Cu siguranță că realismul psihologic a cunoscut, prin intermediul scriitorului norvegian Knut Hamsun, laureat al Premiului Nobel pentru literatură în anul 1920, o viguroasă remodelare.
Pline de viață, incisive și necruțătoare, capodoperele scriitorului scandinav pune lăuntricul pe o nouă treaptă, așezând tumultoasele trăiri ale oamenilor simpli sub lupa finului psiholog. Astfel, Knut Hamsun creionează cu o incredibilă acuratețe caractere prinse în veșnica tentație a dualismului într-un amestec de antagonisme prin clipe care își deșiră ireversibilitatea în ritmuri oscilante.
Romanul ”Ultimul capitol” aduce în atenția cititorului lumea Nordului care, spre deosebire de cea a Sudului, mediteraneană, extrovertită și uneori mult prea impulsivă, așterne existențe care mocnesc în așteptarea scânteierii care poate face diferența dintre ei și restul lumii.
Torhaus, locul unde se desfășoară întreaga acțiune a romanului, pare a fi un loc idilic, calm și liniștit, unde apariția unui sanatoriu pe coama muntelui produce o incredibilă intersectare de trăiri, personaje și destine.
Iubirea, parvenitismul, ipocrizia, ostentativa etalare a falsei aristocrații și spaima generatoare de amețitoare sinistroze se întrepătrund cu eternul război între simplu și complicat. De aici rezultă personaje purtătoare de înșelătoare măști, amalgamând lupta dintre firesc și nefiresc, lupta cu propriul eu și crunta resemnare, într-o lume în care aproape nimic nu este ceea ce pare a fi.
Aparenta imixtiune a Sudului în liniștea Nordului pare a fi existența domnișoarei Julie d Espard, însă pigmentarea dintre extrovertit și introvertit este doar la suprafață, fiind atât de superficială încât micuța franțuzoaică se trezește mai mereu prinsă între ceva și altceva, punctul culminant constituindu-l iubirea dublă pe care o simte pentru nobilul finlandez Fleming, dar și pentru ciobanul Daniel.
Într-o alternanță de fericire și nefericire Knut Hamsun pictează personaje cu o incredibilă clarviziune, nefăcând vreun rabat de la folosirea tăiosului bisturiu caracterologic. Personaje precum Bertelsen, Moss, doamna Ruben, sinucigașul Magnus, fiind martorii acaparatoarelor drame existențiale care nu țin vreodată cont de pioșenie, rugăciune sau presupusă reînmugurire sufletească, trimițănd mereu Moartea în căutare de noi soldați ai Abisului.
Epilogul capodoperei este absolut halucinant, oarecum neverosimil, un sfârșit care mi-a amintit, într-o oarecare măsură, de ”Bestia umană” a lui Emile Zola.
Mărturisesc că romanul acesta m-a marcat, inoculându-mi ideea că omul trăiește aproape fiecare clipă a existenței sale sub spectrul întunecat al așteptării inevitabilului ultim capitol.
O carte absolut fabuloasă!
Lectură plăcută!
Alte recenzii de la Knut Hamsun:
