițiatic bogat în semnificații, este despre libertatea de gândire și acțiune, despre sacrificiile ce trebuie făcute pentru siguranța celor pe care-i iubești, dar și despre curajul de a-ți înfrunta temerile și destinul.
La finalul primei părți, Vasilisa este obligată să se rupă de casa părinteasca și să-și urmeze visul de a vedea lumea și minunățiile ei. Este neînfricată și plină de curiozitate, iar prietenia și ajutorul primit din partea lui Solovei o fac să se simtă de neînvins. Începând cu această a doua parte, Fata din turn, povestea prinde un ritm mai alert și concentrația de paranormal și fantastic crește. Ceea ce este evident un lucru bun deoarece primim mai multe povești despre demoni și spirite și alte creaturi fantastice cu care Vasilisa se vede nevoită să facă alianțe, să le înșele vigilența, să le smulgă promisiuni sau să se lupte. Marele pericol pentru ea rămâne Ursul, dar se ivesc tot felul de personaje care mai de care mai excentrice și cu secrete mai întunecate. Morozko, deși nu foarte convins că ar fi trebuit s-o lase să plece în lume deghizată în băiat, o urmărește din umbră și îi stă alături ori de câte ori e nevoie. Dramatismul capătă note accentuate către final, când Vasilisa se vede nevoită să răspundă pentru înșelăciunile la care a fost nevoită să recurgă și din cauza cărora îndura pierderi grele.
Tot în această a doua parte, Vasilisa se reunește la Moscova, după zece ani de despărțire, cu cei doi frați plecați de acasă: Olga și Sasha și își cunoaște nepota. Se trezește prinsă într-un război crud și sângeros dus de tătari împotriva satelor rusești lipsite de apărare. Și este nevoită să lupte pentru a-și îndrepta greșelile comise fără voie și în necunoștință de cauză. Lupta dintre creștinism și ocult este accentuată și de războiul iminent dintre Hoardă și ruși, iar Vasilisa are mari motive să se teamă deoarece vrăjitoarele sunt arse pe rug.
Finalul trilogiei, Iarna vrăjitoarei, o obligă pe Vasilisa să ia decizii majore și controversate. Războiul izbucnește, iar tătarii sunt de trei ori mai numeroși decât rușii. Orice aliat poate răsturna balanța, iar Vasilisa cunoaște puterea pe care lumea creaturilor fantastice o deține. Credința nu este suficientă de data aceasta și alianțe de neconceput apar pentru a susține binele și autonomia rusească. Vechii dușmani se transformă în aliați pentru binele general și unele personaje ursuze și morocănoase devin sarea și piperul poveștii. Transformarea personajelor este evidentă mai ales la Vasilisa, care din copilul rebel și nestăpânit devine o tânără hotărâtă, admirată chiar și de dușmani, care ia decizii ferme și oportune și care înțelege pe deplin lumea misterioasă și întunecată din care face parte. Maturizarea ei este completă și înțelepciunea de care dă dovadă este punctul culminant în dezvoltarea personajului său. Finalul acestei serii este unul aflat în perfectă armonie cu toate lucrurile petrecute de-a lungul poveștii.
Foarte interesantă este și antiteza dintre unele personaje cum ar fi preotul Konstantin și călugărul Serghie sau Morozko și Medved. Antiteza dintre creștinism și pagânism este o altă temă principală și autoarea reușește să găsească și să scoată în evidență punctele comune și diferențele majore dintre ele. Rușii, proaspăt creștinați, sunt obligați să aleagă între habotnicia lui Konstantin și credința lui Serghie. Ipocrizia lui Konstantin îl face să depășească toate limitele fanatismului și consecințele sunt dureroase pentru Vasilisa.
Este o ficțiune istorică ce se împletește cu fantasticul, multe dintre evenimentele din carte aparținând istoriei reale, dar autoarea reușește cu ajutorul simbolisticii și legendelor să dea o culoare aparte lecturii. Magia crește proporțional cu fiecare pagină întoarsă, iar spiritele și demonii se înmulțesc și își dezvăluie secretele și legendele până la final. Una dintre cele mai reușite trilogii pe care le-am citit. Recomand.





