Nu mă pot lăuda că am citit mii de cărți, nu pot declara că am una preferată sau una pe care să nu o pot suporta 100%, dar am citit cărți care îți dezvăluie subiectul și deznodământul, încă de la început, cele care îți zâmbesc și de care te îndrăgostești iremediabil, cărți care rămân o enigmă până la final, cele care au un subiect, câteva sensuri, dulci, amare, terifiante, anoste, you name it!

Când am citit primele pagini din „Ultimul profet adevărat”, mi-am dat seama că îmi sunt încercate mai multe simțuri o dată! Ca și în „Soția lui Faust”, Val Butnaru nu menajează cititorul absolut deloc! Lectura acestei cărți pare a fi ușoară. Aparențe, dragi cititori, aparențe! Fiți siguri, la următoarele pagini o să vă dați seama că trebuie să o luați de la capăt.

Ozea, un copil târziu, renegat de tatăl său, neiubit de mumă sa, își înșiră, în cele 156 de pagini, viața, pomenind istoria bunicilor, a părinților săi, și, pe alocuri, își lasă prima soție să preia frâiele narațiunii.
Timpul nu este un fir cursiv, unele perioade sunt amestecate doar pentru a spori numărul interjecțiilor gen: Ah; Aha; Mhm…
Cei, care se vor lăsa provocați de lecturarea acestui scris, sunt preîntâmpinați despre necesitatea posedării unor cunoștințe minime în istoria românilor, a religiei cât și a filosofiei.

Am rămas încântată cât de bine a fost conectată istoria lui Ozea cu scrierile lui Nietzsche, prezența Căpitanului, Nicoleta Nicolescu, Zarathustra, Biblia și alte detalii la fel de importante. Viața simplă a unor profesori de istorie din Călărași este convertită într-o tragedie greco-romană.

Omul și puterea divină, omul și nebunia, dragostea, încercările de a ajunge la starea de Supra-Om, Timpul, condiția corpului uman în captivitatea unei minți slabe, Moartea și capriciile celor care nu își găsesc locul în societate – sunt subiectele desfășurate în călătoria vieții lui Ozea, metafore care vă vor face să desfaceți fiecare fir în 10, pentru a nu rămâne cu sentimentul de carte neînțeleasă. Totul are sens, dacă îl cauți. Ironic, la începutul săptămânii eram sigură că el nu există.

Se încarcă ofertele din librării…

Despre redactorul articolului

Stella PopaFost redactor168 articoleToate articolele

N-am avut de ales, efectiv n-am avut de ales. De mic copil am avut în fața mea doi adulți care citeau. Mama citea detective și classică rusă, tata citea romane istorice și de aventură. Prima mea „păpușă” a fost o carte și se numea „Muzicanții din Bremen”. Biblioteca părinților îmi părea atât de grandioasă, încât le-am zis într-o zi că a mea va fi și mai mare! Încă puțin și o să-i întrec.Cine a spus că cei mici copiază deprinderile părinților a avut dreptate, eu sunt un exemplu al acestui gând frumos, asta recomand și părinților care au copii mici. Imaginația, vocabularul, bunele maniere, ambiția și eliminarea prejudecăților sunt cele mai importante aspecte ale unei lecturi timpurii.Gustul bun se deprinde, acesta nu apare de la sine. Părinții mei au fost și sunt un exemplu, o să continui același drum pentru că fără lectură deja nu-mi pot imagina viața, este „oxigenul” conștientului și al subconștientului meu. Frumosul absolut fără de care nu-mi pot percepe existența.

0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted