Ucigașul din mine este un thriller publicat prima dată la începutul anilor ′50, destul de controversat și dezbătut, bazat pe o idee ce-ți dă fiori pe șira spinării. Lou Ford este ajutor de șerif într-un mic orășel texan care, după ce extracția de petrol a explodat, a cunoscut o extindere considerabilă. În câțiva ani, populația și perimetrul orașului s-au mărit de vreo zece ori. În ciuda acestor schimbări, efectivele și bugetul poliției locale au stagnat ceea ce nu-i un lucru foarte grav având în vedere că rata infracționalității locale nu era ieșită din comun, ci chiar cuminte. E genul acela de orășel liniștit în care nu se întâmplă mai nimic niciodată, în care toată lumea cunoaște pe toată lumea.
Lou Ford, fiu de doctor, cu un trecut marcat de o tragedie, pare destul de încet la minte, cumsecade, moale, boem și, în linii mari, un tip tipic de la țară fără aere sau pretenții. Lumea, în general, îl place și este obișnuită cu el. Aceasta, însă, este fața lucrată special pentru exterior, ce ascunde pe interior este cu totul alta mâncare de pește…și peștele e plin de oase.
Lou Ford are o mică problemă, suferă de o boală pe care pare că reușește s-o stăpânească câteodată. Așa își spune el. Adevărul gol-goluț e că Lou e un sociopat. Unul capabil să omoare fără urmă de empatie. Un sociopat care a început să se specializeze în omor din copilărie, dar care n-a tras ponoasele faptelor sale deoarece a avut un țap ispășitor. Cel care a vizitat școala de corecție în locul lui a fost chiar fratele său mai mare. Acesta era de fapt adoptat de tatăl lor, dar cei doi copii au făcut abstracție de legătura de sânge inexistentă și s-au comportat ca doi frați adevărați. Până când Tom moare într-un așa zis accident de muncă. Dar Lou știe mai bine ce se ascunde în spatele acelui accident de muncă și n-o să se simtă împăcat până nu-și răzbună fratele și îi pedepsește de vinovați. Ceea ce este doar un pretext, deoarece el n-are nevoie de o motivație pentru crimă.
Interesant la această carte este că este spusă la persoana întâi din punctul de vedere al sociopatului. Ești tot timpul în mintea individului. Gândurile și lipsa totală de empatie, sadismul sunt teribile și marcante. Relațiile acestuia cu femeile sunt șocante. Violență fizică, abuz psihic, umilire, omor sunt câteva din modurile în care bestia cu chip de înger se exteriorizează. Nu este vorba numai despre sex dur și violență, este vorba de răutatea pură a personajului, este Diavolul în persoană. E genul de om pe care te rogi să nu-l întâlnești niciodată. Nu omoară pentru bani sau din dragoste. Pentru el crimele sunt plăcere extremă. Cu cât sunt mai brutale și mai violente, cu atât plăcerea e mai mare pentru această minte deviantă și anormală.
Întâlnirea dintre Lou și prostituata Joyce pare a fi momentul în care comportamentul, până atunci ținut în frâu al sociopatului, începe să o ia razna. Boala „recidivează” și singura urmare a acestui fapt e un șir desfigurat de morți. Este groaznică această perspectivă a băiatului bun, echipat cu o insignă și un pistol, plăcut de toată lumea care ascunde un ucigaș patologic ce-și pierde treptat orice urmă de control. Înfricoșător este că ai senzația că va fi imposibil de oprit.
Nu stiu ce m-a șocat mai tare: violența și sadismul sexual sau mintea sociopatului. Am înțeles că există și ecranizare. N-am curaj să mă uit.
Alte recenzii de la Jim Thompson:
