Având o pasiune la graniță cu nebunia pentru cărți și parfumerie, romanul „Un bărbat la singular”, de Christopher Isherwood era de neratat pentru mine, roman care l-a inspirat și determinat pe maestrul Tom Ford, parfumier, designer, regizor, să sponsorizeze filmările și să co-scrie scenariul, dar și să regizeze ecranizarea romanului, avându-i în rol principal pe Colin Firth și Julianne Moore.
Acum, știind deja că Ford a participat activ la crearea filmului, îi veți vedea amprenta imediat ce începeți vizionarea filmului, iar în carte îi veți regăsi eleganța. Dar să nu uităm regula de aur: cartea vine prima. Dacă filmul abundă în imaginile artistice cu bărbați îmbrăcați la patru ace, în costum, cravată și pantofi lustruiți, la volanul mașinilor retro cu tapițerie de piele, purtând ochelari înrămați, grei, pe nasuri semețe, totul atât de elegant, cu gust, atât de fordistic, romanul, în schimb, e îmbibat peste măsură cu aromă și stil, stil în construcția frazelor, în selectarea cuvintelor. Acea carte de vizită cu iz de lemn ars, tămâie, pic de vanilie, și multă piele și tabac lasă urme peste tot în carte. Deja nu te mai poți gândi la carte fără acele damfuri atât de caracteristice maestrului, și invers, Ford e acel „…bărbat la singular”.
Citisem undeva că Ford l-a făcut pe Colin Firth să poarte „Bois du Portugal”, de Creed, pentru a simți mai bine personajul pe care-l interpretează. Cât de potrivit! Toată tristețea și singurătatea unui personaj dezolat se reflectă perfect în notele de santal și vetiver, iar licărul unei posibile continuări de viață adie în damful de lavandă și bergamotă. O combinație dură, fără vlagă, dar potentă!
Pornind de la titlul romanului de Stefan Zweig, „Douăzeci și patru de ore din viața unei femei”, Isherwood ne prezintă o variantă de douăzeci și patru de ore din viața unui bărbat. A lui George. A lui George cel fară de Jim. George, un „deviant” sexual și profesor de literatură.
Una din etapele durerii ar fi ura și vina pe care, în cazul nostru, protagonistul le aruncă asupra tuturor ˗ „niște scursori” care „cu cât mor mai mulți, cu atât mai bine”. Responsabili de moartea lui Jim devin toți, chiar și cei care habar nu aveau de existența lui. Furie, resentiment, ciudă ˗ „stimulente” care, deși fac mult rău, ajung să-l stăpânească, să-l înnebunească.
George, protagonistul romanului, încearcă să-și inhibe durerea, dorul, amintirile și vrea să creeze mirajul unui om care-și vede mai departe de viață, viața căruia s-a stins odată cu ultima suflare a omului drag, iar Isherwood vrea să aplice același efect și cititorului: ca acesta să uite de acel ghimpe, acel gol care aduce cu sine moartea și agonia de rutină instalată peste toți și toate.
Întocmai această tentativă de a amâna inevitabilul – amorțeala în care va plana George – șochează prin dimensiune, amploare, amărăciune.
Gata, timpul cât v-a luat să citiți aceste rânduri a fost suficient pentru ca George să devină acel George de altădată, de dinaintea și de pe timpul lui cu Jim, începe să gândească lucid și-și „pune rapid machiajul psihologic pentru rolul pe care trebuie să-l joace”, o pantomimă lungă, anevoioasă, distrugătoare.
Îmbrăcați eleganța, dragi cititori, citiți cartea, vizionați ecranizarea, dați-vă cu aroma preferată, și savurați!
