Recenzie „Vinovatul Vol. II” de Elena Cristina Militaru

de | ian. 3, 2018 | Beletristică, Literatură Contemporană, Literatura Română, Recenzii cărți, Suspans

Şi iată că, deşi moartea mă pândise de mai multe ori, tot mai eram în viaţă. Până când? Până când aveam să-i distrug pe toţi? Ăsta era scopul meu? M-am dat îngrozită înapoi şi am închis uşa la fel de silenţios precum am deschis-o.

   Iată că Vinovatul își face apariția din nou, căci Elena Cristina Militaru a pregătit pentru noi și volumul II al acestui roman captivant.

   Cartea continuă lupta interioară a Alexandrei cu trecutul ce nu îi dă pace, doar că de data aceasta avem parte de mult mai multe intrigi, de personaje noi ce adâncesc misterul, de emoții puternice, dar și de aceeași încăpățânare a protagonistei cu care ne-am obișnuit deja încă din primul volum.

– Viaţa nu a fost dreaptă cu mine.

– Ai pus corect accentul pe trecut. Nu crezi că ar trebui să te bucuri de noua ta viaţă?

– Mi se pare că am o sută de ani.

   Ce este foarte interesant de precizat aici este faptul că autoarea ne întinde capcană după capcană. Pornim ca niște detectivi iscusiți pe urmele Vinovatului, pregătiți să descifrăm secretul, dar constatăm că toți cei pe care îi întâlnim în roman au ceva misterios care ne pune anumite semne de întrebare. Ne intersectăm cu personaje care își mărturisesc propria vină, o regăsim pe Alexandra care din victimă vrea să se transforme în Vinovată doar pentru a închide cu lacăt porțile trecutului…dar, ajungem într-un punct mort în care ne așezăm și ne întrebăm: Oare chiar există vreun Vinovat?

Uneori ne dăm seama că suntem fericiţi atunci abia atunci când clipa care ne-a adus în pragul acestui sentiment sublim a dispărut ca un miracol incredibil. Aceeaşi trăire am avut-o şi eu. Chiar dacă am fost întotdeauna un om recunoscător pentru tot ce mi se oferă, mi se părea totuşi că ceva nu se potriveşte, ca într-un puzzle în care nu găseşti piesa potrivită şi tot încerci să înlocuieşti spaţiul gol cu celelalte piese necorespunzătoare.

   Ei bine, dragă cititorule, ai rezolvat misterul? Cine este Vinovatul în toată această poveste în care Alexandra este captivă?

– Singurul vinovat sunt eu.

ACUM GĂSEȘTI CARTEA PE www.libris.ro

Titlu: VINOVATUL VOL. II
Autor: Elena Cristina Militaru
An apariție : 2017
Editura: LIBRIS EDITORIAL
Nr. Pagini: 416
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 1886

Alte recenzii de la Elena Cristina Militaru:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi
Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi

Seria "Shatter Me" ocupă un loc special în inima mea și, în continuare, consider că are nevoie de mai multă iubire și că lumea nu vorbește suficient de mult despre ea. Este o serie care da, se putea rezuma la mai puține cărți sau la o acțiune mai concisă, însă are un...

Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura
Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura

Seria "Windsor" este destul de interesantă și, deși are mai multe volume care converg în același punct – căsătorii aranjate –, fiecare poveste are un liant diferit și un protagonist care reușește să impresioneze mai mult. Volumul 3 se numește "Căsătoria nedorită” și a...

Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry
Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry

Brittainy C. Cherry este o autoare despre care nu se vorbește îndeajuns de mult. Am descoperit-o acum mulți ani și sincer, are un stil foarte frumos, foarte liric și foarte profund. Nu scrie despre subiecte comune, își alege cu atenție intrigile și ideile ei sunt...

0 0 votes
Article Rating
Adriana Alexandra a fost redactor Booknation.ro și a scris 116 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Adriana Alexandra aici.
Dacă nu v-am plictisit încă, aruncați un ochi și pe aici 🙂 --->http://blog.avocatoo.ro/sfaturi-de-la-un-tratat-de-drept-anonim/
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments