Laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1920, scriitorul norvegian Knut Hamsun ( 1959-1952), ne oferă în romanul ” Copii ai timpului lor” o minunată capodoperă, plină de un incisiv realism psihologic care zugrăvește avatarurile unei epoci în care aristocrația își picură ultimele clipe într-o amplă decădere în care chiar și ralul trăiește prăbușirea într-o partitură știrbă șoptită pe tonul șifonat al resemnării.
Întreaga poveste pare a se desfășura între două lumi: lumea aristocrației, reprezentată de familia Wilatz Holmsen și, pe de cealalaltă parte de afaceristul Holmengra. Primul reprezintă aristocrația, fastul și boemia de altădată, o lume pierdută în borcanul cu amintiri pe care copilul, care între timp a devenit adult, îl păstrează într-un cufăr uitat într-un colț penumbric din mansarda sufletului, cât mai aproape cu putință de mansarda sufletului. Al doilea este întruparea progresului, inevitabila lovitură de fulger a destinului care spintecă letargia a unei prăfuite epoci.
Este o luptă surdă între ceea ce a fost și ceea ce este, purtată în numele unui ceea ce va fi biciuit de tentația axiomizării. Într-un anume fel asistăm la dansul șchiop al tăvălugului istoriei, care niciodată nu-i va cruța pe cei deprinși cu comoditatea unei plafonări pe care ei, mângâiați de un caustic snobism, îndrăznesc să-l numească siguranță de sine.
Într-o lume în care ”ceea ce a fost cândva numai poate fi acum”, deși aristocrația, mult prea visătoare și letargică, se străduiește să încremenească timpul într-o pânză de păianjen a nejustificatelor capricii, familia Wilatz Holmsen își trăiește ultima desfătare pe cocoașa unui șubred piedestal, pierdută în valul spumegând al unui secol plin de gângureli moderniste, care deja a învățat să îmbine utilul cu plăcutul în numele necesității primordiale de a merge mai departe.
Deși, reminiscențele răsfățului burghez încă mai persistă prin intermediul unui iz de atroce convenționalism al dialogului și al faptelor încorsetate de mecanicismul fiecărui gest cugetat cu minuțiozitate, lumea continuă să meargă înainte, în ciuda faptului că aristocrația refuză, sau poate că este chiar incapabilă de a vedea acest lucru. Într-un moment în care răscrucile epocii se răsfiră în alte răscruci, de parcă destinele oamenilor ar fi o plasă de vase sangvine care trăiește din tributul oamenilor naivi, pe domeniul Segelfoss, care aparține familiei Wilatz Holmsen, apare, din îndepărtate ținuturi, Tobias Holmengra, un om prins între mit și realism, cu un spirit ager și întreprinzător, care știe ce și cât vrea, dar mai presus de atât, știe când să ia.
Spirit mercantilist, zâmbitor, alunecos și spiritual, Tobias Holmengra vrea și chiar obține totul, dar nu o face prin vicleșug ci prin intuiție, prin intermediul unui fler ieșit din comun, care știe când să atace și când să aștepte, profitând de incapacitatea aristocrației de a-și câștiga banii prin sudoarea propriei frunți.
Este lovitura Istoriei dată celor care s-au obișnuit să-și odihnească nevoile în toiagul celor nevoiași, palma care izbește fruntea celor care nu pot zări linia frântă a orizontului din pricina lungimii propriului nas. Avem de-a face cu predarea ștafetei, cea care desparte capitolele eternității în etape distincte. Interferența între amurgul vitraliilor unui conservatorism miop și răsăritul eruptiv al celor care îndrăznesc și știu să cadă întotdeauna în picioare, este pilonul acestei extraordinare capodopere.
Citiți această minunată carte!
Alte recenzii de la Knut Hamsun:
Nu stiu cartea. Mersi de recomandare 🙂
cU PLACERE!