Recenzie „Urzeala Tronurilor” (Cântec de gheaţă şi foc #1) de George R.R. Martin

de | oct. 22, 2016 | Beletristică, Ficțiune, Literatură Contemporană, Literatura Universală, Recenzii cărți, Suspans

urzeala-tronurilor-george-r-r-martinUrzeala tronurilor este primul volum din seria Cântec de gheaţă şi foc semnată George R.R. Martin. La momentul actual nu cred că există persoană care să nu fi auzit de serie mai ales că pe baza acesteia s-a realizat și un serial cu același nume.

În ceea ce privește seria, până în prezent, aceasta numără șase volume dintre care primele cinci au fost publicate și în limba română (Urzeala tronurilor, Încleştarea regilor, Iureşul săbiilor, Festinul ciorilor, Dansul dragonilor). Nici serialul nu a rămas cu mult în urmă, numărând nu mai puțin de șase sezoane cu un total de șaizeci de episoade.

De ce ţin să vorbesc şi de serial? Poate pentru că, motivul ce a stat în spatele deciziei mele de a citi această serie a fost serialul. „Răsfoind serialul” (asta din cauză că, îndrăgind anumite personaje, curiozitatea m-a făcut să urmăresc doar secvenţele ce prezentau obiectul curiozităţii mele) am ajuns la concluzia că pentru aprofundarea poveştii dar şi pentru informaţiile pe care numai o carte ţi le poate oferi trebuie neapărat să citesc şi cărţile. Aşa am poposit în lumea creată de George R. R. Martin.

Povestea din Cântec de gheață și foc se desfăşoară într-un loc fictiv unde atât anotimpul iarna cât şi vara pot ţine cu anii, nimeni putând să-ţi spună când se va hotărî vara să plece lăsând iarna să invadeze teritoriul. Imaginaţia mea, ajutată de imaginile serialului, a văzut teritoriul Westeros, precum şi locuitorii acesteia rupţi dintr-o Anglie medievală cu ale ei castele de piatră şi războaie duse pentru un teritoriu sau un tron. Nelipsiţi sunt cavalerii cu ale lor săbii strălucitoare şi cămăşi din zale, coifuri care mai din care mai originale, precum şi loialitatea faţă de un Lord sau altul.

Ceea ce a făcut ca această serie nu numai să primească o şansă de la mine ba chiar să-mi şi placă a fost partea fictivă. Urzeala tronurilor nu este doar o lume inspirată din istorie ci este o lume magică cândva populată de dragoni care scuipau foc, de Ceilalţi (zombi), de Copii Pădurii (un fel de zâne ale naturii), lupi străvechi, etc. Urzeala tronurilor urmăreşte pe de o parte familia Lordului Stark, apărătorul Nordului, iar pe de altă parte viaţa lui Daenerys Stormborn care alături de fratele ei, Viserys, sunt ultimii din clanul Targaryenilor.

O dată cu numirea lui Eddard Stark, Mâna Regelui, dar și căsătoria forțată a Prințesei Daenerys cu capul clanului Dothraki totul se dezbină.

Bran, unul dintre copii soţilor Stark cade de pe acoperişul castelului şi este la un pas de moarte; Eddard Stark pleacă la Debarcaderul Regelui împreună cu fiicele lui, Sansa şi Arya; Jon Snow, fiul bastard al Lordului Stark se înrolează în Rondul de Noapte; iar Lady Stark rămâne pe domeniul din Winterfell cu Bran şi Rickon asistată de fiul cel mai mare, Robb. Acesta este momentul când lumea parcă pare să explodeze în mii de comploturi şi fiecare îşi arată colţii.

Lady Stark descoperă că cineva a pus un ucigaş pe urmele lui Bran, iar dovezile duc la Lordul Tyrion Lannister, fratele pitic al reginei. Lordul Stark bănuieşte că Jon Arryn, fosta Mână a Regelui a fost asasinat şi încearcă să afle ce a stat în spatele dubiosului asasinat. Iar Jon descoperă că viaţa la Zid este mult mai grea decât îşi imaginase, iar viaţa ca şi bastard la Winterfell era de fapt un vis frumos pe lângă cea de la Zid.

Sansa Stark, viitoare soţie a prinţului Joffrey face cunoştinţă cu viaţa de la Debarcaderul Regelui, o viaţa care pentru un suflet sensibil şi naiv ca al ei, ascunde o faţă mult prea hâdă şi comploturi mult prea periculoase.

Arya însă, de departe este personajul meu favorit. Spirit năbădăios, încalcă toate regulile impuse, iar dorinţa ei cea mai mare este să devină cavaler. Nu vrea să fie o domniţă elegantă şi să înveţe să coase când poate învăţa să lupte cu Acul (sabia dăruită cadou de către Jon) întocmai ca orice cavaler.

Când spiritul ieşise din mormântul deschis, alb şi urlând după sânge, Sansa alergase ţipând pe scări, iar Bran se lipise de piciorul lui Robb, scâncind. Arya îşi păstrase cumpătul şi-i dădu spiritului un pumn. Era doar Jon, acoperit cu făină.

– Prostule, îi spusese ea, ai speriat copilul, însă Jon şi Robb se puseseră pe râs, iar nu peste mult timp Bran şi Arya li se alăturaseră.

În ceea ce o privește pe Daenerys, pe de o parte trebuie să înfrunte cultura și obiceiurile clanului Dothraki, pe de altă parte trebuie să suporte furia fratelui ei, care își pierde răbdarea așteptând armata promisă de Khal Drogo pentru mâna surorii sale.

Urzeala tronurilor este o poveste complexă cu personaje și acțiuni numeroase ce poartă cititorul într-un adevărat carusel al intrigilor și comploturilor, războaielor, infidelităților, incesturilor, locul unde bastarzii sunt niște paria a societății, locul unde secrete majore sunt ascunse, iar capul ți-l poți pierde pentru cele mai banale lucruri.

Povestea este împărțită pe capitole, narate la persoana a treia de unele personaje, precum: Arya Stark, Daenerys Stormborn, Eddard Stark, Catelyn Stark, Tyrion Lannister, Sansa Stark, Bran Stark și Jon Snow. Deși Catelyn, persoană credincioasă a simțit venirea năpastei odată cu apariția lupilor străvechi, culmea șase la număr, întocmai câte unul pentru fiecare copil Stark, nici chiar ea nu ar fi putut să cuprindă întregul dezastru ce se arată la orizont.

Jon, Robb, Sansa, Arya, Bran și Rickon alături de lupii lor străvechi, Vânt Cenușiu, Nălucă, Lady, Nymeria, Vară și Zdreanță vor avea de înfruntat atât răutatea și intrigile celor din jur, cât mai ales ruptura și dezbinarea propriei familii. Din acest joc al sorții lupi deopotrivă cu oameni vor lupta de aceeași baricadă, iar dușmanii nu vor ține cont de regn când își vor arăta colții.

Spre ce le vor purta pașii destinul membrilor familiei Stark? Ce-i rezervă viața lui Danaerys Stormborn, ultima descendentă a neamului Dragonilor? Va putea Eddard Stark să țină piept unei regine hulpave și lipsită de umanitate?

Lupta pentru supraviețuire începe odată cu Urzeala Tronurilor, o poveste care nu este pentru oricine, dar o poveste ce poate capta imaginația oricui, până la dependență.

Titlu: URZEALA TRONURILOR (CÂNTEC DE GHEAŢĂ ŞI FOC #1)
Autor: George R.R. Martin
An apariție : 2013
Editura: NEMIRA
Nr. Pagini: 882
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: 10 / 10
Vizualizari recenzie: 2969

Alte recenzii de la George R.R. Martin:

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie ”Copacii” de Percival Everett
Recenzie ”Copacii” de Percival Everett

”Copacii” de Percival Everett este un roman șocant în care o serie de crime brutale se petrec mai întâi în orașul Parale din Mississippi și apoi în toată America. Nici nu pot descrie cât de mult mi-a plăcut cartea asta, fără să par o ciudată, având în vedere temele pe...

Recenzie ” Sărmane creaturi” de Alasdair Gray
Recenzie ” Sărmane creaturi” de Alasdair Gray

Evident, am fost influențată de apariția filmului, însă am de spus în apărarea mea faptul că nu am văzut filmul și nici măcar nu știu ideea principală. Doar știu că este ciudățel și că Emma Stone joacă magistral, în rest, haide să vedem cum este cartea, pentru că...

0 0 votes
Article Rating
Diana Daniela Macovei a fost redactor Booknation.ro și a scris 270 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Diana Daniela Macovei aici.
Subscribe
Notify of
guest

1 Comentariu
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
Barbalata Mirela

Am vazut serialul. Mi-a placut dar nu atat de mult incat sa citesc cartile. Totusi sotul meu este fan asa ca intreaga serie tiparita la noi i-am luat-o 🙂 . Eu voi spune pas.