Suntem cu toții în mocirlă, dar unii dintre noi privesc spre stele.
Sunt la prima întâlnire cu Musso pe care recunosc că l-am evitat sistematic, fără motiv, din încăpățânare. Am început romanul Un apartament la Paris fără aşteptări, dar m-a surprins total. Foarte plăcut. Musso are un stil elegant, nepretențios şi nesofisticat, dar antrenant. Folosind multe citate celebre, făcând trimiteri la cărți consacrate sau mai puțin cunoscute, intrând în detalii în ceea ce priveşte pictura, muzica şi evocând cu nostalgie un Paris căruia parcă i-ar simți lipsa, invitându-te să-l vizitezi şi indicându-ți locații numai bune pentru o vacanță, Musso construieşte un thriller captivant despre viața şi drama unui genial pictor, în care amestecă şi poveştile de viață ale celor două personaje principale cu un fin fler de psiholog.
Cele două personaje care se hotărăsc să dezlege misterul în care este învăluită ultima parte a vieții celebrului pictor sunt doi inadaptați social, amândoi un pic „defecți”, dar cu viziuni total diferite asupra lumii, societății şi rostului lor în ea. În timp ce Gaspard, în ciuda aversiunii şi izolării față de societate, este mizantrop şi sentimental şi poate fi uşor afectat de traumele şi durerea semenilor, Madeline, cu toate speranțele ei de a-şi întemeia o familie şi a se dedica creşterii unui copil, este un vânător, cu nas de copoi care, odată ce a luat urma prăzii, nu mai poate fi oprită.
I-am îndrăgit pe amândoi, o treaptă mai sus pe scara simpatiei a urcat Gaspard deoarece îi împărtăşesc şi susțin în mare proporție concepția scârbită asupra lumii: o societate aflată în criză, pe marginea prăpastiei, plină de cruzime, egoistă, care îşi semnează zilnic cu inconştiență propria condamnare la moarte.
Pâna şi animalul cel mai feroce dă dovadă de milă. Doar omul nu cunoaşte mila.
Am empatizat perfect cu disperarea Madelinei deoarece până acum vreo trei ani eram cam în aceeași situație. I-am înțeles nevoia de stabilitate, nevoia de a deveni mamă. Conceptul că un copil îți poate schimba viața și da sens existenței este expus foarte frumos de Musso, pe un ton neașteptat de sensibil din partea unui bărbat.
Povestea genialului pictor este încărcată de umbrele trecutului, de dezamăgiri, trădări și așteptări înșelate, dar, mai ales, de disperarea unui părinte care și-a pierdut copilul, soarele ce-i guverna existența. Încăpățânarea lui de a-i găsi urma și de a aduce lumină în legătură cu tragica moarte a acestuia, este motivul succesului celor două personaje „deghizate” în detectivi. Succes în elucidarea misterului, dar și în rezolvarea traumelor personale.
Un apartament la Paris descinde cu întâlnirea neașteptată a unui scriitor de piese de teatru și a unei foste polițiste, ajunși dintr-o eroare, să împartă fosta locuință a pictorului ce îi servea și drept atelier. Amândoi își doresc intimitate, și în ciuda faptului că traiul în comun nu îi încântă deloc, apartamentul îi seduce cu bunul gust, confortul, dar mai ales cu misterul care îl înconjoară. Amândoi sunt hipnotizați, tulburați și se îndrăgostesc de tablourile lui Sean Lorenz.
Find what you love and let it kill you.
Bănuiala moștenitorului averii pictorului că ar exista încă trei tablouri terminate, dar ascunse ale acestuia, le aprinde curiozitatea și dă startul unei curse ce va aduce la lumină mult mai mult decât o ascunzătoare. Va repune pe tapet o tinerețe sălbatică, prietenii pierdute, răzbunări cumplite, victime nevinovate și tipologii de oameni violenți și cruzi.
Am găsit şi o referire foarte interesantă la kinbaku, o formă de artă foarte exigentă, care are la bază studiul japonez ancestral al legării prizonierilor de război, care a deviat în prezent într-o practică rafinată, care, în ciuda aparențelor, nu are nimic vulgar sau violent.
Am apreciat că autorul nu a optat pentru un romance siropos, dar a reușit să inspire, în final, ideea de speranță și optimism. Recomand cartea din toată inima şi nu uitați:
Paris is always a good idea.
Alte recenzii de la Guillaume Musso:
