3 septembrie 1968
A fost suficient să citesc acest rând și deja m-am simțit trimisă înapoi în timp. Dar înainte de a începe recenzia propriu-zisă, vreau să le mulțumesc partenerilor noștri de la Editura Cartea Românească pentru că mi-au oferit oportunitatea de a citi acest jurnal istoric.
Când am citit titlul – Un român la Paris – mă așteptam să întâlnesc povestea unui român stabilit în Paris, sau a unui român ce a călătorit mult prin Frața. Eram ferm convisă că voi afla multe lucruri interesante despre Franța, povestite din perspectiva unui român, dar și eventualele greutăți pe care acesta le-a întâmpinat.
Ei bine, în pofida titlului care induce în eroare, cartea lui Dumitru Țepeneag este de fapt un jurnal istoric. Ca reper temporal- jumătatea secolului XX, mai exact, perioada național comunismului. Evenimentele descrise vor părea familiare celor ce au trăit în acea perioadă sau iubitorilor de istorie.
În pofida vocabularului elevat folosit de autor (lucru ce îți va da puțin bătăi de cap în cazul în care obișnuiești să citești pentru relaxare), nu aș putea spune că romanul are o valoare artistică impresionantă. Nu am detectat prea multe figuri de stil, ci mai degrabă termeni oarecum științifici.
Deși există o oarecare continuitate între capitole, nu aș putea privi acțiunea romanului drept o poveste, ci mai degrabă scurte însemnări ale unei autobiografii. Consider că Dumitru Țepeneag ne raportează întâmplările sale, așa cum un om de știință ne-ar descrie noua sa descoperire.
Ce mi s-a părut atipic a fost numărul mare de pagini scrise în totalitate în franceză. În mare parte era vorba de știri sau coversații redate. Cu toate acestea, mi s-ar fi părut util o notă de subsol sau chiar o traducere integrală la finalul cărții, pentru cei ce nu cunosc limba franceză atât de bine. Eu am fost nevoită să sar peste acele pagini (destul de numeroase), astfel am pierdut multe detalii.
Ce mi-a plăcut? Mi-a plăcut discutia dintre autor si Monica Lovinescu pe care îl veți găsi în încheierea cărții. Vocabularul a fost accesibil, iar discuția mi s-a părut chiar interesantă. De asemenea, consider că e de apreciat cu câtă acuratețe a tratat Dumitru Țepeneag fiecare detaliu.
Alte recenzii de la Dumitru Țepeneag:
Cartea pare interesantă, dar există o reală distincție între un jurnal, roman autobiografic, respectiv roman de orice altă coloratură, având câteva caractere istorice. Autorul recenziei ar trebui să se hotărască în ce gen încadrează cartea. Nu de alta, dar unii oameni pot să se simtă contrariați. Personal, simt o atracție față de Jurnale/Biografii, dar mă plictisesc romanele cu tentă istorică prin acțiunea care pare forțată. Din ce am citit în această recenzie, trag concluzia că e un volum de memorii (just sayin’). Pe lângă cele mai de sus, ar fi interesant dacă ar fi redate anumite pasaje, vreo 2 sau… Read more »
Merci mult, Andreea.
Ai dreptate, nu exista. Ce doream eu sa spun e autobiografie. Am incurcat termenul ,,autobibliography”…greseala mea.
Sincera sa fiu, mie mi-a fost putin greu sa incadrez cartea undeva. Intr-un fel pare a fi un jurnal autobiografic, dar povestit pe un ton…nu foarte intim/personal.
Volum de memorii suna mai potrivit. 🙂
In ceea ce priveste paragrafele, am incercat sa respect regula site-ului pentru a nu risca sa fim penalizati in Google.
Dar multumesc pentru feed-back. Voi modifica acel termen englezo-roman.