Evident el mi-a lipsit cel mai mult. Amintirea lui revenea în valuri, uneori de fericire, alteori de durere.
După ce am citit primul volum Oamenii fericiți citesc și beau cafea am trecut rapid la volumul următor, Viața e ușoară, nu-ți face griji.
Scriitoarea Agnes Marin-Lugand ne delectează din nou cu povești rupte din realitate, cu emoții care ne teleportează într-o lume mai bună, unde schimbările din viețile protagoniștilor se decid în urma conștientizărilor sufletești.
Diane se întoarce din Irlanda, locul unde s-a atașat de oamenii care au găzduit-o și care au făcut-o să se simtă ca făcând parte din familia lor. În urma unei decizii radicale și nu tocmai ușoare, îl părăsește pe Edward, bărbatul care a făcut-o să simtă din nou fiorii dragostei, chiar în momentul în care acesta era la un pas să se îndrăgostească de ea.
Timp de un an de zile Diane își reconstruiește viața, reușind să cumpere cafeneaua literară de la părinții ei și, împreună cu Felix, să o repună pe picioare. Viața merge înainte iar în momentul în care îl cunoaște pe Oliver și la insistențele lui Felix, își acordă o nouă șansă pe plan personal.
N-ar fi avut niciun rost după atâta timp; acum, după mai bine de un an… Totuşi…
Oliver era tot ce-și putea dori de la un bărbat. Era înțelegător, carismatic și atrăgător. Ideea de a-și întemeia o familie cu acesta și de a avea copii însă, încă o terifia. Pierderea suferită o lăsase cu un gol amar în suflet, neavând curajul necesar să mai ia în calcul varianta unei sarcini. Dar îl acceptă pe Oliver în viața ei și dorința acestuia de a se muta împreună.
Lucrurile simple nu sunt tocmai cele mai potrivite alegeri de făcut în viață, astfel că, în momentul în care pășește în muzeul unde are loc expoziția foto a lui Edward, Diane se teleportează în caruselul cu amintiri. Întâlnirea cu Edward o debusolează și o trimite înapoi în Irlanda, unde s-a vindecat de trecut și și-a permis să viseze din nou.
La aflarea veștii că femeia care i-a fost ca o mamă pe timpul șederii în Irlanda este bolnavă, Diane ia decizia să facă o călătorie pentru a o vizita. Ajunsă acolo, emoțiile o copleșesc iar personajul care apare pe neașteptate în timpul șederii, o lasă fără cuvinte. Mai are de trecut un singur hop, în procesul de vindecare. Oare reușește Diane să-și facă curaj și să scoată toate așchiile trecutului, sau fuge din nou acolo unde este doar cald și bine, dar nu extraordinar?
Era timpul; am trecut prin spate ca să ajung la scara imobilului. În pragul încăperii, am închis ochii respirând adânc mirosul de cărţi, de cafea şi de lemn. Fulgerări, frânturi de amintiri mi-au traversat gândul, am închis uşa fără să mai deschid ochii…
Fă ce-ți dictează inima este un motto puternic, care traversează cele mai nebănuite coridoare interioare, lăsând în spate raționalul și hrănind poftele ascunse. Suntem proprietarii vieții noastre, dar ne punem singuri obstacole și tot noi ne supărăm atunci când ne lovim de ele. Concluzia este că suntem singurii care putem decide când și ce anume trebuie schimbat, în funcție de dorințele deghizate care ne trec pragul. Dacă ne facem curaj să le privim în față și să ni le satisfacem, vom reuși să depășim barierele menite să ne țină doar pe linia de plutire.
Dar nu-ţi face griji, viața e uşoară… ca de la agonie la extaz!
Alte recenzii de la Agnes Marin-Lugand:
