Undă verde este prima dezamăgire a acestui an. Nu am înțeles prea bine ce ar vrea să reprezinte. Autobiografie sau carte motivațională și probabil din cauza asta (și nu numai) nu m-a captivat, n-a fost nici în căruță, nici în teleguță. Au fost și foarte multe lucruri povestite care au părut forțate, greu de crezut unele și altele greu de asimilat, povestioare fără tâlc aruncate în carte parcă special pentru a constitui motivul folosirii unui citat inspirat de pe internet catalogat adevăr-bombă🙄. Este adevărat că am citit-o și după o carte foarte bună și e la fel de adevărat că McConaughey nu e scriitor (sper că aceasta să rămână singura lui încercare). Dar tot este ciudat pentru că mie îmi place actorul foarte tare. Nu în comedii romantice, d-alea n-am urmărit. Dar Vremea răzbunării de exemplu a fost foarte interesant. N-a reușit să mă convingă Matthew decât că e deștept și norocos, și astea sunt lucrurile bune. În rest nu mi-a spus prea multe lucruri noi sau ieșite din comun. Am aflat mai multe despre el de pe ultima copertă interioară decât din tot restul cărții.
Problema cu Matthew este că rămâne la fel de arogant și superficial pe tot parcursul cărții. Nu am perceput vreo schimbare de mentalitate, n-am perceput maturizarea și nu m-a convins filozofia lui de viață. Ține cu dinții de statutul ăsta de cel mai arătos băiat din școală căpătat în liceu (n-am nimic împotriva acestui lucru), dar consider că la 50 de ani ar trebui să te preocupe și să te definească alt tip de valori. Filele lui de jurnal, notele, marcajele, autocolanteleauto🙄, etc. nu mi s-au părut inspirate, profunde sau valoroase. Le găsesc pe internet în chenare negre cu ramă artistică și nici acolo nu-mi transmit nimic. Nu mă interesa o carte de paragrafe inspiraționale, voiam filozofia de viață a omului și a actorului Matthew. Voiam amănunte despre filme, experiența lui profesională (nu cum a participat la o probă pentru un rol la care nici măcar n-a citit înainte replicile și singura concluzie pe care a tras-o a fost că nu toată lumea vorbește spaniola, nu s-a gândit o clipă că a fost superficial, înfumurat și n-a arătat niciun fel de respect față de ceilalți oameni care participau la probă și și-au pierdut timpul cu el), voiam gândurile lui intime (dar nu genul de intimitate despre cum s-a masturbat citindu-l pe Byron luni de zile zilnic deoarece n-avea altă alternativă de activitate sexuală). Ce mi-a oferit au fost niște clișee copiate de pe google, praf în ochi. Poate că sunt perfecte pentru un tip egocentric care simte nevoia să adauge în fiecare zi o cărămidă la zidul ce se năruie al orgoliului de mascul și al încrederii în succesul lui sexual și profesional. Și n-aveam nevoie să citesc o carte care să mă inspire să-mi găsesc unda verde. Unda aia verde de 15 ori pe pagina mi-a scos peri albi. Și este atât de arogant și aiurea în tramvai aruncată încât nu o pot cataloga decât ca stupidă. N-am reușit să mă conectez cu gândurile lui, n-a reușit să mă facă să înțeleg ce își dorește, care-i sunt prioritățile, către ce se îndreaptă. Poate către un alt vis umed… 🤔 🤕
Nu mi-a plăcut modul în care și-a prezentat familia, nu am simțit dragoste nici măcar când mi-a vorbit despre copiii lui, părerea despre propria mamă nici nu merită s-o dezvolt. Și ce era cu chestia aia să devin bărbat pentru tata? Pentru un tată care își provoacă unul dintre copii să se ia la pumni până când asta mic deznădăjduit îl lovește cu o bâtă și pe celălalt îl obligă să bea două beri ca să depășească cu jetul urinei un anumit marcaj…Poate genul acesta de situații prin liceu par „bărbătești”, dar când ajungi la 50 de ani și ai propriii copii de educat sper că realizezi că ceva era putred în Danemarca, sper pentru că nu mi-ai dat senzația că ai perceput ceva greșit. Și relația dintre părinți? Sex de împăcare în bucătărie pe jos în fața copiilor? Pe bune? Matthew, ai 50 de ani și încă susții că acesta e modul lor de comunicare și așa e dragostea? Adică pe maică-ta o faci praf că-ți fură din luminile rampei, dar de taică-tu nu ai absolut nimic de comentat? Matthew cred că încă nu conștientizează cât de greșită era relația părinților lui și educația primită. Adică e clar că nu realizează când spune că s-ar putea să fi fost o victimă în copilărie, dar nu se simte ca o victimă. Întâlnirea cu nevastă-sa cred că a vrut să pară romantică, un fel de dragoste la prima vedere, ei bine nu știu cum gândește femeia, dar mie mi s-a părut forțată și pusă într-o situație incomodă și de prost gust. O fi penurie de taxiuri în țara asta?
După ce a căutat pe hartă Amazonul în Africa jumătate de oră și după ce a simțit nevoia să consume un extasy în pelerinajul din Peru pentru a-și consolida liniștea sufletească și pacea interioară m-a pierdut definitiv. Da, știu că se mai întâmplă să-ți scape câte ceva, dar tu te bați cu pumnul în piept că ești un tip de 10 pe linie pe toată durata școlii. Ignoranță și aroganță, inconștiență și dezinteres, superficialitate și o moacă frumușică. Atât.
Am căutat înțelepciune, respect pentru alții, înțelegere, empatie, interes pentru probleme majore, maturizare, experiențe profunde din care să învăț ceva, care să mă inspire sau motiveze, am găsit egocentrism, insolență și „adevăruri-bombă pentru autocolanteauto„. E în totalitate greșeala mea pentru că unda mea verde n-a funcționat când m-am apucat să citesc o carte pentru care nu reprezentam publicul țintă. Era adresată doar vieții. A încercat să fabrice o poveste interesantă, dar pe mine nu m-a convins deloc.
Alte recenzii de la Matthew McConaughey:
Pacat. Pe coperta parea matur, dupa ce te-am citit pare poza gen „Ce faci bade, șezi si cujeți? Ba, numa’ șed.”
🤣🤣🤣