Recenzie-Un apartament la Paris de Guillaume Musso

by | Apr 29, 2021 | Recenzii cărți

🔥 CARTEA RECENZIE-UN APARTAMENT LA PARIS ARE REDUCERE PE:

► LIBRIS.RO ► ELEFANT.RO ► CARTURESTI.RO ► LIB. DELFIN

După ce Jonathan a abandondat-o și s-a întors la soția sa, singura dorință a lui Madeline a rămas să aibă un copil și să îl crească singură, iar acum când trece prin această procedură, are nevoie de liniște, iar locul perfect în care o poate avea este în iubitul ei Paris.

Madeline închiriază o casă în Paris, însă atunci când un străin apare în casa ei, aventura lor abia începe. Gaspard, un dramaturg talentat, însă cu un trecut la fel de trist ca al lui Madeline, a ajuns să fie colegul ei de ,,cameră”, printr-o greșeală făcută de proprietar.

Gaspar nu se putu abține să zâmbească, intr-atât de comică i se parea situația.

Un bărbat și o femeie care, din cauza unei erori informatice, se trezeau că au inchiriat aceeași casă în perioada Crăciunului. Semăna cu începutul unei piese de teatru. Nu cu chestiile intelectuale și cinice pe care le scria el, ci cu ceva mai vesel.

Iar casa în care cei doi stăteau acum, îi aparținuse cu puțin timp în urmă, unui celebru pictor, Sean Lorenz. Benedick, cel care moștenise totul, a decis să nu schimbe nimic din casa artistului, iar Madeline și Gaspard aproape că îi simțeau prezența prin obiectele, parfumul, și atelierul lui Lorenz care rămăsese intact în ultimul an.

Cu greu, cei doi trec peste eroarea care i-a adus împreună și încep să se intereseze de viața acestui Sean Lorenz care se pare că a murit în mod misterios, după ce băiețelul său, Julian, a fost ucis în fața soției sale, Penelope. Gaspard nu este polițist, însă Madeline a fost cândva, iar atunci când fiecare își unește informațiile cu ale celuilalt, ceva nu le iese la socotează, în special când Benedick le dezvăluie celor doi bănuiala că Lorenz a lăsat undeva trei tablouri pictate în ultimele clipe din viața sa.

Cu toate că Gaspard se asociază imediat cu această poveste, Madeline, pe de altă parte, este sătulă de toate dramele anchetelor, iat tot ce vrea acum este o viață normală, un copil, un rost, ceva care să îi dea sens vieții ei triste.

   -Aceste ultime trei tablouri, chiar credeți că există?

-Sunt sigur, răspunde galeristul țintuind-o cu privirea. Tot așa cum sunt sigur că o să le găsiți.

Madeline se arătă prudentă.

-De fapt, de ce mi-ați povestit toate astea?

Benedick se incheie la haină și răspunse ca și cum era evident:

-Ca să mă ajutați să găsesc picturile dispărute.

-Dar de ce eu?

-Sunteți polițistă, nu? Si apoi, v-am zis: mă încred mereu în instinctul meu. Și ceva îmi spune că, dacă aceste picturi există-și am certitudinea că așa este-, sunteți persoana cea mai în măsură să le găsiți.

 

După discuții lungi și convingătoare, Madeline și Gaspard încep să caute oamenii cu care artistul a vorbit în ultimele zile ale vieții sale, o caută pe fosta soție a lui pentru a afla povestea tragică de când a fost torturată, iar Julian a fost omorât în fața ei, iar totul capătă un nou sens.

Când cei doi găsesc tablourile, toată ancheta lor privată ia o cu totul altă întorsătură. Dacă adevărul este altul? Dacă în acea zi, când Penelope și Julian au fost răpiți, s-a întâmplat de fapt altceva? O mulțime de piste aduc posibili vinovați în cadru. Dar oare Lorenz avea dreptate cu mesajele din tablourile sale?

Ancheta lor se transformă în curând într-o dorință de a-și vindeca propriile suflete de tot ceea ce au trăit până în acel moment. Care va fi finalul poveștii care a început misterios, dintr-o greșeală, într-un apartament din Paris și care a continuat cu descoperiri sinistre și înfricoșătoare?

La îneput, nu știam că Un apartament la Paris este volumul doi de la Chemarea îngerului și nu m-aș fi așteptat ca Musso să facă o astfel de poveste cu un personaj al cărui destin credeam că se îndeplinise deja, însă, iată că nu a fost așa și am avut ocazia de a mă reîntâlni cu Madeline, un personaj pe care eu l-am adorat încă din primul volum și care mi-a dat mereu impresia că are un aer badass.

Gaspard a fost asemănător într-un anumit fel cu Jonathan, însă doar pe ici pe colo, având în vedere că fiecare personaj al lui Musso are propriul său farmec, propria poveste și ceea ce m-a fascinat mereu, un alt job, căci de fiecare dată ne întâlnim cu scriitori, artiști, polițiști, dramaturgi, somelieri, cântăreți de jazz, de fiecare dată alt om, altă muncă, alt caracter, de fiecare dată ceva original.

Un apartament la Paris mi s-a părut că a fost mult mai potrivită pentru a fi numită un thriller psihologic, pentru că de această dată am întâlnit mult mai multe scene sângeroase, pline de adrenalină și de mister. Ca de obicei, am adorat povestea aceasta, povestea lui Madeline cu un alt bărbat, am adorat finalul la care pot spune că mă așteptam, dar care a făcut ca povestea să se încheie perfect!

Cu fiecare carte nouă citită, știu că mă apropii de ceea ce este inevitabil, de ziua în care nu voi mai avea alte cărți de citit de la Musso, pentru că le voi fi citit deja pe toate, dar până atunci mai e un drum destul de lung și de palpitant, căci Musso se numără printre puținii scriitori care m-au uimit  cu toate romanele lor și pe care îi iubesc atât de tare!

📚 Ți-a plăcut recenzia cărții RECENZIE-UN APARTAMENT LA PARIS?

Vezi toată lista de cărți scrise de Guillaume Musso sau...

🔥 CUMPĂRĂ CARTEA RECENZIE-UN APARTAMENT LA PARIS CU REDUCERE DE PE:

► LIBRIS.RO ► ELEFANT.RO ► CARTURESTI.RO ► LIB. DELFIN
Titlu: Recenzie-un Apartament La Paris
Autor: Guillaume Musso
An apariție : 2018
Editura: ALL
Nr. Pagini: 425
Limba: Română
Gen Literar: Crime, Thriller, Mistery
Publicată la 29.04.2021
Nota recenzorului: 10

📫 Abonează-te la noutățile noastre


Îți trimitem un email pe săptămână cu cele mai interesante concursuri și reduceri irezistibile la cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Între două fronturi” de Oana David

Recenzie „Între două fronturi” de Oana David

La ceas târziu, înșir aceste rânduri de suflet fericit. Mă copleșește un sentiment de mândrie pentru simplul fapt că cunosc scriitori contemporani, contemporanii mei, care scriu bine. Și când zic bine, sunt în totalitate îndreptățită să îi declar oameni care au...

Recenzie ”Sărbătoarea continuă” de Ernest Hemingway

Recenzie ”Sărbătoarea continuă” de Ernest Hemingway

Am citit această carte după ce am citit Soția din Paris și a fost un avantaj deoarece eram deja familiarizată cu anumite evenimente și cu multe dintre personajele despre care Hemingway povestește. Soția din Paris este de fapt o replică la această carte în care...

0 0 votes
Article Rating
Mihaela Ruxandra Dinu este redactor Booknation.ro de 463 zile și a scris până acum 147 articole. Se află pe poziția 5 din 36 de redatori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Mihaela Ruxandra Dinu aici. Mihaela Ruxandra Dinu are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
Subscribe
Notify of
guest
0 Comentarii
Inline Feedbacks
View all comments